mic jurnal de pe insula mea (2)

9 septembrie

(…)

Ajuns pe nisip îmi veneau toate în minte aşa cum le-am văzut pentru prima oară. Palmierii care spun mai mult decât am putea noi să ne-nchipuim uneori, locurile ferite de oameni despre care doar puţini ştiu, oamenii care pot să asculte tăcerea, ba chiar să se-mbete cu ea. Simona şi Filipa m-au întrebat de ce nu înot cu ele. Le-am mărturisit că nu apa, ci soarele e o problemă pentru mine. Şi, de asemenea, micile pietre de pe plajă. M-am dus să mă plimb singur şi am mers circa un kilometru, încălţat. Apa e foarte curată şi, deşi nu sunt valuri ca în Marea Neagră, când înoţi parcă e un dans. Când m-am întors, Simona mi-a lăsat mie toate pietricelele frumos colorate pe care le-a cules de pe plajă. Ea nu ştie, dar până la urmă am înotat şi eu foarte mult. 

(…)

Am folosit pentru prima oară cremă cu protecţie solară. A fost o idee bună, ţinând cont că am stat o zi în soare şi nu m-am mai înroşit ca un rac, ca în alte dăţi. Aşa că vă spun şi eu cum v-a spus cineva într-un film şi Ofelia într-un interviu: folosiţi cremă cu protecţie solară! Eventual crema Simonei. It helps!

(…)

Aşadar, cu pielea încă în bune condiţii, m-am mirat cât de bine poate fi în maşină (fără aer condiţionat) deşi afară era încă soare. La Pelosa este plaja unde nu aveam cum să nu ne oprim, pentru că, de fapt, ea era destinaţia noastră. Spre deosebire de Le Saline, aici nisipul e foarte fin şi nu există pietricele. Apa însă e şi mai albastră şi micuţii munţi din apropiere îţi dau o senzaţie de odihnă, plenitudine, confort şi o bucurie a ochilor aproape ireale, având în vedere că eşti înconjurat de o mulţime de oameni.

L-am cunoscut pe Zdugalic (numit de noi instantaneu Capitano Sardegna), un sârb care vine pe insulă de 20 de ani, şi pe prietena lui din Anglia, care, privită într-un anume fel, mi-a părut ultima supravieţuitoare dintr-un loc extrem de îndepărtat şi exotic. M-a asigurat totuşi că e chiar din Anglia. Zdugalic a locuit şi în Cehia vreo 2 ani, în urmă cu vreo 20, dar m-a înţeles pe loc de ce sunt atât de încântat de tot ce am văzut şi trăit la Praga. M-am întâlnit de două ori cu Cinzia şi prietenul ei, Marco, în acelaşi loc de pe plajă. Şi Cinzia are ceva exotic când te priveşte parcă pe ascuns, deşi te priveşte direct.

(…) 
Mici serpentine şi-o fotografie cu Simona şi Filipa deasupra mării. Am luat îngheţată în Stintino şi-am privit portul şi marea la apusul soarelui. Un pic de Macchia Mediteranea şi ne-am întors la Saline. Mâncare marocană + fructe de mare şi vin Cannonau + Monica Di Sardegna (din Sorso) în piaţa din Porto Torres. Fără bani, din partea casei. Şi muzică. O fetiţă a dansat pentru mine – acel fel infantil de-a seduce, pentru a capta atenţia.