25/02/09

cum se ratează o întâlnire. la teatrul Odeon.

... nu prin timiditate (nu că m-aş fi vindecat de ea), nu prin răsturnare de situaţie în ultimul moment, ci prin locul ales. pentru că ne place teatrul, am ales Odeon, la o "dezbatere" informală cu publicul (aşa înţelesesem eu dintr-un anunţ), pentru a avea după aceea plăcere egală pentru o scurtă plimbare prin centrul (cât de cât) istoric al Capitalei.
numai că... eu am întârziat 5-6 minute, iar ea a apucat să intre. foarte frumos, că doar ăsta şi era primul punct al întâlnirii.
numai că... pe mine nu m-au mai lăsat să intru, căci, mi se spune solemn: "a început"! bine, stau în picioare, în spatele sălii, nu-i o problemă, dar mă aşteaptă cineva înăuntru. mai degrabă atunci să iasă ea şi mergeţi în altă parte... schimb de sms-uri...
numai că... pe ea n-au mai lăsat-o să iasă.
cooolll... cel de afară (pus de organizatori) nu mă lasă să intru, cel din interior nu o lasă să iasă. şi cam aici s-a terminat toată întâlnirea. am rămas fix cu sms-urile :D.

dar aveam să constat ceva minunat: câteva fete (probabil bloggeriţe) au rămas la uşă să aştepte, poate-poate s-o îndura durul de la intrare. inflexibilitatea şi indiferenţa "oficialului" faţă în faţă cu firavitatea şi răbdarea iubitorului de evenimente culturale.

PS: cât despre organizatori, jos pălăria, super eveniment! atâta doar că dacă tot au mediatizat în stânga şi în dreapta de ce nu şi-or fi luat o sală mai mare...

24/02/09

ce se mai vinde

o dimineaţa online cu RA, care, mai nou, vinde personaje. fiind la cafea, nu pot tasta o replică, dar puteţi da peste una aici.

23/02/09

sign

întâlnire într-un scurt metraj

22/02/09

Văzut de aproape

[continuarea (cronicheta de duminică): aici]

... un roman despre pseudo-artă culinară şi pseudo-sex... sau atât a lăsat să se vadă Cătălina George la întâlnirea de săptămâna aceasta a cenaclului Euridice. Un joc între fetiţe care se îmbracă şi se dezbracă de îndată ce se cunosc şi "liantul" Mihai, "bucătarul" care teoretizase "relaţia erotică ideală" în nenumărate rânduri. După care, desigur, trece la fapte mai mari.
În afară de triunghiul Letiţia-Mihai-Ela mai apar doar două personaje, tanti Mia, "insomniaca şi obsedata de călcător", o profesoară de literatură în al cărei corp hormonii fac ravagii, previzibil... şi Mariana, colega de la birou, despre care n-am aflat mare lucru.
Mâna scriitorului aproape că lipseşte, n-am văzut felul în care se leagă fazele erotice de altceva. Plus că şi erotismul, dacă l-am putea numi aşa, e din zona mai soft, nici măcar nu şochează.

Cum e până la urmă cu acest menage a trois al erotismului carnal care ar vrea să acopere toate posibilităţile... unii ar spune că ar fi o experienţă totuşi difuză din punct de vedere al plenitudinii umane, alţii că nu.
Dar nu aici ar sta miza romanului, aflăm spre final. Şi atunci, unde şi de ce, aţi fi poate curioşi...
Dacă în prima parte scrierea Cătălinei George a suscitat un oarecare interes prin sală, partea a doua a lecturii a fost doar fadă.

Să mă întorc la "miezul" romanului şi să spun că ratează şi pornografic/la nivel de vulgaritate (pentru că mai degrabă în zona aceasta se învârte autoarea, erotismul fiind o ţintă prea grea). Intensitatea trăirii erotice nu se menţine mai mult de un rând-două, diminuându-se clişeistic.

Dacă Claudiu Komartin, pus faţă în faţă cu exhibiţionismul deşănţat al lui Galeriu, ameninţa cu părăsirea unei săli de cenaclu în urmă cu mai mulţi ani sau, ca să fiu şi mai exact, îl soma pe Galeriu să o părăsească (ceea ce, de altfel, s-a şi întâmplat), domnul Marin Mincu, mai calm, reiterează momentul Ioana Baeţică (**), de prin 2000-2001. "Când şi cât din text -când explorezi acest spaţiu tabuizat - devine autentic în scriitură"? Dar tot domnul Mincu completează, spre surprinderea mea: "Cătălina ne-a cam lăsat paf, pentru că are o îndrăzneală pe care nu o are scriitorul contemporan, care atunci când vrea să fie îndrăzneţ cade în vulgaritate". Să deducem atunci că Letiţia se ridică deasupra vulgarităţii şi reuşeşte să ajungă la erotism? Sau că scrierea ei atinge şi alte mize? Cam da, ar fi de părere distinsul critic Marin Mincu, de vreme ce "a reuşit să ne provoace cu folos".
Cam puţin totuşi, spun eu, pentru un cenaclu cu pretenţii...

(**) În treacăt fie spus, însemnările Cătălinei nu au nimic de a face cu fişele Ioanei Băeţică, totuşi mult mai mult decât nişte însemnări fade pe marginea propriei sexualităţi...

 
Locations of visitors to this page