www.ro

Oglinda literara, septembrie 2007

Argeseanu Gabriel: Günter Grass, laureatul premiului Nobel pentru literatură, afirma că literatura trebuie să fie subversivă. Literatura publicată pe net este subversivă sau adversivă?

Daniel D. Marin: (În acest moment) în nici un caz "subversivă". Decât poate pentru autorii înşişi. Uitaţi-vă la titlurile textelor: "mai sunt un pic de mine în emisfera dreaptă" (Maria Gold), "sub Mine, covOrul e uD", "cineva toarnă acuarele în ţevi", "cum să trânteşti un poem", "noutate!!! / cam. 109 miroase a sex (să cad peste voi)" (Sorin Despot); "Preacurvire şi sex (gem seşăn lui enaque cu afecţiune ficiăring sorin, descTop şi iuliean)" (Iulian Poetrycă & Sorin Despot); "grigore de doi singur", "balada tânărului cu activitate sexuală redusă" (Mihai Drăghicioiu); "romanian summer hits. vol. 1 (semper fi, to blu)", "wouldn't it be good to be in your shoes even if it was for just one day", "prostii numai prostii", "Psyche. unltd" (Tosa Claudiu); "de unde @am ieşit eu?", "în Jur", "când zâmbesc nu arăt mai mulţi dinţi decât voi", "am făcut pipi pe narcise", "am doi sâni frumoşi", "sorin m-a făcut să promit" (Eugenia Panico). Hose Pablo şi-a intitulat mai multe poeme "super text" (mi-a spus că şi le-a intitulat aşa pentru că exact asta sunt: super texte). Cel mai "prolific" pare a fi Dan Cârlea, nu doar cu titluri, dar şi comentarii fără nici o legătură cu textul: "criogenizaţi de blitzuri (suntem între buricul şi sexul serii bucureştene)", "intensă: Publicitate (poezie de 7 stele sau de un pateu)", "vacă, ştiu că sunt un porc (cu gândul la un cavou de carne vie)", "Pe Masa tăcerii: Flegmatic şi zidit în alergare", "2 taine vă spun (vă uitaţi ca curca-n leme)". De la acestea din urmă şi până la diaconizarea spaţiului literar virtual nu e decât un pas...

AG: Crezi că titulatura „Atelier literar de poezie şi proza, poezii româneşti, literatură şi cultură” poate exclude trauma eşecului literar pentru cei care au ca punct de reper doar comentariile de pe site-urile literare?

DDM: Trauma respectivă nu e extirpabilă. Depinde de mize, de false mize, de felul în care cineva se raportează la ceva... Sunt autori care scot 20 de cărţi, cu mari sacrificii materiale, şi nu-i ia nimeni în seamă. Pentru ei e o dramă. Spaţiul virtual e şi mai păgubit din anumite puncte de vedere. Nu prea sunt critici literari cu o cât de mică notorietate pe site-uri. Care să "impună". Şi apoi, textele vin în cascadă, sunt imposibil de „imortalizat”. Din punctul acesta de vedere, un atelier virtual cu sute/mii de membri nu face nici măcar cât o palidă consolare.

AG: Deşi netul literar este prezent în fapt şi producţie (literară), mulţi cred că este doar o activitate de margine. Centrul fiind dominat de „paper”, iar creşterea constantă a vânzărilor de carte, chiar aici în România – chiar dacă circulaţia cărţii este tributară sistemului ineficient de librării (aş zice falimentar în multe zone ale ţării), face ca mulţi să le dea dreptate celor ce plasează această activitate în zonă marginală. Interesant că şi internauţii literari folosesc „paper”-ul ca mod de identitate scriitoricească (or apartenenţă la curentele literare), întărind indirect, chiar dacă nu susţinut declarativ, afirmaţiile celor care nu cred în literatura virtuală (repet: INDIRECT!). Tu cum comentezi?

DDM: Consacrarea, prestigiul le aduce "paper-ul", şi le va mai aduce câţiva ani (nu "secole", cum spunea Nicolae Breban), dar nici colecţiile on-line, cum ar fi "LiterNet", n-ar fi de neglijat. Mai ales în contextul unei tendinţe care se va generaliza la un moment dat: produsele literare multimedia. Legat de vânzările de carte, nu ştiu cum/cât au crescut. Dar vă pot spune cine citeşte astăzi un poet tânăr: tot un poet tânăr. Şi, de obicei, pe web…

AG: Persistă impresia că nu doar pe site-urile mici, dar şi pe „Agonia.ro”, deci pe un site cu mii de utilizatori, există apartenenţa la anumite nuclee numite de unii „găşti”. Comentezi pe… şi pe …, ai şansa să primeşti steluţe şi o să fii citit (nu includem aici pe cei care scriu foarte bine). Crezi că se întâmplă aşa ceva? Argumentează răspunsul şi poate specifici la ce gaşcă te simţi arondat” (numai dacă!)?

DDM: Surprinzător, am fost şi eu "arondat" unei "găşti". Dar nimeni n-a fost în stare să precizeze cine mai face parte din ea. Ceea ce confirmă că aparenţele pot fi destul de înşelătoare. Există, neîndoielnic, găşti, unele vizibile. N-au "principii", "program literar" şamd. Sunt conjuncturale. Dar cel mai interesant e să stai în afara lor. Şi să-ţi atragi singur notorietatea. Şi să nu-ţi pese de ea.

AG: Consideri că după 1990 s-a produs o descentralizare a literaturii române?

DDM: Depinde ce înţelegeţi prin "centralizare". Provincia (tot ceea ce e în afara Bucureştiului) rămâne la periferia literaturii în continuare. Pe de altă parte, Capitala n-are un Festival de literatură anual. Oraşe precum: Botoşani, Piatra Neamţ, Satu Mare, Timişoara, Bistriţa, Târgovişte, Galaţi, ca să amintesc doar câteva din cele mai importante, au! Există şi edituri mari (Polirom, Paralela 45) şi câţiva critici foarte, foarte importanţi în provincie!...

AG: Putem spune că activitatea literară din cenaclul „Agonia.ro” are o raportare monocentrică după modelul francez (Parisul, bunăoară)? Sau poate s-a luat în discuţie (mai aproape de interesele celor care publică pe Agonia) raportarea pluricentrică – vezi modelul american, şi de ce nu cel german?

DDM: Nu! "Agonia.ro" este pur şi simplu un spaţiu în care intră cine vrea şi se afirmă cine poate. Ar putea fi un mijloc de popularizare a poeziei. Dar nu e. Mai recent, şi un mediu atractiv pentru tinerii poeţi, care ar putea intra în atenţia unor critici literari, pentru că, pe lângă cenaclul virtual, s-au reluat şedinţele cenaclului live. Dar sistemul de promovare nu funcţionează. Cenaclurile din Capitală sunt aproape fără ecou. Din 2000 şi până în prezent doar Marin Mincu şi (dar demult) Ianuş au resuscitat ceva pe la noi.

AG: Nu întâmplător am adresat întrebările legate de raportare la Centru (a nu se înţelege că este obsesia raportării la „centrul de putere”). Agonia.ro este o comunitate virtuală internaţională şi, deocamdată, raportarea Centru – adică zona de administrare a siteului – este monocentrică. Agonia nu a dezvoltat, vizibil, o raportare pluricentrică (SUA, Canada, Germania etc). În aceste condiţii funcţionează fără repere concrete?

DDM: "Reperele" ar fi textele evidenţiate de editori. Ele reprezintă imaginea site-ului. Din ele se vor alcătui antologii şamd. Cât priveşte raportarea pluricentrică, ar fi interesant. Dar şi foarte greu de făcut. Se scrie foarte puţină poezie românească bună în acele centre.

AG: Citeam în interviul lui Andrei Ruse răspunsul lui Marius Ianuş la întrebarea despre literatura online: ”Cred că, din păcate, tendinţa ceauşist-pionierească, mai precis: colhozistă, e prea puternică - autorii tineri au învăţat deja să facă jocuri de interese de felul celor implementate de instituţiile celor mai bătrâni. Sunt puşti de douăzeci de ani care înainte să debuteze literar au cenzurat autori importanţi”. Putem considera literatura online doar un prilej de a arăta (sau încearcă să arate) cât de „inteligenţi” sau „culţi” suntem? Urmărim noi mai mult „gloria” decât să comunicăm lucruri importante?

DDM: Am putea (considera literatura on-line "doar un prilej de a arăta...")! Dar ar fi păcat! Pentru că, indiferent de intenţia din umbră, ceea ce se produce o surclasează. "Reţeta" vizează gloria, dar se mixează pe comunicare. Vrei să "furi" cât mai mult, dar (şi) comunici foarte mult! Vrei să pari "cult", dar te şi interesează ce spun ceilalţi! Însă Ianuş are dreptate: puştii aceia chiar îi cenzurează pe alţii. Pentru că vor (alt)ceva: să promoveze acel tip de scriitură pe care ei îl consideră "simpatic"! Ţinta ar fi să se "comunice" pe ei. Chiar dacă de multe ori ajung la minciună. Sau la teribilism. Sau la "biografisme" învăţate pe bandă. Poeţii sunt şi un pic perfizi. Declară (mai nou) că îi preocupă numai şi numai cititorul. Când, de fapt, îi preocupă prea puţin.

AG: Valoric vorbind, site-ul ,datorită globalizări, neraportat pluricentric este permisiv literaturii de mâna a doua şi a treia? Poate descalifica într-un târziu importanţa actuală a (şi mă întorc mereu la el) siteului Agonia.ro? Nu ar fi mai bine ca cei primiţi în familia Agonia să domine valul literar apărut după descentralizare, având ca strategie schimbarea ierarhiilor literare?

DDM: Un site cu peste 20 000 de membri nu poate schimba nici o ierarhie (de aceea au apărut site-urile elitiste: Club literar şi Hyperliteratura, primul - de autori ce au confirmat, în special douămiişti; ultimul - de direcţie)! În orice caz, nu de unul singur. Evident că e permisiv literaturii de mâna a doua şi a treia! Este permisiv oricărei literaturi, dar vor predomina cele de mâna a doua şi a treia. Nu poate nimeni pretinde să avem 20 000 de autori excepţionali. Nici 100. Nici 50! Pe "Agonia" intră cine vrea, când vrea. E un fel de ghiveci din care poţi rămâne cu ceva. Nu e vorba ca "familia Agonia" să schimbe ierarhii literare... E vorba ca din acei 20 000 fiecare să schimbe ceva!