23/04/13

mic jurnal de pe insula mea (2.4)


11 aprilie

Filmuleţ cu lansare de revistă la Dublin. Mă invitase Doria Şişu Ploeşteanu să-i trimit câteva texte pentru primul număr Itaca şi, evident, i-am trimis. Revista însă e pentru românii din Diaspora. Ce nu conştientizam e că sunt şi eu, de acum, ”din Diaspora”…


13 – 16 aprilie

Re:
(Saturday, April 13, 2013 11:30 AM)

Mă bucur enorm pentru examen! Meritai să-l treci.
Între timp, mi-am schimbat aspectul de suedeză, în sensul că am părul scurt şi şaten închis, mi se pare că trebuie să-mi cauţi altă naţiune!!!

(Lorena, căreia trebuie să-i caut altă naţiune)


Re:
(Tuesday, April 16, 2013 5:56 PM)

Ciao Daniel,
belle le tue poesie! La tua è una nuova poesia in Romania e non solo (se ho capito bene).
Ho trovato un articolo scientifico (università di Bucarest), in inglese, che ti allego qui, che parla di voi, GENERATIA 2000. Con calma lo leggerò. Lo conosci già?

Ti è piaciuto il film?

(Titti Zedda)


Re:
(Tuesday, April 16, 2013 3:46 AM)

nici acestea nu-mi plac. mic absurd pe alocuri, dar nu veritabil.

reţin (din a doua): "Dar mai este şi doamna Sanda, şi doamna Cerasela, ba chiar şi stimabila doamnă Veronica! Toate au rămas fără soţ din cauza dumneaei", în rest, pt. mine, în mare, vorbărie, în primele 3-4 pe care am apucat să mă uit. mă întorc la acaparanta melodie din al doilea link de pe mess. adică la: http://www.youtube.com/watch?v=rKT_iymiaxs
  

Fw:
(Tuesday, April 16, 2013 3:55 AM)

citindu-le acum şi pe ultimele două remarc că "grupajul" are unitate stilistică. asta ar fi de bine. de ne-bine însă îmi pare, cum ziceam, vorbăria. tind mai degrabă să se afle în treabă, decât să-mi aducă ceva. dar cam aşa e la teatru – contează mai mult jocul actorilor decât textul propriu-zis (şi "textierul" n-ar avea a face decât să le ofere secvenţe în care ei să-şi poată desfăşura această abilitate de a atrage atenţia prin jocul lor scenic, actoricesc)... (poate de aceea prefer un poem bun în loc de text de teatru, proză sau roman, cele din urmă părându-mi-se, cel mai adesea, prea disipate, cum şi aceste scenete)

(de altfel, eu la teatru sunt prins de actori, de ceea ce fac ei, de cum trăiesc ei şi de cum îi găsesc într-o stare sau alta, nu de text! textul aproape că nu îl aud când mă duc la teatru. nu îmi amintesc vreun text bun din anii mei de teatru, doar secvenţe intense în care am trăit şi eu ca actorii, dar fără legătură cu textul, starea nu era legată de text)


Re:
(Tuesday, April 16, 2013 3:57 AM)

pt. că n-am dat indicaţiile scenice, fiecare replică are rolul ei :P
(O.)


Re:
(Tuesday, April 16, 2013 4:01 AM)

păi asta nu intră deloc în contradicţie cu ce am zis eu! căci eu am zis că la teatru nu contează cuvintele, ci doar ceea ce prilejuiesc ele actorilor. pt. ca actorii să transmită, prin ceva doar de ei ştiut/ trăit, şi în sala...


Re:
(Tuesday, April 16, 2013 4:02 AM)

nici eu nu văd vreo contradicţie!
(O.)


Re:
(Tuesday, April 16, 2013 4:04 AM)

teatrul nu mă confiscă, prin urmare, prin text, ci prin altceva.

în schimb, poezia mă confiscă prin text, prin scriitură. strict prin scriitură. (motiv pt. care poezia nu ar avea, se pare, decât de pierdut prin interpretarea ei de către un actor. de ce? pt. că treaba e în altă parte: în chiar text, în chiar scriitură)


Fw:
(Tuesday, April 16, 2013 4:16 AM)

muzica, în schimb, nu mă confiscă nici prin scriitură, nici prin interpretare. ci prin fix ce nu e legat nici de una, nici de alta :)). ştii că la muzică, dacă există, eu nu aud cuvintele. iată, deci, 3 ipostaze diferite de confiscare. fiecare unică în felul ei. fiecare, o formă de comuniune. nu de comunicare.

(sigur că poezia, singura dintre cele 3, poate avea şi o componentă de comunicare, dar în general ea e sub cea de scriitură, ca impact. ca impact asupra mea, vreau să spun)   

sub ele, la o distanţă considerabilă, se află pictura. ea nu mă confiscă în aceeaşi măsură, ci mult mai puţin. acolo e doar o anumită senzaţie vizuală (care se propagă încet, total şi inexplicabil şi pe alte straturi; până la o anumită mini-hipnoză sau autohipnoză a culorilor), foarte copleşitoare/răvăşitoare şi ea, când şi când. dar mult-mult mai rar. 


17 aprilie

Despre autografe mistice sau licenţioase, cu Radu Vancu. Eu îi spun de înjurătura mişto pe care am primit-o de la Stoian G. Bogdan pe cartea lui de debut, din 2009. El îmi spune că tocmai a văzut un autograf al lui Arghezi – care scria atât: "Precum în cer, aşa şi pe pământ" şi apoi semna. Eu îi spun că seamănă cu Daniel Bănulescu. El îmi spune că seamănă. Eu îi spun că cel mai frumos autograf pe o carte a mea nu l-am scris, evident, eu, ci Claudiu Komartin, când mi-a cerut o fată un exemplar din Aşa cum a fost la Castel. El nu spune nimic. Eu îi spun că nu îmi mai aduc aminte ce mi-a scris chiar el, când l-a lăsat inima să-mi scrie. Parcă anul trecut.


18 aprilie

Manuela pleacă în Anglia. Am întrebat-o în ce oraş din Anglia pleacă. Mi-a spus că nu ştie. Manuela este singura persoană căreia i-am trimis cartea mea Aşa cum a fost (Ed. Vinea, 2008) din Sassari, prin poştă, de îndată ce am sosit pe insulă şi tot singura persoană pentru care am vrut să cobor din trenul Viena – Roma, ca să o cunosc, înainte încă de-a sosi pe insulă. Acum emigrează în Anglia.


19 aprilie

Unde mai sunt când nu sunt pe insula mea. La Iulia Matei, cu filmele ei şi cu ceai indian. Cu Elena căreia i-a spus fratele ei Daniela pe stradă. Cu Adriana Teodorescu în redacţia Discobolul. În redacţia Zona Literară. Cu Ioana Iftode în călătoria de cel puţin 100 de zile. Cu Iulia Georgeta Popescu în Green Hours. La vila Georgianei Ivan de pe insula ei, ca prim oaspete, cum mi-a promis. Cu Anca Fronescu citind Voor de prijs van mijn mond, a lui Jan H. Mysjkin, la Amsterdam, cu condiţia să ştiu olandeză – şi da, aş învăţa o limbă străină ca să pot citi poemele dintr-o asemenea antologie, cum m-am apucat să învăţ italiana ca să pot s-o citesc pe Antonella Anedda. Cu Paul Goma la Chişinău, unde e deja Silvia Caloianu, dar şi Moni Stănilă, care îmi spunea că se simte chiar mai bine ca în România, deşi uitată ca poetă, spune ea, sau măcar omisă. Dar omis e de un timp şi Andrei Peniuc (fără să plece din Ro, chiar dacă s-a retras la o mănăstire) şi de tot uitat voi fi categoric şi eu, dacă voi mai rămâne în Sardinia. De Adina Dabija n-am mai auzit de când e la New York, de Nina Vasile de când e în Spania. Nici de Gabi Eftimie, deşi ea e doar de puţin timp în Suedia. Aşadar e inevitabil. Au păţit-o, mai mult sau mai puţin, chiar şi scriitori consacraţi, de la Gabriela Melinescu şi până la Rodica Draghincescu. Deşi am auzit toţi de ele, prea puţin ne surprindem cu ele în gând sau în discuţiile dintre noi. Ne întoarcem repede la literatura celor mai apropiaţi, a celor care sunt, fizic, mai aproape, chiar dacă ne place sau nu ce scriu ei. Şi asta chiar că e o prostie. 

Cu Irina, “simplu şi intrigant”, Irina, pentru care am aruncat un pic de nisip în vânt, ca să îl ducă spre Piacenza, via Genova. Irina pentru care voi lua pietricele de pe plajă, iar ea i le va duce Vanessei să îşi facă un mic colier. Cu Ruxandra, care nu ştie că eu am un castel la Napoli. Am avut unul şi la Roma, i l-am oferit cuiva drag.  


20 aprilie

Să fugi pe o insulă. Singura disponibilă sau singura unde ai putut aplica urgent cu o bursă. Foarte aproape de plajă şi de oameni necunoscuţi, care, eventual, n-ar vrea să îţi afle povestea. Sau ar fi dispuşi să o afle pe cea pe care ai vrea tu să le-o spui. E adevărat că în primul rând ai fugi şi de tine, de o parte din ceea ce tocmai ai fi aflat despre tine.


21 aprilie 2013

M-a întrebat cândva profesoara Alessandra Scala ceva despre mine şi nu am ştiut ce să-i spun.

Prima oară am vrut să rămân în America, după ce am fost invitat la o conferinţă de 6 zile şi mi-am prelungit vizita cu 30 de zile. M-am întors. A doua oară am vrut să rămân în Sardegna, după ce am aplicat la o bursă în cel mai izolat loc în care puteam aplica. Am primit bursa pentru 5 luni, apoi am cerut să mi se prelungească cu 5 luni şi mi s-a prelungit. Acum mă gândesc să mă transfer aici pentru încă un an.


22 aprilie

Du-te şi nu te mai întoarce! După ce vei pleca, totul se va schimba, oamenii vor fi altfel, oamenii vor fi alţii, dacă te vei întoarce nu te va mai recunoaşte nimeni. Toţi se vor întreba: cine e omul nou care ne vizitează oraşul. Totul e adevărat în “Nuovo Cinema Paradiso”! Ştiam că e celebru, iar astăzi am fost să văd acest film, la Universitate. La sfârşit, le-am întrebat pe Stefania şi pe profesoara Titti Zedda unde s-au făcut filmările. Konstantia (singura persoană pe care am recunoscut-o când am intrat; ceilalţi studenţi din sală am aflat de la Titti Zedda că erau aici de puţin timp, au venit cu bursă în al doilea semestru) a dispărut, nu am mai văzut-o la ieşire. Am mers singur prin ploaia care cădea încet. Nu am scos umbrela, deşi o aveam în rucsac. Am mers încet pe via Roma până la Piazza Italia, apoi până la Piazza Castello, unde m-am oprit, înainte să intru în casă. M-am oprit să mă uit unde locuiesc în acest moment. Astăzi.   

05/04/13

mic jurnal de pe insula mea (2.3)


21 martie – 4 aprilie

21 martie

(...)
Nu s-a ţinut cursul de Economia e gestione delle imprese astăzi. În schimb, am câştigat două ore de seminar la cursul de Marketing strategico e sviluppo nuovi prodotti, două ore în care l-am cunoscut pe Vincenzo Onorato. Două ore în care nu am apucat să pun nici o întrebare, dar în care am aflat multe răspunsuri. La sfârşit, am vorbit şi eu două minute cu Vincenzo Onorato. Deşi nu sunt înscris la cursul în cadrul căruia a avut loc seminarul m-a invitat şi pe mine pe navă. Peste o lună seminarul va continua, relaxat, pe una din navele lui.

(...)
Ziua mondială a poeziei! Le-am cunoscut pe Luana Faina, Rita Bonomo, Angela Virdis şi Tiziana Marranci. Luisa Pala, Roberta Tomaselli, Pepita Simon şi Gabriela Usai au citit pentru mine. L-am auzit pe Leonardo citind poezii, în premieră. La Ottobre in Poesia nu îl auzisem.

PS:
Cu Gabriela Usai, la Ziua Mondială a Poeziei. Încercare (eşuată) de a mă ascunde. Până la urmă (în ultima secundă a filmuleţului) mi-am spus numele. Mi-am spus numele şi am râs.

(...)
Puncte comune...
Carolina a fost la facultatea de Fizică şi a renunţat ca să vină în Sardegna, ca şi mine.
Alisha a fost operată greşit în copilărie de un medic din România, ca şi mine. Şi ea, şi eu ne-am simţit foarte bine la Cagliari. Ea chiar locuieşte acolo.
Angelica are acelaşi nume ca sora mea. Nu ştie prea multe despre Sardegna, ca şi mine.

Încă nu ştiu ce puncte comune am cu Laura, deşi pe ea o cunosc de mai multe săptămâni şi tot ea ne-a invitat în seara aceasta la cafea.


22 martie

Sasha - Airdrawndagger de la Dorin Mureşan câteva ore şi câteva ore în ploaie fără motiv. De fapt, chiar nu înţeleg de ce plouă.



29 martie



Procesiune în Alghero, apoi procesiune în Sassari.


31 martie

A trecut Georgiana pe la mine. Aproape că uitasem, deşi îmi spusese mai demult că va trece, dar şi Konstantia îmi spusese, şi Buket sau chiar Iulia, din România. Totuşi ea a trecut.  


4 aprilie

Mă întreabă Lorena ce am mai făcut (studiu – poezii – dacă am rezolvat cu bursa).

Eu nu am mai făcut nimic.

M-am plimbat (Castelsardo, într-una din puţinele zile cu soare şi, la fel, grotta di Nettuno, cu toate cele 654 de trepte până la ea; liniştitoarea La Pelosa, unde am ajuns, din pură întâmplare, tot într-o după-amiază cu soare).

M-am odihnit.

Am descoperit laptele cu mult zahăr şi cu cereale. Ba chiar constat că îmi place.
  







16/03/13

mic jurnal de pe insula mea (2.2)



24 februarie – 15 martie

24 februarie

Am fost la Operă. O senzaţie stranie: lojile, majoritatea, erau ocupate de copii. Foarte mici şi foarte singuri, fără părinţi.


2 martie

(…)
Giro Pizza, cu Lisa şi Chris (cuplul din
Germania. Datorită Lisei şi lui Chris, datorită lui Mirco şi neuitatei Franziska eu am acum o cu totul altă imagine despre ce are Germania mai frumos; da, are!!), Alessandra Scala şi Andrea Manconi (Giro Pizza’s Masters; Alessandra a fost şi profa noastră de italiană), Mirco şi Filipa (cea cu “No more Giro Photos”, cea cu “Giro Fingers” pe faţă ca să n-o pot fotografia, dar, tot ea, şi cu declaraţia de pace), Hose şi Toni, Tadeu – singur (el e brazilianul cel mai italian dintre toţi – l-am întrebat ce cântece noi, italiene, a mai descoperit între timp) şi, conform fotografiilor, eu ar trebui să mă aflu, în această enumerare, lângă Konstantia, şi mă aflu – nefericita Konstantia (din cauza sferei magice a lui Mirco, sfera care i-a prezis Filipei că va avea 80 de copii; nu vreau să spun ce i-a prezis Konstantiei) şi fericitul de mine, deşi din fotografii pare invers.

(…)
Am aflat că pe Micul Prinţ o cheamă Ioana Steluţa Manea.
Nu ştiam de ce a dispărut Micul Prinţ de pe facebook, dar era în continuare, cu acest nume nou. De fapt, se pare că era numele ei vechi şi a revenit la el. De ce şi l-a schimbat prima oară şi de ce a revenit la el, renunţând la Micul Prinţ? E o enigmă.


3 martie

(…)
Am cunoscut-o pe Lorena, ea e suedeză. Pe noi ne legau deja multe lucruri, inclusiv două botezuri ad-hoc, câte unul de fiecare.

(…)
3 cărţi miraculoase pe căi miraculoase au sosit la mine.
Toate 3 pe 1 martie, care, de fapt, a sosit pe 3 (3 martie – prima zi cu soare la Sassari, după o săptămână de ploi şi ninsori, da: ninsori). “Poezii văzute prin ochii unei păsări” (Rodica Brad Păuna, Ed. Limes) e şi în italiană! Cărţi-mărţişor aşteptate (ba chiar provocate) plus un alt mărţişor nepremeditat. Mă voi bucura însă de el toată săptămâna.


4 martie

M-a sunat tata – a primit scrisoare de la copy-ro. În scrisoare, cei de la copy-ro mă anunţă că nu îmi aprobă demisia, căci a sosit la prea mult timp după ce eu mi-am dat-o. Şi mi-au scris că mai bine să nu mi-o mai dau, dar dacă vreau să mi-o dau să am grijă totuşi să nu facă pe drum din nou mai mult de un an. Am verificat apoi în laptop şi, stupoare: aşa e, am trecut 1 ianuarie 2012 pe demisie, deşi eu am scris-o pe 1 ianuarie 2013… Poate că m-au influenţat interpretările calendarului mayas (interpretările, nu mayasii, care au fost totuşi, se pare, oameni de treabă) şi am crezut şi eu pentru o clipă că după 2012 vine tot 2012 sau nimic. Şi fix în acea clipă mi-am dat şi demisia. Sunt de groază, îmi spune Andra. Dar şi ea a păţit-o cu Nora Iuga: i-a scris din Berlin, scrisoarea nu a ajuns în România, ci a primit ştampilă de Egipt şi s-a plimbat vreo 3 luni până a ajuns în Bucureşti, “acest deşert continuu”. Cum de a trecut totuşi prin Egipt?! Andra spune că poate că era poştaşul drogat, eu nu cred. Eu când am trecut pe la Nora Iuga, în Berlin, avea o girafă chiar la ea în apartament, ea apare şi în fotografii cu Miruna (din Sarajevo – Bosnia şi Herzegovina) şi Octavian Soviany (încă la Bucureşti, din ce ştiu). Aşa că eu cred mai degrabă că scrisoarea cu pricina a trecut, incognito, şi prin alte ţări.


11 martie

M-am despărţit de prima mea carte de italiană. Acum ea e la Jadranka. M-am despărţit repede, scurt, totuşi chiar în timp ce am dat-o “mai departe” (e prima oară când fac asta) mi-am dat seama cât de ataşat sunt de ea, deşi nici nu prea am citit-o. Ca într-o relaţie din care nu înveţi prea mult, dar pe care simţi nevoia s-o ai. Bun! Acum e la Jadranka şi sper că ea nu doar se va ataşa, dar va şi studia!


12 martie

Mi-a trimis mesaj Constantin pe facebook. Mi-a activat contul pe fdl (eu sunt rupt de orice fel de realitate literară virtuală de vreo 2 ani sau mai mult), i-am promis că o să intru în weekend. Mi-a spus că dacă am nevoie mă promovează prin intermediul site-ului. Promovare – iarăşi un cuvânt de care sunt străin dinadins. De acesta dintotdeauna.


13 martie

Aflu de la Peter Sragher (tot pe fb) că s-au luat în discuţie, la ASB, stagiarii din 2010. Ca să fie făcuţi membri plini. N-am ştiut, dar şi dacă ştiam tot nu mi-aş fi depus dosarul pentru “promovare” (chestie grea – ar fi trebuit să-mi fac un dosar cu cronicile primite la cărţi şi să îl trimit pe adresa USR sau ASB). Mi-a mai spus că, statutar, membrii şi stagiarii care nu şi-au plătit cotizaţia sunt suspendaţi. Înseamnă că sunt suspendat.


14 martie

Cursul de Drept comercial, ora 17:40 – profa vorbeşte despre Lichidare. Se opreşte din cauza ţipetelor (de bucurie) de pe hol. Un grup de 10-12 suporteri intră în amfiteatru şi face turul acestuia, cu steguleţe şi cu adrenalina deplină. Totul durează 2-3 minute după care ies aşa cum au intrat. Profa continuă cursul cu “Caso di crisi” (lichidarea unei societăţi din cauza crizei).


15 martie

Lucrul ăsta, viaţa, trece prea repede, nici nu avem timp să ne cunoaştem cu adevărat, nişte amânări succesive…

A trecut şi Carmen – unul din oamenii pe care nu mi-am închipuit că n-o să-i mai văd, aproape că ştiam sigur că o s-o mai văd. Şi aproape că ştiam şi cum va fi întâlnirea, la Bucureşti sau unde ar fi vrut ea.

Am avut cândva o lectură la un cenaclu la Cafe Deko şi am invitat-o şi pe ea şi-a venit. La sfârşit mi-a spus că nu pentru poeme (mi le ştia) şi nici pentru cenaclu nu era acolo, ci doar pentru că am invitat-o. A venit pentru mine. Nu am mai cunoscut nici un alt om care să fi venit la cenaclu pentru asta…

04/03/13

mic jurnal de pe insula mea (2.1)



4 februarie – 24 februarie


4 februarie 2013

Au trecut 5 luni, cele 5 luni pentru care venisem pe această insulă. M-am hotârât să mai rămân alte 5 luni, încă nu mă pot despărţi de insulă. Încă nu mă pot întoarce.


6 februarie

Nici o veste bună din ţară. Credeam că am atâţia prieteni sau măcar buni amici. Sau măcar amici. Sau măcar oameni care ştiu de mine. Sau măcar oameni care s-ar solidariza cu alţi oameni chiar dacă i-au uitat. Le-am adresat tuturor o rugăminte. Doar câţiva au reacţionat în vreun fel după ce au aflat rugămintea.


8 februarie

L-am văzut azi noapte pe Corrado alergând prin ploaie. Pe via Dante.


9 februarie

Ieri am vorbit cu Laura. Mi-a spus ceva pentru care s-ar putea sa revin şi după aceste alte 5 luni la Sassari.


10 februarie

O surpriză frumoasă din partea Mădălinei. În acelaşi timp, ea îmi cere şi un lucru imposibil. Îmi pare atât de rău că e imposibil.


13 februarie

(…)
Fix o săptămână a trecut de când Michaela mi-a dat numărul lui Diego să-l sun să-l întreb dacă nu ştie de vreo cameră liberă (trebuie să-mi găsesc o nouă cameră în care să locuiesc; prima oară m-am mutat pentru că în locul meu a venit Daniela, sora Simonei, din Como, şi acum se vor bucura oamenii de pe insulă de tot ceea ce ea a învăţat să facă la Milano; a doua oară, acum, trebuie să mă mut pentru că în locul meu vor veni alte două persoane – Maria nu mai are bani şi e nevoită să închiriaze camera în care am stat eu pentru o sumă mai mare). Fix o săptămână, aşadar, de când mi-a dat Michaela numărul. Şi fix o săptămână de când n-am sunat. Ineficienţă 100 %.

(…)
Amintiri disparate din primul meu semestru la Sassari. Nu mai ştiu când şi cum s-au întâmplat, dar s-au întâmplat.

… A fost Daniela câteva zile la noi, nu ştiu câte, iar eu am dat de ea o singură dată, întâmplător, în bucătărie. Am vorbit 2 minute, apoi i-a sunat telefonul şi ea s-a dus în camera ei.

… N-am mai postat fotografia pe care mi-a trimis-o Kasia cu lacul pe care doar eu şi ea cred că l-am văzut din întregul autocar când am fost în excursie. Am întrebat după aceea pe toată lumea cum se numeşte lacul. Nimeni nu şi-a amintit că am fi trecut pe lângă un lac. El rămâne între mine şi Kasia.

Joanna m-a invitat de fiecare dată în micile ei călătorii de pe insulă, dar s-a întâmplat că nu am dat curs nici uneia dintre ele. Dar Joanna mi s-a părut de la început o prezenţă atât de familiară, poate de aceea. Eu cred uneori că Johanna este încă aici.


19 februarie

M-a întrebat Andrei ceva pe facebook pentru SemneBune şi tot pe facebook i-am răspuns.

M-a întrebat:
Într-o lume 2.0, în care orice informaţie e la îndemână şi tabuurile au căzut, mai e loc de mister şi de imaginaţie?

I-am răspuns:
Spui că orice informaţie e la îndemână. Dar nu cumva tocmai de aceea nu o mai putem extrage, decât cu greu, pe cea relevantă, pe aceea pe lungimea de undă cea mai apropiată de ceea ce e? Apar şi „clonele” informaţiilor o dată cu ele. Şi adesea nu sunt tocmai după chipul şi asemănarea lor, sunt altfel (viteza de propagare a crescut o dată cu viteza de emitere). Şi atunci ce-am avea a face cu ele? Ne-am construi o lume altfel (şi ne-o construim). Halucinantul suprarealist, numai că el n-ar mai fi (şi nu mai e) doar în imaginaţia noastră, ci şi în realitatea noastră, deşi e adevărat că se puteau şi înainte confunda. Ei bine, acum avem o (pre)dispoziţie în plus de a le confunda. Ea e chiar în lumea noastră intimă, dar, cum spuneam, deja (destul de mult) şi în lumea cealaltă, care vine spre noi. Informaţia pe care noi ne-o luăm (gratis) este tot mai mult un produs al prelucrărilor şi imaginaţiei celorlalţi despre informaţia originară (a oricărei „surse” prime), care se propagă de pe un blog pe un altul până chiar în creierele noastre şi apoi pe blogurile noastre, de fiecare dată pierzând ceva, câştigând altceva. Şi jonglăm cu toate informaţiile astea, în oricare din straturile lor succesive. Şi atunci n-ar mai fi tabuuri, pentru că putem acoperi aproape toate posibilităţile. Mister da, pentru că nu ştim cum ar fi invers. Imaginaţie, la fel, pentru că le combinăm cum simţim, cum ne vine (deşi însuşi acest „cum ne vine” e deja haotic, aşa cum şi interpretarea şi reinterpretarea imaginii, ce ajung simultan la noi). Sau putem deveni prizonieri ai acestei lumi tot mai haotice, prizonieri ai imaginaţiei ei. Ne putem chiar pierde minţile (şi ni le pierdem). Era mai bine cu informaţia în stare „pură”, netrecută simultan prin atâtea şi atâtea medii până să ajungă la noi? E mai bine cu aceasta, „impură”? E doar altfel. Sigur e altfel. Suntem mai aproape de poezie aşa, uneori prea aproape. Asta poate ucide.


21 februarie

Jurnal în jurnal, cu Ofelia. Care îmi trimite o scrisoare din şirul epistolelor indiscrete dintre noi.

De fapt, întreg serialul “Epistole indiscrete” de până acum se găseşte pe LiterNet. Şi inclusiv jurnalul american. Acela însă a fost mai demult, nu se suprapune cu acesta din urmă şi nici cu jurnalul de pe insula mea. Când îşi notează un om gândurile undeva? Când nu le trăieşte (şi deci epuizează) până la capăt, presupun.


23 februarie

Doi oameni speciali: Dumitru Cioacă, din America, şi Lucian, din Elveţia. Pe domnul Cioacă nu l-am cunoscut decât virtual, dar s-a comportat pentru a doua oară ca şi cum ne-am cunoaşte de-o viaţă. Pe Lucian chiar îl cunosc de, ca să fiu riguros, aproape o jumătate de viaţă (chiar dacă nu ne-am mai văzut de o altă jumătate din această jumătate). Acum aproape o jumătate de viaţă, aşadar, la Căprioara, la un concurs internaţional de fizică, dar în acelaşi timp şi şcoală (sau vacanţă, mai mult) naţională de fizică m-a surprins nu atât prin fizica pe care o ştia (deşi o ştia), ci prin câteva observaţii de mare fineţe pornind, îmi aduc bine aminte, de la câteva fete care nu făceau nimic special. Doar treceau dintr-un loc într-altul al taberei, se opreau din când în când. Nici măcar nu vorbeau cu noi. Poate vă gândiţi că acest fapt divers n-ar conţine în el cine ştie ce prilej de meditaţie, în orice punct de observaţie te-ai afla. Nimic mai fals! Cu Lucian m-am reîntâlnit apoi la facultate, în nu prea multe momente, dar nu mai puţin relevante. Într-unul din ele mi-a spus că el ar vrea să îşi facă o editură. M-a surprins din nou, pentru că-l ştiam rupt de orice astfel de preocupări. Avea o lume interioară secretă, se pare, de care eu eram cel puţin străin, dar cu care m-am intersectat din senin când şi când.


24 februarie

M-am mutat! Când ies din bloc am în faţă palmierii minunaţi din piaţa Castello, iar în spate întreg centrul istoric al oraşului, pe unde atât îmi place să mă plimb. În cameră am net, muzică bună şi tot ce îmi trebuie pentru o existenţă modestă, dar frumoasă. Am nişte colegi de apartament liniştiţi (Grazia şi Stefano într-o cameră şi o studentă la Drept – pe care n-am văzut-o încă – în altă cameră), îi am pe Toni, Konstantia şi Mirco la cursul de italiană de la Facultatea de Medicină, care se încheie peste numai o săptămână, le am pe Marta, Michaela, Liudmila, Daria, Orla, Letizia şi o colegă nouă la cursul de pe Via Muroni. Am o prietena bună în Sardinia şi alte două prietene bune în Italia. Am câţiva prieteni în România pe care îi văd din când în când pe facebook, uneori le trimit mesaje, uneori îmi trimit ei.

Citesc poezie de calitate când mi se oferă această ocazie, atât în limba italiană, cât şi în română.

Sunt mai tăcut acum (Brigitta avea dreptate – nu avem de ce să vorbim prea mult, putem foarte bine tăcea), iar ceea ce se întâmplă ajunge mai frumos la mine.

Nu mi s-au rezolvat miraculos nici problemele de sănătate, nici problemele financiare şi, în general, nu mi s-au rezolvat, dar ele nu mă neliniştesc în acest moment. Aş spune că abia acum sunt liniştit.

28/01/13

mic jurnal de pe insula mea (22)



28 ianuarie 2013

Oare ce-mi voi aminti de colegii mei? 

Poate faptul că i-am cunoscut prea puţin.

Zsófia e o persoană remarcabilă (nu doar pentru că a luat "30 e lode" la un examen la care eu nici nu am avut curajul să mă prezint; e adevărat că s-a nimerit să mă îmbolnăvesc fix cu o zi înainte şi încă nu mi-am revenit nici până acum, dar şi dacă aş fi fost bine tot nu aş fi avut curaj, l-aş fi amânat oricum) şi am avut ocazia să constat şi am şi constatat. Totuşi, ea va afla asta de la mine abia după ce se va fi întors în Ungaria. Abia din această mică pagină de jurnal.

Brigitta m-a întrebat pe facebook dacă numele ei există şi în România, sub o formă sau alta. Pe ea niciodată nu o auzisem vorbind, rămăsesem cu impresia că nici nu vorbeşte. Abia după 3 luni de când am văzut-o prima dată la curs a vorbit. Ne-am întâlnit întâmplător undeva şi aşa am întrebat-o ce mai face. Deci nu, numele ei nu are cum să existe şi în România, cel puţin nu la Bucureşti, pentru că la Bucureşti n-am întâlnit nici o fată care să tacă 3 luni.

S-a întors Miroslava în Slovenia şi eu n-am sunat-o. Rămăsese că o să o sun şi-o să mergem cu maşina ei la Alghero într-o zi. Aşa se întâmplă mereu: întâlneşti oameni frumoşi şi îţi spui că-i vei revedea. Dar după un timp eşti ocupat cu altceva şi îţi ies din minte. Iar când îţi aminteşti, ei deja nu mai sunt.

A plecat şi Franziska. Sau, în orice caz, nu a mai venit la examenul de italiană, unde speram să o văd, ceea ce mă îngrijorează: dacă n-a mai venit are sigur un motiv. Pentru că ştie mai bine ca mine limba italiană... şi poate că ăsta a şi fost motivul pentru care am vorbit cu ea atât de puţin. Ea mi-a trimis poate cele mai multe sms-uri dintre toţi colegii. Într-unul mi-a spus că oricând am nevoie de ajutor să i-l cer. Şi am avut nevoie de câteva ori de ajutor. Şi totuşi nu i l-am cerut.

Michaela, Filipa, Nuno, Ruben, Miquel, Isra, Buket, Kostantia, Corrado, Liudmila, Daria, Orla, Alba, Marta, Sergio şi Vanesa sunt încă la Sassari, aşa că nu scriu nimic despre ei la trecut. Sper să îi mai văd de câteva ori...

21/01/13

mic jurnal de pe insula mea (21)



21 ianuarie 2013

O întâmplare ciudată: am ajuns mai devreme la examenul de italiană. Cu... două ore înainte. Avea altă grupă examen, aşa că am ieşit din sală şi am aşteptat afară. M-am apucat să citesc o carte în italiană şi (surprinzător) am înţeles tot, aşa că am continuat să citesc cam o oră. Apoi a ieşit o fată de la examen, nu am mai văzut-o până în acel moment, şi m-a întrebat ceva în italiană, dar eu am auzit-o în spaniolă, aşa că n-am ştiut ce să-i răspund, deşi, de fapt, ea m-a întrebat foarte clar în italiană.

14/01/13

mic jurnal de pe insula mea (20)



14 ianuarie 2013

Se pare că nici la Sassari nu prea cumpără lumea cărţi. După ce mi-am făcut cumpărăturile la Cortes SantaMaria, Roberta m-a invitat să intru şi la librărie, fiind promoţie. Nu mai aveam decât 5 euro. O carte (mică) de poezie costă între 10 şi 20 de euro, aşa că indiferent de reduceri tot nu puteam cumpăra nici una. Noroc că aveam şi examen, peste numai 15 minute, aşa că i-am spus că mă duc direct la examen şi văd eu altădată oferta de cărţi. Nu ştiu câţi oameni a reuşit să atragă la librărie, dar mi-a spus că o carte o poţi oferi şi cadou. Îi voi face cadou una din cărţile mele şi-i voi spune că în România nimeni nu a oferit-o cadou nimănui.

12/01/13

mic jurnal de pe insula mea (19)



12 ianuarie 2013

Primele mele poezii din 2013 sunt în italiană:

E interesant cum un fapt banal îţi poate schimba starea de spirit.

Mi-au revenit în memorie imagini din această insulă din care am văzut încă destul de puţin. Mă tem c-o să-mi placă mult locurile acestea şi n-o să vreau să mai plec de aici.

I-am spus Lorenei că nu ar fi rău să-mi traducă mini-jurnalul sasarez în italiană, ca să vadă oricare din prietenii mei şi prin ochii mei.

Lorena este cea mai nouă prietenă a mea şi ea vede cel mai mult prin ochii mei. Nu o dată m-am întrebat cum rezistă.

08/11/12

mic jurnal de pe insula mea (17)



26 octombrie - 15 noiembrie
 
26 octombrie

Unde sunt când nu sunt pe insula mea? La Elena Toader, în Sibiu. Cu Em Zet în piaţa Unirii. În satul în care am fost la nunta lui Costin 3 zile. Cu Petru la teatru, „la Casandra”. Cu Andreea Novac, într-o lume a ei, dar şi a mea deşi inaccesibilă mie. La Viviana, în San Francisco. La muzeele pe care mi le-a recomandat Irina în 2009, după Slam Poetry. Cu Marina Popescu în Bucureşti, nu ştiu exact unde (m-a invitat de pe 20 septembrie, dar nu mi-a spus unde). La căminul de la Măgurele, cu Andreea Fazacaş, Anca Nedelcea şi Mykerinos Dan Teodorescu şi Ioana Mariş. Cu Andra Matzal în Călăraşi după premierea olimpicilor. Cu Beepe Costa în timp ce pregăteşte un eveniment cu Stefania Battistella. Într-o poezie a Cristinei Cirnicianu şi apoi într-o poezie a Elizei Macadan. La interviul cu Octavian Paler, din care nu a rămas nimic scris. Cu Mircea şi Cezar în 2006. În tramvaiul 26, cu Cristian Popescu. La Chiltzinacani Ohtli în Mexic şi apoi în Marele Canion. Cu Jay Leno, dacă s-ar putea, din nou la incredibilul său The Tonight Show, ca în 2008. Sau măcar la Festivalul de film de la Capri, cu Mădălina Ghenea, pe care nu am văzut-o decât la televizor. Cu Alexandru Ioan Despina în Columbia, la cursul lui de engleză. Cu Veronica Lerner, urcând cele 40 de etaje când i s-a oprit liftul. Cu Ivona, şi Andra, şi Emina, şi Monica Borcan într-o pauză dintre două cursuri. Cu Mihaela Georgia şi cu soţul ei şi „cu grupul” pe vârful Peleaga. La Istanbul, pentru Cafeaua turcească. La Crenguţa trei săptămâni, dintre care două mă voi duce la Londra. Cu Sabina Iordache pentru ziua ei de 40 de ani. Cu Alina Codiţă să îi spun mulţumesc. Cu Simona Stănescu şi cu Eliana. Cu Iulia Ralia. Cu Linda în cartierul evreiesc, deşi eu aş prefera poduleţul artiştilor. La Gina Goia şi la Atila Racz, celălalt om al insulei. Cu Margento şi Marina din Abis oriunde s-ar afla (lunile acestea probabil că în California – cel puţin Raluca şi Chris). La Valeriu pentru vinul promis. Cu Cristia Maksutovici, la ea la ţară. Cu verişoara mea Gianina în Asia. Cu verişoara mea Mihaela. Cu Angi şi cu prietenii ei şi mâncare chinezească pentru prima oară, acum 15 ani. Cu tatăl meu şi cu mama mea. Cu Ofelia în oraşul pentru toţi copiii – Muggia. 
 

29 octombrie

La Cia, Confederazione Italiana Agricoltori organizza un convegno-manifestazione nella giornata di Lunedì 29 Ottobre 2012 presso l'Hotel Mediterraneo a Cagliari. Sono disponibili pullman gratuiti messi a disposizione dalla sezione Cia Sassari per raggiungere Cagliari. La partenza è prevista da Piazza Vienna intorno alle 06.30.


Nu contează că nu lucrez în agricultură. Nu contează nici că nu sunt student la Facultatea de Agricultură. Mă trec pe listă. Singurul student de la facultatea mea care se duce la Convegno. Trei ore cu autocarul prin Sardegna, de la nord la sud. Alte 3 de la sud la nord. Două ore la conferinţă. Două ore în vizită prin oraş, pentru că nu puteam să ajung la Cagliari şi să nu mă plimb măcar prin centrul istoric, altfel nu aş fi fost eu însumi. Ceilalţi participanţi nu s-au plimbat prin centrul istoric – conferinţa a durat fix 4 ore.


15 noiembrie

Seară poetică la Brescia

“Poeta Ofelia Prodan a citit din volumul “Călăuza” (recent apărut la Ed. Cartea românească), la Caffe Letterario Primo Piano din Brescia, în cadrul primei ediţii a întâlnirilor “Libere parole in libero spazio”, joi, 8 noiembrie 2012. Seara literară a continuat cu Viorel Boldiş şi Daniel D. Marin, iar din Brescia au citit 6 poeţi. Gazdă a fost scriitorul Biagio Vinella, din Milano.Textele poeţilor români au fost traduse în italiană de Anita Natascia Bernacchia, Răzvan Purdel şi Viorel Boldiş.”
(Agenţia de carte)

Poezia mea în italiană a sunat cam aşa:

22/10/12

mic jurnal de pe insula mea (16)



(...)
Sunt mulţi oameni din Maroc prin oraş şi vând chestii care în general nu îţi trebuie. Am cumpărat o umbrelă mică, pentru a nu ocupa loc, deşi ea se va strica la prima ploaie.

(...)
Pentru prima oară, în dimineaţa aceasta fost ceaţă la Sassari. Sper că nu o să înceapă toamna...

21/10/12

mic jurnal de pe insula mea (15)



Poezia mea la Festival Internazionale OTTOBRE in POESIA, Sassari, 2012 

20/10/12

mic jurnal de pe insula mea (14)



Nu se mai aud tobele din camera mea. În primele zile se auzeau exact ca în faţa hostelului din Hollywood în care am stat 4 zile în 2008. Am întrebat-o pe Simona în chiar prima zi de unde vin sunetele. Mi-a spus că le aude pentru prima oară.

19/10/12

mic jurnal de pe insula mea (13)



Nu ştiu cum să o prezint pe Ştefania. Stefania Canterville Maiore. Ea m-a adus cu maşina ei la hotel de la aeroport, în prima zi în care am ajuns pe insulă şi tot ea mi-a găsit o locuinţă după aceea. Este lidera unei organizaţii care se ocupă de oameni. Adică de noi.

 
Locations of visitors to this page