poem

x

maşinile salvării sînt pline cu oameni salvaţi
în mijlocul tăcerii urletul celui ce se recunoaşte
într-un ciob spart
cînd zilele nu se mai termină

oh, dacă am cunoaşte
toate odăile ascunse ale oraşului
cele pentru care nu se plăteşte întreţinere
odăile de cinci sute de mii pe lună care
îşi deschid ochii însîngeraţi cînd toată lumea adoarme
acolo sînt execuţii lente
şi rîsete aspre dar zîmbete nu
zîmbete nu
acolo am alunecat cîndva
într-o vană de cositor
printre butelii şi reclame
cu bătrîni pe jumătate orbi fumegînd pe la uşă
într-o poveste de neamintit
căci cine-şi aminteşte vuietul sîngelui în tîmple
unghiile căzute petele uşoare pe piele
nevrozele vindecate tăcerea

cine nopţile înroşite foarte puţin
lucide cine face de fapt jocurile
zilele care nu există
febra surîsul moartea

căci oamenii salvaţi nu
oamenii salvaţi nu


Ruxandra Novac, din volumul "ecografitti. steaguri pe turnuri. poeme pedagogice", Vinea, 2003