mic jurnal de pe insula mea (11)

A fost o întâlnire surprinzătoare, şi sunt cuvintele lui Lucian Dan Teodorovici.

Ileana mi-a răspuns pe facebook şi am aflat astfel adresa. Aşa că am ajuns unde trebuie şi la timp (eu am împrumutat obiceiurile italiene, pe care de altfel le mai aveam şi de-acasă, şi am întârziat până acum peste tot; nu şi de data aceasta).

Am aflat foarte multe despre cărţile lui Lucian Dan Teodorovici. Gianni Caria îl citise cu atenţie şi a pus întrebări din interior, ba chiar a remarcat ceva ce nu remarcase până acum nimeni. Toată lumea a urmărit discuţia lor şi, am simţit foarte clar, fiecare a participat.

Cornelia a intrat să bea o cafea la Vecchio Mulino. Şi l-a auzit pe Teodorovici în română şi a zis Wow! Şi a rămas şi ea până la capăt, împreună cu soţul ei care încă nu vorbeşte italiană. A fost primul scriitor român pe care l-a văzut la Sassari în cei 4 ani de când e aici.

Vecchio Mulino e un fel de restaurant literar construit pe, aşa cum o spune şi numele, o veche moară. E în partea de sud a centrului istoric, foarte aproape de Duomo. 

Am descoperit astfel nu doar un eveniment literar deosebit, dar şi un restaurant elegant şi simpatic. Mi s-a confirmat şi mai târziu, când am rămas la masă împreună cu mai mulţi oameni. Să văd ce mi-a scris Ileana pe bileţelul pe care i l-am dat, mi-a scris aşa: spezzatino, panada, nespole, Ravioli – Culurgiones, Seada, Mirto... Nu mi-a scris cum se numea vinul care semăna cu un altul pe care l-am băut la Dorgali şi care semăna cu un altul pe care l-am băut în România.  

Eu aş mai fi rămas vreo două ore, dar n-am mai avut cu cine :D 

I-am urat succes lui Lucian Dan Teodorovici, al cărui turneu continuă în alte 6 oraşe din Sardinia, de la nord la sud, până la Cagliari.

După aceea am sunat-o pe Ofelia, aveam chef să vorbesc cu cineva singur spre casă (pe la 01:30, ora Italiei), dar până la urmă am găsit-o doar pe mess. Nu ştiu ce i-am spus despre seara literară sassareză (de fapt, cele de mai sus, că atunci le-am tastat), dar a doua zi a postat pe furiş pe facebook un poem cu Acosmei :D

mic jurnal de pe insula mea (10)

Întâlnire cu Lucian Dan Teodorovici

Dacă nu vin eu în România, vine România la mine şi, mai drăguţ, vine în limba italiană.

Lucian Dan Teodorovici va susţine un turneu literar în Sardinia, la invitaţia Editurii Aisara.


Două dintre titlurile semnate de Lucian Dan Teodorovici au apărut în Italia, la Editura Aisara, în traducerea Ilenei M. Pop: romanul Circul nostru va prezinta: (colecţia „Ego”, 2002; editia a II-a, colecţia „Ego. Proza”, 2007; La casta dei suicidi, Aisara, 2011) şi volumul de povestiri Celelalte povesti de dragoste (Polirom, 2009; Un altro giro, sciamano, Aisara, 2011).



Prima întâlnire din cadrul turneului va fi Sâmbătă, 29 septembrie, ora 20.30, la Sassari: 
Întâlnire cu cititorii la Vecchio Mulino – dialog cu Gianni Caria (partener: Libraria Internationala Koine).

Nu doar pentru cititorii sassarezi va fi prima întâlnire cu scriitorul, dar şi pentru mine. Ştiam că e un tânăr scriitor cu mult succes în ţară şi deja şi în străinătate, dar n-am apucat încă să-i citesc nici o carte. O voi citit acum pe prima direct în italiană! :)

mic jurnal de pe insula mea (9)

M-au invitat Kostantia şi Nuno şi Filipa la plajă, la Platamona, dar le-am spus să meargă ei, iar eu o să o să merg într-o altă zi dacă îmi confirmă că este frumos. Ba le-am mai cerut să-mi arate şi foto!...

mic jurnal de pe insula mea (8)

Astăzi am folosit pentru prima dată de când sunt aici aparatul meu foto. Am făcut primele fotografii în special pe anumite străduţe din centrul istoric şi prin locurile cu palmieri.

Sunt două parcuri la intrarea în centrul istoric al oraşului. Unul pentru studenţi şi alţi tineri şi un altul pentru copii şi bătrâni. Primul e destul de liniştit. În cel de-al doilea văd de fiecare dată foarte mulţi copii care fumează, dar sunt şi copii mici care abia acum învaţă să meargă.

Un bătrân s-a aşezat lângă mine pe bancă şi, văzând că citesc o carte în engleză, s-a apucat să vorbească în engleză cu mine, fiind foarte mândru de realizarea lui (vorbea bine în engleză). El credea că sunt italian. A rămas cu această impresie.

Între 15:00 – 19:00 majoritatea restaurantelor sunt închise, chiar şi puţinele fast food-uri. La 21:00 se închid supermarketurile. Oricum, oraşul începe să prindă viaţă abia după 17:30, mai întâi prin persoanele mai în vârstă şi copii, iar dacă ai deja peste 20 de ani 22:00 e o oră bună pentru a te gândi să ieşi din casă. Îţi dai întâlnire în piaţa Italia cu prietenii şi de acolo găsiţi voi ceva de făcut. Am observat că sunt evitate anumite părţi din centrul istoric la anumite ore, dar oraşul e foarte liniştit şi nimic rău nu cred că se-ntâmplă vreodată.

 


Sassari - Centro Storico. Streets.

mic jurnal de pe insula mea (7)

Grotta Ispinigoli – Dorgali – Cala Ganone / one day trip

foto din Dorgali. continuarea pe facebook :)

Welcome to Centro Storico di Dorgali!

Dorgali - a village where we joined the event "Cortes Apertas", that is people opening their houses to everybody with tipic food and local wine for a cheap price.

  

Attenzione, si canta! 

mic jurnal de pe insula mea (6)

(...)

Niciodată nu am mers pe acelaşi drum spre curs. E atât de departe încât pot face diverse combinaţii şi le fac!

(...)

Astăzi m-am întâlnit întâmplător cu Franziska pe via Roma. Trecusem din neatenţie de via Zanfarini, unde am eu cursul. Aşa că m-am întors când am realizat şi am întârziat la curs. De altfel, am întârziat de fiecare dată, dar din motive diferite.

(...)

Miroslava mi-a spus că e din Slovacia, dar eu am înţeles că din Slovenia şi am început să vorbesc despre Liubiana, pe care n-am vizitat-o, deşi puteam să vorbesc despre Bratislava, pe care am vizitat-o… Şi Kostantia a înţeles tot greşit, aşa că până la urmă Miroslava a păţit de două ori ce păţesc şi eu de mai multe ori când am spus că sunt din Bucureşti şi fiecare a urmat să îmi spună o poveste frumoasă de fapt de la Budapesta… 

(...)

Le-am văzut astăzi pe Liudmila şi Daria. Le-am întrebat dacă vin duminică în excursie. Sunt din Dublin, deşi nici una nu s-a născut în Irlanda. Au poveşti frumoase de călătorie. Ştiu deja limba italiană la nivelul spre care ne îndreptăm şi noi (au studiat la facultate, la Dublin), aşa încât încă dinainte să înceapă cursul le-am recomandat să vorbească pe stradă cu oamenii şi să citească un roman, iar pe la curs să mai treacă doar aşa să ne mai salute pe noi.

(...)

Am trecut pe la Matteo Biosa şi m-am înscris pe lista celor ce merg duminică în excursie. Adică la Dorgali, Cala Ganone şi Grotta Ispinoli. Iar sâmbătă seara toţi cursanţii ne vedem la o pizza cu Alessandra Scala. Va fi deci un weekend plăcut. 

 

mic jurnal de pe insula mea (5)

Mâine e luni şi eu n-am apucat să fac mare lucru. Teoretic ar fi trebuit să mă fi pregătit pentru săptămâna viitoare în acest weekend. Dar aici lucrurile nu se petrec neapărat cum vrei tu, iar uneori scapă de tot de sub control, întrucât poţi să stai mai mult cu oamenii decât cu tine. Asta se mai întâmpla şi acasă, însă aici nu mă deranjează deloc.

mic jurnal de pe insula mea (4)

Şi aşa a fost. Trei zile doar în casă şi in the Deathcar, cu Goran Bregovic. Desigur, în Arizona Dream.

Pe 11 septembrie 2008 mă întorceam peste Atlantic de la New York, după ce trecusem şi prin Arizona.

Pe 11 septembrie 2012 m-am întors, prin Ioana Vighi, la mine, cel de acum. Care nu am mai putut trece un ocean, dar am zburat, total, peste puţin din Marea Mediterană.

M-am întors cu jurnalul în România zilele trecute, poate de aceea nici n-am mai putut ieşi din casă.

Am slăbit câteva kilograme, nu ştiu câte.

Şi o veste bună: tocmai mi-a scris Manuela că este la ea aşa cum a fost (unul din ultimele exemplare în format clasic, pe hârtie). I-am scris dedicaţia când am fost cel mai aproape de ea - adică pe undeva pe lângă Firenze (pe care amândoi o iubim), în trenul Viena-Roma. Dar la Roma am ajuns abia duminică şi era închis la poştă. Aşa că i-am trimis cartea din Sassari, deşi o aveam la mine de la Bucureşti :)  

mic jurnal de pe insula mea (3)

11 septembrie


(...)

La Bucureşti, departe deci de mine, Un Cristian m-a invitat la CDPL Fest şi i-am spus să facă el tot ce vrea, pentru că eu nu mai sunt în ţară şi nu pot.

De şi mai departe, scriitorul american Paul Mandelbaum scrie pe larg din Los Angeles despre Bucureşti şi despre o lume din care până de curând făceam şi eu zi de zi parte. Cuvintele pe care le-a scris despre mine le copiez aici: “So, after the symposium, I seek out a couple of the younger faces in the crowd. One, a poet named Daniel Marin shakes his head with bemusement over the behavior of his elders. “They act like teenagers.” (…) When I later read some of Marin’s poems online, I am struck by the determined innocence of their voice. There’s no Tanasian anguish between the lovers in his poem “The Little Prince,” but rather an attempt to crawl into a blissful, almost childlike cocoon, from which the two can “take turns watching on the spyglass” the grown-ups outside.” (Haunted in Bucharest: fathoming my mother’s homeland by talking to its writers by Paul Mandelbaum, Los Angeles Review, September 9th, 2012)

Ieri am fost la curs şi m-a întrebat profesoara ce îmi place să fac şi, după un vid mental de câteva secunde, i-am spus că îmi place să privesc şi că uneori scriu. M-a întrebat de două ori dacă chiar am poezii şi mi-a spus că predă şi creative writing. O să-i trimit poeziile pe care mi le-a publicat Anita Natascia Bernacchia în L'immaginazione. După aceea, am fost la cumpărături cu Ruben şi cu Filipa, care mi-a arătat un fel de detergent pe care să-l cumpăr, dar era, de fapt, altceva. Aşa că am cumpărat altceva. Apoi a trecut pe la mine să-şi ia pachetul de soia pe care-l uitase (ea e vegetariană, cum am fost şi eu în urmă cu câţiva ani), mi-a spus şi ea că era altceva, i-am zis că ok.

Apoi, pepsi-pepsi-pepsi, fără motiv.

Apoi Ofelia, care mi-a spus că-i întârzie apariţia cărţii şi că cine ştie când mi-o poate trimite şi că cine ştie când mă poate vedea. Mi-a dat link la o melodie.

Apoi Adrian Suciu, care tocmai s-a întors în civilizaţie (parcă şi Eva Precub, dar în urmă cu mai multe zile). Adică la Bucureşti.

Apoi Laura Dan, care s-a implicat aproape emoţional în povestea de dinainte să plec din ţară şi sper să fie cum simte ea. E mereu optimistă, dar acum aşa simte: că o să fie bine.

Apoi, Cosmin Dragomir, sau nu. Lui Cosmin nu îi sunt restant, i-am spus dinainte să plec din Bucureşti că nu poate conta pe mine. El a publicat un material în ziarul Ring şi, din câte-l cunosc, nu se va lăsa până nu va organiza ceva şi în Club A, un fel de concert caritabil.

Apoi, Ioana Cheregi, liniştită şi liniştitoare (aşa e mereu), care vrea să m-ajute, încearcă să strângă nişte fonduri pentru mine. I-am spus că e greu, ştia.

Apoi, Alessandro, care m-a ajutat să-mi traduc prima parte din jurnal în italiană.

Apoi, Adina Dabija, deja s-a întors la New York.

Apoi sms de la Franziska.

Apoi sms de la Stefania Canterville Maiore.

(nu mai ştiu exact ordinea)

Apoi, fb şi fotografii pe care le-am postat din această insulă.

Apoi, Ioana Vighi, care vrea o poveste.  

Filipa s-a mirat că nu am vrut să beau cafea cu ea şi m-a întrebat de ce dorm tot timpul. În realitate, noaptea n-am dormit deloc, iar de dimineaţă am avut chef să stau doar cu mine, dar până la urmă i-am răspuns şi Ioanei.

Filipa m-a întrebat în timpul cursului de azi de ce lipsesc de la cursul de azi. I-am spus că sunt bine. Însă următoarele 2 zile voi sta tot în casă.

mic jurnal de pe insula mea (2)

9 septembrie

(…)

Ajuns pe nisip îmi veneau toate în minte aşa cum le-am văzut pentru prima oară. Palmierii care spun mai mult decât am putea noi să ne-nchipuim uneori, locurile ferite de oameni despre care doar puţini ştiu, oamenii care pot să asculte tăcerea, ba chiar să se-mbete cu ea. Simona şi Filipa m-au întrebat de ce nu înot cu ele. Le-am mărturisit că nu apa, ci soarele e o problemă pentru mine. Şi, de asemenea, micile pietre de pe plajă. M-am dus să mă plimb singur şi am mers circa un kilometru, încălţat. Apa e foarte curată şi, deşi nu sunt valuri ca în Marea Neagră, când înoţi parcă e un dans. Când m-am întors, Simona mi-a lăsat mie toate pietricelele frumos colorate pe care le-a cules de pe plajă. Ea nu ştie, dar până la urmă am înotat şi eu foarte mult. 

(…)

Am folosit pentru prima oară cremă cu protecţie solară. A fost o idee bună, ţinând cont că am stat o zi în soare şi nu m-am mai înroşit ca un rac, ca în alte dăţi. Aşa că vă spun şi eu cum v-a spus cineva într-un film şi Ofelia într-un interviu: folosiţi cremă cu protecţie solară! Eventual crema Simonei. It helps!

(…)

Aşadar, cu pielea încă în bune condiţii, m-am mirat cât de bine poate fi în maşină (fără aer condiţionat) deşi afară era încă soare. La Pelosa este plaja unde nu aveam cum să nu ne oprim, pentru că, de fapt, ea era destinaţia noastră. Spre deosebire de Le Saline, aici nisipul e foarte fin şi nu există pietricele. Apa însă e şi mai albastră şi micuţii munţi din apropiere îţi dau o senzaţie de odihnă, plenitudine, confort şi o bucurie a ochilor aproape ireale, având în vedere că eşti înconjurat de o mulţime de oameni.

L-am cunoscut pe Zdugalic (numit de noi instantaneu Capitano Sardegna), un sârb care vine pe insulă de 20 de ani, şi pe prietena lui din Anglia, care, privită într-un anume fel, mi-a părut ultima supravieţuitoare dintr-un loc extrem de îndepărtat şi exotic. M-a asigurat totuşi că e chiar din Anglia. Zdugalic a locuit şi în Cehia vreo 2 ani, în urmă cu vreo 20, dar m-a înţeles pe loc de ce sunt atât de încântat de tot ce am văzut şi trăit la Praga. M-am întâlnit de două ori cu Cinzia şi prietenul ei, Marco, în acelaşi loc de pe plajă. Şi Cinzia are ceva exotic când te priveşte parcă pe ascuns, deşi te priveşte direct.

(…) 
Mici serpentine şi-o fotografie cu Simona şi Filipa deasupra mării. Am luat îngheţată în Stintino şi-am privit portul şi marea la apusul soarelui. Un pic de Macchia Mediteranea şi ne-am întors la Saline. Mâncare marocană + fructe de mare şi vin Cannonau + Monica Di Sardegna (din Sorso) în piaţa din Porto Torres. Fără bani, din partea casei. Şi muzică. O fetiţă a dansat pentru mine – acel fel infantil de-a seduce, pentru a capta atenţia.

mic jurnal de pe insula mea (1)

8 septembrie

Mario de Biasi, Spiaggia del Poeto, 1955
 

(…)
Nu ştiu dacă e un jurnal din insula în care mă aflu, dar îl încep cumva azi şi-o să-l postez aici, chiar dacă n-o să vă prindeţi despre ce este vorba: unele nume şi locuri n-o să aibă nici o relevanţă pentru voi, deşi ele există în viaţa reală pentru mine. Aşadar, mi-a scris Marius şi mi-a spus că azi e Sfânta Maria, o zi în care unii îşi amintesc de alţii, dau telefoane, beau ceva împreună. El nu a sărbătorit niciodată ziua numelui, Marius oricum nu este prenume şi mereu s-a poticnit în Marinius şi Marianus. Sfânt sau nu, el mi-a spus la mulţi ani şi-a băut un pahar de ţuică de Albeşti în sănătatea mea! Foarte bine a făcut, că eu am băut doar Ben Cola şi am mâncat mai pe seară un fel de orez care seamănă cu Paela din Valencia, dar foarte condimentat, mai degrabă ca la chinezi… am aflat apoi că e o reţetă proprie a Simonei, care a gătit în seara asta. Iar mâine m-a invitat, cu maşina ei şi cu-o altă maşină, la plajă. Se va bucura cel mai mult Filipa. Mie nu-mi place soarele, mai ales că vrea tocmai în mijlocul zilei, dar sunt curios cum arată plaja în locurile de care turiştii nu ştiu, am înţeles că foarte bine, aşa că mă duc. Şi se găsesc pe nisip nişte pietricele foarte frumoase, mi le-a arătat azi.


(…)
Cu greu, am acceptat să mă duc azi-noapte să ascult muzică într-un parc. Până la urmă m-am luat după Eugenio, care mi-a spus că o să mă simt bine şi aşa a şi fost. Şi el, şi Simona s-au întâlnit cu o mulţime de prieteni acolo şi fiecare dintre ei a vorbit şi cu mine. I-am întrebat de unde ştiau toţi să vină. Mi-au spus că de pe facebook.


(…)
Mă uitam ieri la Giusie cum vorbea despre oamenii din spital şi despre cât de stăpân pe tine trebuie să fii ca să-i poţi ajuta. Mie mi-ar fi imposibil, o zi, încă o zi şi apoi toate celelalte în acelaşi loc, ajutând de fiecare dată alţi oameni.


(…)
Pe insula mea nu sunt prea mulţi oameni şi ei oricum sunt diferiţi de ceilalţi. Ei spun tramvai la autobuz şi metrou la tramvai. Au multe oi şi o brânză specială. Mi-am făcut nişte cumpărături azi, mi-am luat şampon etc. În general e mai scump ca la noi, dar, foarte interesant, am găsit coca-cola mai ieftin. Şi apă plată, era promoţie.


(...)
Eu nu am văzut nici un român de când sunt aici. Dar "la Lidl îi găseşti pe toţi", îmi spune Alessandro. De ce la Lidl şi de ce pe toţi nu ştiu. Dar o să mă duc într-o zi la Lidl.


(…)

Spaniolii stau în grup şi nu vorbesc cu ceilalţi. Trebuie să te împrieteneşti rapid cu ei (înainte să se consolideze grupul) dacă vrei să vorbească, de la egal la egal, şi cu tine. O fată din Spania i-a spus unei fete din Portugalia când au făcut cunoştinţă: „I’m from Spain, the best country”. Portugheza nu a zis nimic :)


(...)
Kostantia e din Grecia. A fost cea mai simpatică la curs şi spontană. A spus: "No capisco niente!". Apoi mi-a scris un mesaj cu un singur cuvânt: "Gracie" (nu contează că nu avea pentru ce să-mi mulţumească). Adică Grazie, în începutul ei de italiană :)


(…)
Am sunat-o ieri pe Franziska şi nu mi-a răspuns. Am întrebat-o apoi printr-un sms dacă nu poate să iasă din casă să vorbească cu noi. După un timp mi-a răspuns printr-un sms că nu poate suna de pe numărul pe care i-am scris. Ea e cea mai conştiincioasă dintre toţi. N-a mai dat nici un semn. Cred că îşi scrie jurnalul.