(2)

mic jurnal de pe insula mea (2.1)

4 februarie – 24 februarie

4 februarie 2013

Au trecut 5 luni, cele 5 luni pentru care venisem pe această insulă. M-am hotârât să mai rămân alte 5 luni, încă nu mă pot despărţi de insulă. Încă nu mă pot întoarce.

6 februarie

Nici o veste bună din ţară. Credeam că am atâţia prieteni sau măcar buni amici. Sau măcar amici. Sau măcar oameni care ştiu de mine. Sau măcar oameni care s-ar solidariza cu alţi oameni chiar dacă i-au uitat. Le-am adresat tuturor o rugăminte. Doar câţiva au reacţionat în vreun fel după ce au aflat rugămintea.

8 februarie

L-am văzut azi noapte pe Corrado alergând prin ploaie. Pe via Dante.

9 februarie

Ieri am vorbit cu Laura. Mi-a spus ceva pentru care s-ar putea sa revin şi după aceste alte 5 luni la Sassari.

10 februarie

O surpriză frumoasă din partea Mădălinei. În acelaşi timp, ea îmi cere şi un lucru imposibil. Îmi pare atât de rău că e imposibil.

13 februarie

(…)
Fix o săptămână a trecut de când Michaela mi-a dat numărul lui Diego să-l sun să-l întreb dacă nu ştie de vreo cameră liberă (trebuie să-mi găsesc o nouă cameră în care să locuiesc; prima oară m-am mutat pentru că în locul meu a venit Daniela, sora Simonei, din Como, şi acum se vor bucura oamenii de pe insulă de tot ceea ce ea a învăţat să facă la Milano; a doua oară, acum, trebuie să mă mut pentru că în locul meu vor veni alte două persoane – Maria nu mai are bani şi e nevoită să închiriaze camera în care am stat eu pentru o sumă mai mare). Fix o săptămână, aşadar, de când mi-a dat Michaela numărul. Şi fix o săptămână de când n-am sunat. Ineficienţă 100 %.

(…)
Amintiri disparate din primul meu semestru la Sassari. Nu mai ştiu când şi cum s-au întâmplat, dar s-au întâmplat.

… A fost Daniela câteva zile la noi, nu ştiu câte, iar eu am dat de ea o singură dată, întâmplător, în bucătărie. Am vorbit 2 minute, apoi i-a sunat telefonul şi ea s-a dus în camera ei.

… N-am mai postat fotografia pe care mi-a trimis-o Kasia cu lacul pe care doar eu şi ea cred că l-am văzut din întregul autocar când am fost în excursie. Am întrebat după aceea pe toată lumea cum se numeşte lacul. Nimeni nu şi-a amintit că am fi trecut pe lângă un lac. El rămâne între mine şi Kasia.

… Joanna m-a invitat de fiecare dată în micile ei călătorii de pe insulă, dar s-a întâmplat că nu am dat curs nici uneia dintre ele. Dar Joanna mi s-a părut de la început o prezenţă atât de familiară, poate de aceea. Eu cred uneori că Johanna este încă aici.

19 februarie

M-a întrebat Andrei ceva pe facebook pentru SemneBune şi tot pe facebook i-am răspuns.

M-a întrebat:
Într-o lume 2.0, în care orice informaţie e la îndemână şi tabuurile au căzut, mai e loc de mister şi de imaginaţie?

I-am răspuns:

Spui că orice informaţie e la îndemână. Dar nu cumva tocmai de aceea nu o mai putem extrage, decât cu greu, pe cea relevantă, pe aceea pe lungimea de undă cea mai apropiată de ceea ce e? Apar şi „clonele” informaţiilor o dată cu ele. Şi adesea nu sunt tocmai după chipul şi asemănarea lor, sunt altfel (viteza de propagare a crescut o dată cu viteza de emitere). Şi atunci ce-am avea a face cu ele? Ne-am construi o lume altfel (şi ne-o construim). Halucinantul suprarealist, numai că el n-ar mai fi (şi nu mai e) doar în imaginaţia noastră, ci şi în realitatea noastră, deşi e adevărat că se puteau şi înainte confunda. Ei bine, acum avem o (pre)dispoziţie în plus de a le confunda. Ea e chiar în lumea noastră intimă, dar, cum spuneam, deja (destul de mult) şi în lumea cealaltă, care vine spre noi. Informaţia pe care noi ne-o luăm (gratis) este tot mai mult un produs al prelucrărilor şi imaginaţiei celorlalţi despre informaţia originară (a oricărei „surse” prime), care se propagă de pe un blog pe un altul până chiar în creierele noastre şi apoi pe blogurile noastre, de fiecare dată pierzând ceva, câştigând altceva. Şi jonglăm cu toate informaţiile astea, în oricare din straturile lor succesive. Şi atunci n-ar mai fi tabuuri, pentru că putem acoperi aproape toate posibilităţile. Mister da, pentru că nu ştim cum ar fi invers. Imaginaţie, la fel, pentru că le combinăm cum simţim, cum ne vine (deşi însuşi acest „cum ne vine” e deja haotic, aşa cum şi interpretarea şi reinterpretarea imaginii, ce ajung simultan la noi). Sau putem deveni prizonieri ai acestei lumi tot mai haotice, prizonieri ai imaginaţiei ei. Ne putem chiar pierde minţile (şi ni le pierdem). Era mai bine cu informaţia în stare „pură”, netrecută simultan prin atâtea şi atâtea medii până să ajungă la noi? E mai bine cu aceasta, „impură”? E doar altfel. Sigur e altfel. Suntem mai aproape de poezie aşa, uneori prea aproape. Asta poate ucide.

21 februarie

Jurnal în jurnal, cu Ofelia. Care îmi trimite o scrisoare din şirul epistolelor indiscrete dintre noi.

De fapt, întreg serialul “Epistole indiscrete” de până acum se găseşte pe LiterNet. Şi inclusiv jurnalul american. Acela însă a fost mai demult, nu se suprapune cu acesta din urmă şi nici cu jurnalul de pe insula mea. Când îşi notează un om gândurile undeva? Când nu le trăieşte (şi deci epuizează) până la capăt, presupun.

23 februarie

Doi oameni speciali: Dumitru Cioacă, din America, şi Lucian, din Elveţia. Pe domnul Cioacă nu l-am cunoscut decât virtual, dar s-a comportat pentru a doua oară ca şi cum ne-am cunoaşte de-o viaţă. Pe Lucian chiar îl cunosc de, ca să fiu riguros, aproape o jumătate de viaţă (chiar dacă nu ne-am mai văzut de o altă jumătate din această jumătate). Acum aproape o jumătate de viaţă, aşadar, la Căprioara, la un concurs internaţional de fizică, dar în acelaşi timp şi şcoală (sau vacanţă, mai mult) naţională de fizică m-a surprins nu atât prin fizica pe care o ştia (deşi o ştia), ci prin câteva observaţii de mare fineţe pornind, îmi aduc bine aminte, de la câteva fete care nu făceau nimic special. Doar treceau dintr-un loc într-altul al taberei, se opreau din când în când. Nici măcar nu vorbeau cu noi. Poate vă gândiţi că acest fapt divers n-ar conţine în el cine ştie ce prilej de meditaţie, în orice punct de observaţie te-ai afla. Nimic mai fals! Cu Lucian m-am reîntâlnit apoi la facultate, în nu prea multe momente, dar nu mai puţin relevante. Într-unul din ele mi-a spus că el ar vrea să îşi facă o editură. M-a surprins din nou, pentru că-l ştiam rupt de orice astfel de preocupări. Avea o lume interioară secretă, se pare, de care eu eram cel puţin străin, dar cu care m-am intersectat din senin când şi când.

24 februarie

M-am mutat! Când ies din bloc am în faţă palmierii minunaţi din piaţa Castello, iar în spate întreg centrul istoric al oraşului, pe unde atât îmi place să mă plimb. În cameră am net, muzică bună şi tot ce îmi trebuie pentru o existenţă modestă, dar frumoasă. Am nişte colegi de apartament liniştiţi (Grazia şi Stefano într-o cameră şi o studentă la Drept – pe care n-am văzut-o încă – în altă cameră), îi am pe Toni, Konstantia şi Mirco la cursul de italiană de la Facultatea de Medicină, care se încheie peste numai o săptămână, le am pe Marta, Michaela, Liudmila, Daria, Orla, Letizia şi o colegă nouă la cursul de pe Via Muroni. Am o prietena bună în Sardinia şi alte două prietene bune în Italia. Am câţiva prieteni în România pe care îi văd din când în când pe facebook, uneori le trimit mesaje, uneori îmi trimit ei.

Citesc poezie de calitate când mi se oferă această ocazie, atât în limba italiană, cât şi în română.

Sunt mai tăcut acum (Brigitta avea dreptate – nu avem de ce să vorbim prea mult, putem foarte bine tăcea), iar ceea ce se întâmplă ajunge mai frumos la mine.

Nu mi s-au rezolvat miraculos nici problemele de sănătate, nici problemele financiare şi, în general, nu mi s-au rezolvat, dar ele nu mă neliniştesc în acest moment. Aş spune că abia acum sunt liniştit.

(1)

mic jurnal de pe insula mea (22)

28 ianuarie 2013

Oare ce-mi voi aminti de colegii mei? 

Poate faptul că i-am cunoscut prea puţin.

Zsófia e o persoană remarcabilă (nu doar pentru că a luat "30 e lode" la un examen la care eu nici nu am avut curajul să mă prezint; e adevărat că s-a nimerit să mă îmbolnăvesc fix cu o zi înainte şi încă nu mi-am revenit nici până acum, dar şi dacă aş fi fost bine tot nu aş fi avut curaj, l-aş fi amânat oricum) şi am avut ocazia să constat şi am şi constatat. Totuşi, ea va afla asta de la mine abia după ce se va fi întors în Ungaria. Abia din această mică pagină de jurnal.

Brigitta m-a întrebat pe facebook dacă numele ei există şi în România, sub o formă sau alta. Pe ea niciodată nu o auzisem vorbind, rămăsesem cu impresia că nici nu vorbeşte. Abia după 3 luni de când am văzut-o prima dată la curs a vorbit. Ne-am întâlnit întâmplător undeva şi aşa am întrebat-o ce mai face. Deci nu, numele ei nu are cum să existe şi în România, cel puţin nu la Bucureşti, pentru că la Bucureşti n-am întâlnit nici o fată care să tacă 3 luni.

S-a întors Miroslava în Slovenia şi eu n-am sunat-o. Rămăsese că o să o sun şi-o să mergem cu maşina ei la Alghero într-o zi. Aşa se întâmplă mereu: întâlneşti oameni frumoşi şi îţi spui că-i vei revedea. Dar după un timp eşti ocupat cu altceva şi îţi ies din minte. Iar când îţi aminteşti, ei deja nu mai sunt.

A plecat şi Franziska. Sau, în orice caz, nu a mai venit la examenul de italiană, unde speram să o văd, ceea ce mă îngrijorează: dacă n-a mai venit are sigur un motiv. Pentru că ştie mai bine ca mine limba italiană... şi poate că ăsta a şi fost motivul pentru care am vorbit cu ea atât de puţin. Ea mi-a trimis poate cele mai multe sms-uri dintre toţi colegii. Într-unul mi-a spus că oricând am nevoie de ajutor să i-l cer. Şi am avut nevoie de câteva ori de ajutor. Şi totuşi nu i l-am cerut.

Michaela, Filipa, Nuno, Ruben, Miquel, Isra, Buket, Kostantia, Corrado, Liudmila, Daria, Orla, Alba, Marta, Sergio şi Vanesa sunt încă la Sassari, aşa că nu scriu nimic despre ei la trecut. Sper să îi mai văd de câteva ori...

mic jurnal de pe insula mea (21)

21 ianuarie 2013

O întâmplare ciudată: am ajuns mai devreme la examenul de italiană. Cu... două ore înainte. Avea altă grupă examen, aşa că am ieşit din sală şi am aşteptat afară. M-am apucat să citesc o carte în italiană şi (surprinzător) am înţeles tot, aşa că am continuat să citesc cam o oră. Apoi a ieşit o fată de la examen, nu am mai văzut-o până în acel moment, şi m-a întrebat ceva în italiană, dar eu am auzit-o în spaniolă, aşa că n-am ştiut ce să-i răspund, deşi, de fapt, ea m-a întrebat foarte clar în italiană.

mic jurnal de pe insula mea (20)

14 ianuarie 2013

Se pare că nici la Sassari nu prea cumpără lumea cărţi. După ce mi-am făcut cumpărăturile la Cortes SantaMaria, Roberta m-a invitat să intru şi la librărie, fiind promoţie. Nu mai aveam decât 5 euro. O carte (mică) de poezie costă între 10 şi 20 de euro, aşa că indiferent de reduceri tot nu puteam cumpăra nici una. Noroc că aveam şi examen, peste numai 15 minute, aşa că i-am spus că mă duc direct la examen şi văd eu altădată oferta de cărţi. Nu ştiu câţi oameni a reuşit să atragă la librărie, dar mi-a spus că o carte o poţi oferi şi cadou. Îi voi face cadou una din cărţile mele şi-i voi spune că în România nimeni nu a oferit-o cadou nimănui.

mic jurnal de pe insula mea (19)

12 ianuarie 2013

Primele mele poezii din 2013 sunt în italiană:

http://www.culturaromena.it/Home/tabid/36/articleType/ArticleView/articleId/710/Presenze-in-Italia-il-poeta-Daniel-M-Marin.aspx 

E interesant cum un fapt banal îţi poate schimba starea de spirit.

Mi-au revenit în memorie imagini din această insulă din care am văzut încă destul de puţin. Mă tem c-o să-mi placă mult locurile acestea şi n-o să vreau să mai plec de aici.

I-am spus Lorenei că nu ar fi rău să-mi traducă mini-jurnalul sasarez în italiană, ca să vadă oricare din prietenii mei şi prin ochii mei.

Lorena este cea mai nouă prietenă a mea şi ea vede cel mai mult prin ochii mei. Nu o dată m-am întrebat cum rezistă.

Looking to 2013...

mic jurnal de pe insula mea (17)

26 octombrie - 15 noiembrie

 

26 octombrie

Unde sunt când nu sunt pe insula mea? La Elena Toader, în Sibiu. Cu Em Zet în piaţa Unirii. În satul în care am fost la nunta lui Costin 3 zile. Cu Petru la teatru, „la Casandra”. Cu Andreea Novac, într-o lume a ei, dar şi a mea deşi inaccesibilă mie. La Viviana, în San Francisco. La muzeele pe care mi le-a recomandat Irina în 2009, după Slam Poetry. Cu Marina Popescu în Bucureşti, nu ştiu exact unde (m-a invitat de pe 20 septembrie, dar nu mi-a spus unde). La căminul de la Măgurele, cu Andreea Fazacaş, Anca Nedelcea şi Mykerinos Dan Teodorescu şi Ioana Mariş. Cu Andra Matzal în Călăraşi după premierea olimpicilor. Cu Beepe Costa în timp ce pregăteşte un eveniment cu Stefania Battistella. Într-o poezie a Cristinei Cirnicianu şi apoi într-o poezie a Elizei Macadan. La interviul cu Octavian Paler, din care nu a rămas nimic scris. Cu Mircea şi Cezar în 2006. În tramvaiul 26, cu Cristian Popescu. La Chiltzinacani Ohtli în Mexic şi apoi în Marele Canion. Cu Jay Leno, dacă s-ar putea, din nou la incredibilul său The Tonight Show, ca în 2008. Sau măcar la Festivalul de film de la Capri, cu Mădălina Ghenea, pe care nu am văzut-o decât la televizor. Cu Alexandru Ioan Despina în Columbia, la cursul lui de engleză. Cu Veronica Lerner, urcând cele 40 de etaje când i s-a oprit liftul. Cu Ivona, şi Andra, şi Emina, şi Monica Borcan într-o pauză dintre două cursuri. Cu Mihaela Georgia şi cu soţul ei şi „cu grupul” pe vârful Peleaga. La Istanbul, pentru Cafeaua turcească. La Crenguţa trei săptămâni, dintre care două mă voi duce la Londra. Cu Sabina Iordache pentru ziua ei de 40 de ani. Cu Alina Codiţă să îi spun mulţumesc. Cu Simona Stănescu şi cu Eliana. Cu Iulia Ralia. Cu Linda în cartierul evreiesc, deşi eu aş prefera poduleţul artiştilor. La Gina Goia şi la Atila Racz, celălalt om al insulei. Cu Margento şi Marina din Abis oriunde s-ar afla (lunile acestea probabil că în California – cel puţin Raluca şi Chris). La Valeriu pentru vinul promis. Cu Cristia Maksutovici, la ea la ţară. Cu verişoara mea Gianina în Asia. Cu verişoara mea Mihaela. Cu Angi şi cu prietenii ei şi mâncare chinezească pentru prima oară, acum 15 ani. Cu tatăl meu şi cu mama mea. Cu Ofelia în oraşul pentru toţi copiii – Muggia. 

 

29 octombrie

“La Cia, Confederazione Italiana Agricoltori organizza un convegno-manifestazione nella giornata di Lunedì 29 Ottobre 2012 presso l'Hotel Mediterraneo a Cagliari. Sono disponibili pullman gratuiti messi a disposizione dalla sezione Cia Sassari per raggiungere Cagliari. La partenza è prevista da Piazza Vienna intorno alle 06.30.”

Nu contează că nu lucrez în agricultură. Nu contează nici că nu sunt student la Facultatea de Agricultură. Mă trec pe listă. Singurul student de la facultatea mea care se duce la Convegno. Trei ore cu autocarul prin Sardegna, de la nord la sud. Alte 3 de la sud la nord. Două ore la conferinţă. Două ore în vizită prin oraş, pentru că nu puteam să ajung la Cagliari şi să nu mă plimb măcar prin centrul istoric, altfel nu aş fi fost eu însumi. Ceilalţi participanţi nu s-au plimbat prin centrul istoric – conferinţa a durat fix 4 ore.

15 noiembrie

Seară poetică la Brescia

“Poeta Ofelia Prodan a citit din volumul “Călăuza” (recent apărut la Ed. Cartea românească), la Caffe Letterario Primo Piano din Brescia, în cadrul primei ediţii a întâlnirilor “Libere parole in libero spazio”, joi, 8 noiembrie 2012. Seara literară a continuat cu Viorel Boldiş şi Daniel D. Marin, iar din Brescia au citit 6 poeţi. Gazdă a fost scriitorul Biagio Vinella, din Milano.Textele poeţilor români au fost traduse în italiană de Anita Natascia Bernacchia, Răzvan Purdel şi Viorel Boldiş.”

(Agenţia de carte)

Poezia mea în italiană a sunat cam aşa:

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=AE0JOiq371U

mic jurnal de pe insula mea (16)

(...)

Sunt mulţi oameni din Maroc prin oraş şi vând chestii care în general nu îţi trebuie. Am cumpărat o umbrelă mică, pentru a nu ocupa loc, deşi ea se va strica la prima ploaie.

(...)

Pentru prima oară, în dimineaţa aceasta fost ceaţă la Sassari. Sper că nu o să înceapă toamna...

mic jurnal de pe insula mea (15)

Poezia mea la Festival Internazionale OTTOBRE in POESIA, Sassari, 2012 

mic jurnal de pe insula mea (14)

Nu se mai aud tobele din camera mea. În primele zile se auzeau exact ca în faţa hostelului din Hollywood în care am stat 4 zile în 2008. Am întrebat-o pe Simona în chiar prima zi de unde vin sunetele. Mi-a spus că le aude pentru prima oară.

mic jurnal de pe insula mea (13)

Nu ştiu cum să o prezint pe Ştefania. Stefania Canterville Maiore. Ea m-a adus cu maşina ei la hotel de la aeroport, în prima zi în care am ajuns pe insulă şi tot ea mi-a găsit o locuinţă după aceea. Este lidera unei organizaţii care se ocupă de oameni. Adică de noi.

mic jurnal de pe insula mea (12)

after welcome party

Colegii mei nu ştiu cum sunt eu la petreceri. Trăiesc fiecare moment, dar îl trăiesc prin ceilalţi. Eu nu mă exteriorizez nici când mă simt bine. Sau mai ales atunci. Nimeni nu poate să-şi dea seama. Şi atunci toţi cred că, de fapt, nu mă simt bine. Alba a fost prima care a observat şi m-a întrebat de ce nu mă bucur alături de ceilalţi. Aşa că a venit ea cu Marta la mine şi am început să povestim. Marta mi-a spus să mă duc prin aprilie la Valencia, când e un frumos festival.

Bun! Chiar şi în miezul nopţii, eu trebuie să ies din noapte, să mă uit la ea de aproape, apoi din depărtare. Să iau distanţă. 

Credeţi că se poate aşa ceva la Sassari? Imediat a venit la mine Filipa. La a doua tentativă, alte două fete, din Spania (dar să nimereşti printre spanioli – ei sunt mereu foarte mulţi – la o petrecere... nu poţi să ştii niciodată cum mai ieşi de pe-acolo... probabil foarte beat), au tras de mine cu atâta forţă câtă mai aveau la acea oră, dar până la urmă s-au prins că degeaba. La a treia tentativă, un întreg grup, nişte studenţi membri ai unei organizaţii foarte interesante din Sassari. Cred că ei cu asta se şi ocupă: cu înveselirea oamenilor. Aveau costume tradiţionale, un fel de “cavaleri templieri”, dacă mă întrebaţi pe mine. Dar nu! Erau costume tradiţionale sassareze. Cu ei am stat până la sfârşitul petrecerii.

Ştefania m-a extras la un moment dat de unde eram, m-a dus în faţa unei camere de filmat şi m-a pus să spun Ho scelto Sassari. Într-un fel, chiar am ales Sassari...

mic jurnal de pe insula mea (11)

A fost o întâlnire surprinzătoare, şi sunt cuvintele lui Lucian Dan Teodorovici.

Ileana mi-a răspuns pe facebook şi am aflat astfel adresa. Aşa că am ajuns unde trebuie şi la timp (eu am împrumutat obiceiurile italiene, pe care de altfel le mai aveam şi de-acasă, şi am întârziat până acum peste tot; nu şi de data aceasta).

Am aflat foarte multe despre cărţile lui Lucian Dan Teodorovici. Gianni Caria îl citise cu atenţie şi a pus întrebări din interior, ba chiar a remarcat ceva ce nu remarcase până acum nimeni. Toată lumea a urmărit discuţia lor şi, am simţit foarte clar, fiecare a participat.

Cornelia a intrat să bea o cafea la Vecchio Mulino. Şi l-a auzit pe Teodorovici în română şi a zis Wow! Şi a rămas şi ea până la capăt, împreună cu soţul ei care încă nu vorbeşte italiană. A fost primul scriitor român pe care l-a văzut la Sassari în cei 4 ani de când e aici.

Vecchio Mulino e un fel de restaurant literar construit pe, aşa cum o spune şi numele, o veche moară. E în partea de sud a centrului istoric, foarte aproape de Duomo. 

Am descoperit astfel nu doar un eveniment literar deosebit, dar şi un restaurant elegant şi simpatic. Mi s-a confirmat şi mai târziu, când am rămas la masă împreună cu mai mulţi oameni. Să văd ce mi-a scris Ileana pe bileţelul pe care i l-am dat, mi-a scris aşa: spezzatino, panada, nespole, Ravioli – Culurgiones, Seada, Mirto... Nu mi-a scris cum se numea vinul care semăna cu un altul pe care l-am băut la Dorgali şi care semăna cu un altul pe care l-am băut în România.  

Eu aş mai fi rămas vreo două ore, dar n-am mai avut cu cine :D 

I-am urat succes lui Lucian Dan Teodorovici, al cărui turneu continuă în alte 6 oraşe din Sardinia, de la nord la sud, până la Cagliari.

După aceea am sunat-o pe Ofelia, aveam chef să vorbesc cu cineva singur spre casă (pe la 01:30, ora Italiei), dar până la urmă am găsit-o doar pe mess. Nu ştiu ce i-am spus despre seara literară sassareză (de fapt, cele de mai sus, că atunci le-am tastat), dar a doua zi a postat pe furiş pe facebook un poem cu Acosmei :D

mic jurnal de pe insula mea (10)

Întâlnire cu Lucian Dan Teodorovici

Dacă nu vin eu în România, vine România la mine şi, mai drăguţ, vine în limba italiană.

Lucian Dan Teodorovici va susţine un turneu literar în Sardinia, la invitaţia Editurii Aisara.


Două dintre titlurile semnate de Lucian Dan Teodorovici au apărut în Italia, la Editura Aisara, în traducerea Ilenei M. Pop: romanul Circul nostru va prezinta: (colecţia „Ego”, 2002; editia a II-a, colecţia „Ego. Proza”, 2007; La casta dei suicidi, Aisara, 2011) şi volumul de povestiri Celelalte povesti de dragoste (Polirom, 2009; Un altro giro, sciamano, Aisara, 2011).



Prima întâlnire din cadrul turneului va fi Sâmbătă, 29 septembrie, ora 20.30, la Sassari: 
Întâlnire cu cititorii la Vecchio Mulino – dialog cu Gianni Caria (partener: Libraria Internationala Koine).

Nu doar pentru cititorii sassarezi va fi prima întâlnire cu scriitorul, dar şi pentru mine. Ştiam că e un tânăr scriitor cu mult succes în ţară şi deja şi în străinătate, dar n-am apucat încă să-i citesc nici o carte. O voi citit acum pe prima direct în italiană! :)

mic jurnal de pe insula mea (9)

M-au invitat Kostantia şi Nuno şi Filipa la plajă, la Platamona, dar le-am spus să meargă ei, iar eu o să o să merg într-o altă zi dacă îmi confirmă că este frumos. Ba le-am mai cerut să-mi arate şi foto!...

mic jurnal de pe insula mea (8)

Astăzi am folosit pentru prima dată de când sunt aici aparatul meu foto. Am făcut primele fotografii în special pe anumite străduţe din centrul istoric şi prin locurile cu palmieri.

Sunt două parcuri la intrarea în centrul istoric al oraşului. Unul pentru studenţi şi alţi tineri şi un altul pentru copii şi bătrâni. Primul e destul de liniştit. În cel de-al doilea văd de fiecare dată foarte mulţi copii care fumează, dar sunt şi copii mici care abia acum învaţă să meargă.

Un bătrân s-a aşezat lângă mine pe bancă şi, văzând că citesc o carte în engleză, s-a apucat să vorbească în engleză cu mine, fiind foarte mândru de realizarea lui (vorbea bine în engleză). El credea că sunt italian. A rămas cu această impresie.

Între 15:00 – 19:00 majoritatea restaurantelor sunt închise, chiar şi puţinele fast food-uri. La 21:00 se închid supermarketurile. Oricum, oraşul începe să prindă viaţă abia după 17:30, mai întâi prin persoanele mai în vârstă şi copii, iar dacă ai deja peste 20 de ani 22:00 e o oră bună pentru a te gândi să ieşi din casă. Îţi dai întâlnire în piaţa Italia cu prietenii şi de acolo găsiţi voi ceva de făcut. Am observat că sunt evitate anumite părţi din centrul istoric la anumite ore, dar oraşul e foarte liniştit şi nimic rău nu cred că se-ntâmplă vreodată.

 


Sassari - Centro Storico. Streets.

mic jurnal de pe insula mea (7)

Grotta Ispinigoli – Dorgali – Cala Ganone / one day trip

foto din Dorgali. continuarea pe facebook :)

Welcome to Centro Storico di Dorgali!

Dorgali - a village where we joined the event "Cortes Apertas", that is people opening their houses to everybody with tipic food and local wine for a cheap price.

  

Attenzione, si canta! 

mic jurnal de pe insula mea (6)

(...)

Niciodată nu am mers pe acelaşi drum spre curs. E atât de departe încât pot face diverse combinaţii şi le fac!

(...)

Astăzi m-am întâlnit întâmplător cu Franziska pe via Roma. Trecusem din neatenţie de via Zanfarini, unde am eu cursul. Aşa că m-am întors când am realizat şi am întârziat la curs. De altfel, am întârziat de fiecare dată, dar din motive diferite.

(...)

Miroslava mi-a spus că e din Slovacia, dar eu am înţeles că din Slovenia şi am început să vorbesc despre Liubiana, pe care n-am vizitat-o, deşi puteam să vorbesc despre Bratislava, pe care am vizitat-o… Şi Kostantia a înţeles tot greşit, aşa că până la urmă Miroslava a păţit de două ori ce păţesc şi eu de mai multe ori când am spus că sunt din Bucureşti şi fiecare a urmat să îmi spună o poveste frumoasă de fapt de la Budapesta… 

(...)

Le-am văzut astăzi pe Liudmila şi Daria. Le-am întrebat dacă vin duminică în excursie. Sunt din Dublin, deşi nici una nu s-a născut în Irlanda. Au poveşti frumoase de călătorie. Ştiu deja limba italiană la nivelul spre care ne îndreptăm şi noi (au studiat la facultate, la Dublin), aşa încât încă dinainte să înceapă cursul le-am recomandat să vorbească pe stradă cu oamenii şi să citească un roman, iar pe la curs să mai treacă doar aşa să ne mai salute pe noi.

(...)

Am trecut pe la Matteo Biosa şi m-am înscris pe lista celor ce merg duminică în excursie. Adică la Dorgali, Cala Ganone şi Grotta Ispinoli. Iar sâmbătă seara toţi cursanţii ne vedem la o pizza cu Alessandra Scala. Va fi deci un weekend plăcut.