17/12/11

mic dar de numele meu

după mai mulţi ani (prin ultimul an de liceu mi-a spus cineva că e ziua mea de nume şi am organizat ad-hoc o mini-petrecere, un fel de “împrietenire” cu numele) mi-am reamintit de Sfântul Daniel. iată:

Sfântul Prooroc DANIEL pentru că se închina lui Dumnezeu, ci nu idolilor, este aruncat într-o gropă cu lei, în vremea împăratului Darie, din care va ieşi nevătămat. În urma acestei minuni, împăratul Darie a scris tuturor popoarelor: "Pacea voastră să se înmulţească. De mine s-a dat această poruncă în tot pământul împărăţiei mele, ca fiecare să se cutremure şi să se teamă de Dumnezeul lui Daniil, pentru că Acela este Dumnezeul cel viu, Care este în veci şi împărăţia Lui nu se va strica şi stăpânirea Lui îndelung stăpâneşte, sprijineşte şi izbăveşte. Apoi face semne şi minuni în cer şi pe pământ, căci a izbăvit pe Daniel din gurile leilor". Mai târziu va fi aruncat pentru a doua oară într-o groapă cu lei din cauza credinţei în Dumnezeul Cel Viu, dar şi de această dată va ieşi nevătămat.

Daniel însemnă, în evreieşte, "Dumnezeu este judecătorul meu“. În limba slavă Dan înseamnă Dar.

iată câteva locuri pe care le voi vizita (asculta) astăzi amintindu-mi acestea. nu va dura chiar puţin, dar dacă totuşi doreşte cineva mă poate însoţi pe linia acestui mic dar. cum unde?! în groapa cu lei! :D

Link 1
Link 2
Link 3
Link 4
Link 5
Link 6
Link 7
Link 8
Link 9
Link 10
Link 11

02/12/11

cafeaua mea de dimineaţă

(adică între 1:00 am - 5:00 am & 1:00 pm - 5:00 pm, în zilele când nu ies nicăieri), cu Elijah Bossenbroek.

26/11/11

e ok şi aşa

dragă V,

nu retrag ce am spus, pt. că n-am de ce. poate că mă înşel, poate că nu, dar, din ce am apucat să constat, chiar nu percepi poezia. nu o vezi, nu o simţi, nici măcar când eşti la doar câţiva centimetri de ea. asta nu e o vină. de fapt, f puţini au o relaţie cu adevărat specială cu poezia, aşa încât faptul că tu nu o ai (din punctul meu de vedere) chiar nu mă deranjează, ba chiar îndrăznesc să presupun că e şi normal să n-o ai. (ce om matur ar avea o relaţie specială cu poezia?! asta ţine de sensibilitate şi de un anumit fel de a vedea care, de cele mai multe ori, nici nu s-ar "cuveni" să se afle printre caracteristicile decisive ale unui om, cum spuneam, matur)

pot însă să îţi semnalez că ai spus chestii gratuite. de pilda, faptul că site-urile pe care “editez” eu etc... păi eu “editez” doar pe RoLiteratura. poate că ai impresia că-s editor pe mai multe site-uri, dar nu sunt şi nici nu am fost. ba mai mult, nici nu am postat, decât rar, pe site-uri. ăsta e un fapt divers pe care nu pretind să îl ştii (n-ai de ce), dar de vreme ce nu-l ştii de ce oare te referi la el?!...

ai mai zis apoi şi altele, în special despre mine ca om. o dată, de două ori, de trei ori... n-am zis nimic nici a patra oară, că doar nu e rostul meu să contrazic ceea ce se apucă unul sau altul să pronunţe despre mine. e o chestie de percepţie a fiecăruia, nu mă simt dator nici să validez, nici să invalidez. doar că mi s-a părut nefiresc să le tot îndrugi aşteptând cumva să intru şi eu în joc sau măcar altcineva care să te contrazică. şi mi s-a părut chiar uşor jenant când cineva chiar a intrat în joc, spunându-ţi de fiecare dată “o, ba din contră!!...”.

eu despre tine, ca om, n-am afirmat nimic niciodată – nici de faţă cu tine, nici de faţă cu apropiaţii tăi, nici de faţă cu altcineva (nu înseamnă că-ţi pretind reciprocitate). iar când am afirmat ceva, nu despre tine ca om, ci despre tine ca receptor al poeziei, ai considerat să pleci de la masă. e ok şi aşa.

17/11/11

Prague "photo session"


me & my old friend


‎85 km/oră – şuviţa încă rezistă

05/11/11

2011

n-a mai urmat nimic. de un an. evident. după o astfel de întâlnire nu puteam decât să fiu suspendat. nici nu îmi dau seama unde.

după o absenţă de pe blog (şi în general) de un an, statistic vizitatorii mei din 2011 arată aşa:

United States (US) - 1,010
... California (CA) - 166
... New York (NY) - 74
... Texas (TX) - 64
…………………………
………………………….

Romania (RO) - 564
... Bucuresti - 282
... Giurgiu - 56
…………………………
………………………….

United Kingdom (GB) - 141
... London - 26

etc.
(în total peste 70 de ţări, îmi arată ClustrMaps)

am mai mulţi vizitatori din California (166) decât din Călăraşi (doar 5). deşi ultima mea postare a fost din Călăraşi. deşi din California nu cunosc decât o persoană. unde sunt eu între aceste două puncte geografice? aseară am fost la Madrid. cu o fată din Călăraşi, incredibil. virtual. ieri am fost doar la Bucureşti. cu doar câteva zile în urmă, în apropiere de Bergamo, cu, iarăşi incredibil, o fostă colegă. tot din Călăraşi. şi înainte de aceste întâlniri (virtuale) tot la Bucureşti. şi deloc la Călăraşi. şi nici în California. unde sunt eu? din nou. în mine, mi-ar plăcea să spun. ca altădată. în mine s-a depistat ceva neplăcut. nu îmi mai place acolo. pentru doar o perioadă, sper. am revenit aici. pentru nu mult timp, poate. poate vă voi spune despre ce este vorba. poate ne vom întâlni cumva.

 
Locations of visitors to this page