Sâmbata, 22 noiembrie, orele 15:00, standul editurii VINEA
"Ruleta cu nebun" - Ofelia Prodan
Prezintă: Şerban Axinte, Mihail Gălăţanu
"asa cum a fost" - Daniel D. Marin
Prezintă: Ion Zubaşcu, Răzvan Ţupa
Lectură de Lorena Lupu
"Poziţia Lotus" - Ion Maria
Prezintă: Ion Zubaşcu, Nicolae Tzone
14/11/08
lansare la Gaudeamus
23/09/08
maine seara te astept la Muzeu. in Bucuresti.
22/09/08
21/09/08
back to Manhattan
n-am intalnit decat o persoana din Ro la unul din hostelurile unde am fost cazat (în Las Vegas). probabil că românii fie călătoresc prea puţin, fie, când călătoresc, se cazează la hoteluri mai scumpe.
în schimb, f multe rusoaice. foarte mulţi asiatici, de asemenea. dacă nimereşti în cameră cu un chinez nu e prea bine... e foarte prietenos, adoră conversaţia, dar... nu îi poţi înţelege engleza. soluţia e să vorbeşti numai tu :D.
am aflat care este cel mai cunoscut român în străinătate, de la un angajat al aeroportului din Dallas, un etiopian care ştia mai multe decât mine despre Hagi şi care m-a întrebat “ce mai faci” (o întrebare care mi s-a mai pus de vreo trei ori, tot de către persoane de culoare), am aflat cât de frumoasă e Transilvania de la o rusoaică; nu a vizitat Ro, dar “am citit despre Transilvania şi am văzut foto”. o fată din Noua Zeelenda a economisit bani 5 ani pentru o călătorie de 6 luni în jurul lumii. a vizitat deja Asia şi Europa şi ne-am întâlnit la New York. secretul călătoriei ei constă în faptul că “mă plimb pe jos prin fiecare colţişor al oraşului fără să intru la muzee, restaurante etc, ca să-mi rămână bani şi pentru următorul oraş. în felul acesta, reuşesc să mă plimb foarte mult”. am aplicat şi eu această metodă (în primele 3-4 luni de bursă Erasmus) în oraşele din Italia.
întoarcerea la New York am inaugurat-o printr-o călătorie cu ferry de la Manhattan la Staten Island, via Liberty Island, şi o plimbare prin Central Park, după care m-am reîntâlnit cu Brâncuşi la MoMA şi am privit pentru prima oară lucrările lui Henry Darger la American Folk Art Museum, unde am rămas şi la un mic concert. s-au derulat, zilele următoare, firesc, scene din Brooklyn, Queens (ceva mai prietenos decât prima dată), atmosfera colorată din Harlem, podul Brooklyn (care m-a dezamăgit, nu se compară cu Golden Gate Bridge şi nici cu Towel Bridge), Chinatown îngemănat cu Little Italy pe o parte şi cealaltă a Canal Street, străduţele pline de shopping, artists&galleries din SoHo, Wall Street (prea… baricadată pentru mine), Washington Square, în renovare, Times Square etc.
am privit New York-ul din cel mai înalt punct al său, Empire State Building Observatory, şi am coborât la Madison Square pentru a urmări setul 2 al finalei US Open pe ecranul din Park. pe la 7:15 pm abia am ajuns la ICR (Institutul Cultural Român – filiala New York), era aşadar… închis. dar am dat acolo peste nişte oameni foarte simpatici şi amabili şi am putut arunca o privire “live” asupra mult disc(p)utatei expoziţii. am găsit-o foarte colorată şi atât. eram curios să descopăr argumentele “scandalului poneiului roz” de prin presa din Ro.
Bronx, un cartier foarte simpatic. m-am plimbat cu Bx 15 până s-a oprit ploaia.
cel mai mult îmi plăcusera Philadelphia şi San Francisco înainte să mă întorc la New York. dar după 7 zile în care l-am străbătut încontinuu, mi-am dat seama că mi-ar plăcea foarte mult să locuiesc în Manhattan. undeva în partea de vest a Parcului Central, dacă s-ar putea.
10 septembrie 2008
19/09/08
de unde incepe istoria
la Philadelphia am vizitat în primul rând locul de unde începe istoria Statelor Unite: Independence Hall, unde a fost adoptată Declaraţia de Independenţă, în 1776 (urmând ca în 1787 să fie scrisă Constituţia) şi Liberty Bell Center, care e considerat şi astăzi un simbol internaţional al Libertăţii. am continuat cu New Hall Military Museum, Carpenter's Hall si National Museum of American Jewish History, al cărui rol pare a fi acela de a exemplifica înţelesul libertăţii în SUA prin istoria evreilor americani... experienţa lor de libertate. "there are no right answers, only discussions", iar vizitatorii sunt invitaţi să comenteze pe marginea unor subiecte controversate de religie, politică, viaţă culturală, de exemplu (şi transcriu întrebarile pe care le-am găsit pe un perete şi care îşi aşteaptă răspunsurile personale pe nişte bilete colorate pe care ne mai scriem numele şi oraşul. la rândul lor, acestea vor fi expuse):
1. Are opportunities for advancement equally available to all ethnic and racial minorities in the US?
2. Is Israel the homeland for all Jews?
3. Does antisemitism exist in the United States?
4. Are Jews white?
5. Is intermarriage a significant threat to religious communities?
6. Should religion play a role in American politics?
m-am plimbat mult pe Market Street, în memoria lui Benjamin Franklin, şi pe Chestnut St., una dintre cele mai circulate străzi din Philadelphia. Walnut Street mi-a amintit de micuţul Downtown al Fort Worth-ului şi totodată de Dublin, prin arhitectură.
la Franklin Court am încercat mai multe numere de telefon. au răspuns, pe rând, Thomas Jefferson, Roosevelt, Franklin, Truman. dar şi... Immanuel Kant. ultimul pe care l-am sunat a fost George Washington, la 703-280-2000. şi am vizionat un filmuleţ, "Portret of a Family", despre viaţa lui Benjamin Franklin. actorii au interpretat rolurile soţiei, fetei, băiatului şi al lui Franklin însuşi; n-am reţinut numele lor, dar au transpus fenomenal spiritul epocii.
4 septembrie 2008
16/09/08
09/09/08
Washington DC
Federal Bureau of Investiation (FBI) sărbătorea 100 de ani când am trecut pe lângă el. nu are o clădire prea frumoasă. tot din exterior am văzut şi Pentagonul... o clădire surprinzător de urâtă. Washington Monument este cea mai înaltă construcţie din Capitala Statelor Unite, dar "gazonul" care îl înconjoară lasă de dorit. The White House este... f albă :).
Washington nu este în nici un caz unul din oraşele în care mi-ar plăcea să locuiesc, dar îl salvează câteva cartiere şi mai ales muzeele. am vizitat: National Museum of the American Indian, Air and Space Museum, African Art Museum, Smithsonian Castle, Freer&Sackler Gallery, The National Gallery of Art-West Building, Natural History Museum, Hirshhorn Museum, Reynolds Center: American Art Museum & Portrait Gallery, cu un incredibil "Lunder Conservation Center" şi… National Zoological Park.
pe 3 septembrie, între 10:15 si 11:15, am vizitat US Capitol, cu Rotunda, The Old Hall of the House (now serves as National Statuary Hall), Brumidi Corridos, The Old Supreme Court Chamber.
...m-am îndepărtat încet şi m-am întors de mai multe ori să privesc.
2 septembrie 2008
between Pacific Ocean and San Francisco Bay
dacă Los Angeles este cel mai mare sat pe care l-am vizitat vreodată, San Francisco este un frumos oraş. zgârie nori serioşi, străzi înclinate, aglomeraţie ca în Europa în centru. este cel mai neamerican oraş din US. doar scările exterioare (de incendiu) ale unor blocuri amintesc de New York, dar arhitectura cartierelor este în general diferită. nominalizez Alamo Square, cu renumitele "colorful Victorian houses" (cu the San Francisco skyline în fundal), care pot fi văzute şi în unele postcards şi movie scenes; Civic Center, cu City Hall, "Capitol-ul" lor; Ferry Building, unde am ajuns cu celebra historic F line, destul de aglomerată vineri seara. de altfel, cable car sunt o experienţă în sine şi au o istorie a lor încă din 1873. tot cable car am luat de la Powell Street până la Lombard Street (în Russian Hill), "the crookedest street in the world" because of its eight sharp turns on a 40-degree slope. zig zag-urile străzii presărate cu flori oferă o plăcută perspectivă asupra golfului. dar nu, nu m-am îndreptat către cel mai cunoscut pod din lume. înainte, o panoramă a oraşului, de la Twin Peaks. Muni Metro underground K to Forest Hill Station... eu a trebuit să iau shuttle bus după numai 2 minute, pentru că a izbucnit un incendiu la Church Station... "Take the bus 36. Get off at Marview and Panorama Drive, walk up Marview to Farview. Turn right on unmarked footpath and walk to the overlook". acel "unmarked footpath" are cam între 15 si 30 cm lăţime!!... iar la "overlook" există un indicator. o să mă uit într-o foto ca să vă spun ce scrie pe indicator*. după aceea am coborât în Golden Gate Park, unde se află San Francisco Botanical Garden, Huntington Falls, Stow Lake, Strawberry Hill, Japanese Tea Garden şi alte locuri tăcute pe unde mi-a plăcut să mă plimb.
Golden Gate Bridge l-am traversat o dată cu ceaţa şi nu m-am oprit până la Sausalito. la întoarcere, ceaţa îşi facea obişnuitul rond care a făcut-o celebră.
* "Be Safe and Keep Our Coyotes Wild"
foto din San Francisco - link
30 august 2008
01/09/08
L.A.
beaches
cu 75 de mile de "sunny coastline" în faţă a trebuit sa fiu foarte selectiv. am ales Long Beach, până la Queen Mary, Venice City Beach şi, desigur, Santa Monica. m-am despărţit cu greu de Third Street Promenade, destinaţia numărul unu pentru shopping, live theater & street performers.
salsa & "why is it now unpatriotic to ask questions?"
la numai 100 de metri de locul în care cuplurile cu acte în regulă sau ad-hoc au arătat tot ce poate scoate mai frumos la iveală muzica Salsa, pe aceeaşi Promenade se lasă brusc o dată cu seara o grea întrebare: "Why has the greatest crime in US history never had a criminal investigation?"... "why you should demand a new 911 investigation!"... pe mine m-au cam zguduit puţin din temelii materialele video şi pliantele prezentate acolo... multe semne de întrebare care, într-adevar, par să justifice astfel de iniţiative chiar şi după atâţia ani.
beach yoga
la 8:30 pm se vede f frumos plaja Santa Monica. deasupra, paralel cu Main Street, printre palmieri e o zonă verde f frumos amenajată, un loc tocmai bun unde să mă întind şi să privesc de sus Pacific-ul.
nu mi s-a părut foarte... yoga ce făceau nişte oameni acolo, dar mi-a plăcut locul de desfăşurare; m-am aşezat lângă ei fără urmă de regret.
Nathalie, yoga advisor, mi-a lăsat cartea ei de vizită. evident că nu-i voi urma cursul (mă voi întoarce acasă…). firavă la prima şi la a doua vedere, m-a impresionat prin rafinament şi linişte interioară.
Soul of Los Angeles
dacă îl separi de fâşia superbă de litoral, dacă tai şi Hollywood-ul şi câteva case f frumoase, rişti să rămâi cu nimic. Los Angeles pare o imensă întindere şi atât. Little Tokyo e doar un mic cartier, Fashion District nu înţeleg de ce se numeşte aşa, Arts District nu are pic de prospeţime. singurul cât de cât ok, Financial District, locul înalţilor skyscrapers, e totuşi mai puţin vizibil decât cel similar din Dallas (deşi de departe pare invers). prin urmare, o coborâre în Downtown poate fi extrem de plictisitoare. nu şi dacă nimereşti o seară Grand Performances în California Plaza. eu am ajuns tocmai la fix pentru daKAH Hip Hop Orchestra. ştiaţi că există o asemenea orchestră??
Geoff "Double G" Gallegos a oferit o seară muzicală diversă, cu influenţe cubaneze, indiene, africane, precum şi din Mingus şi Ellington.
cu un program de concerte ce se întinde pe toata perioada verii, până la începutul lui octombrie, "Grand Performances" nu are cum să nu te surprindă. dacă mă voi mai referi la acest eveniment îl voi numi de acum simplu: "Soul of Los Angeles".
25 august
cum cobor din hostel, la ieşire trec printre Jane Powell şi Spike Jones. puţin mai încolo, două chinezoaice se fotografiază cu steluţa lui Jackie Chan de pe trotuar. asta îmi aduce aminte să vizitez Chinatown, iar după aceea, ca orice turist, El Pueblo Historical Monument de pe Olvera Street, "birthplace of L.A.". nu mai cobor în Downtown (cu Walt Disney Concert Hall, LA City Hall, Museum of Contemporary Art (MOCA) etc.), pentru că am fost ieri, şi o iau în direcţia opusă.
Griffith Park este cel mai mare parc municipal din America de Nord. cu numai două zile în urmă o parte din el a fost cuprinsă de flăcari (iar suspectul arestat), dar, don't worry, Observatorul cu acelaşi nume atrage în continuare o mulţime de turişti. eu nu m-am oprit să-l vizitez, am căutat un loc de unde să fotografiez the Hollywood Sign. nu am avut prea mult timp la dispoziţie, pentru că la 16:00 a început înregistrarea show-ului meu preferat şi evident că am ajuns la studioul 3 al NBC cu două ore înainte. The Tonight Show i-a avut ca invitaţi pe John Mc Cain, Dara Torres şi Juliana Hatfield. Juliana doar a cântat. mi-ar fi plăcut să-l văd şi pe Obama, dar Mc Cain, trebuie să recunosc, a făcut o impresie destul de frumoasă, dovedind că are simţul umorului. eu venisem în special pentru Jay Leno. am avut o poziţie grozavă: în faţa mea, la vreo 6 metri, senatorul Mc Cain, candidatul la Casa Albă. puţin la dreapta, sub un unghi de 7-8 grade, l-am urmărit în detaliu pe Jay Leno. care încă dinainte să înceapă filmarea ne-a arătat cât poate fi de simpatic; a făcut picture show cu publicul, a invitat pe scenă spectatori să cânte, să spună orice, să se facă de râs (două puştoaice suedeze au cântat Happy birthday to you în suedeză prietenului lor de acasă; evident că el nu le-a putut auzi…). într-una din pauze a luat medalia recent câştigată de Dara Torres la Jocurile Olimpice şi a mers cu ea s-o arate lui Kev, tipul ce conduce formaţia de muzică a show-ului. foarte drăguţ! asistenta lui "din umbră" (o blondă în negru) a scris tot timpul câte ceva pe nişte plăcuţe şi nu a fost pauză în care să nu se ducă la el pentru comentarii (sau indicaţii). a fost o emisiune ca la carte. luni dupa-amiază în studio cu Jay Leno. nici că se putea încheia mai frumos ultima mea zi la Hollywood.
26 august 2008
27/08/08
23/08/08
nice Hollywood
22.08
m-am mutat la Hollywood. prima surpriză: şoferul bus-ului (o afro-american) nu mă lasă să cumpăr bilet, dar îmi spune what is a must in LA. mi-am lăsat bagajul în cameră şi am ieşit imediat, pentru că deja se întunecase.
în staţia de metrou o fată cântă atât de emoţionant încât o aplaudăm spontan cu toţii (nu pentru bani, doar de plăcere). evident că de la Hollywood/Highland mai în inima Hollywood-ului nu poate fi decât Universal Studios Hollywood (la prima staţie). acolo am coborât. adică foarte aproape. am mai parcurs pe jos cca 500 de metri, n-am luat free shuttle bus-ul, pentru că mi-a plăcut peisajul verde. pe bulevard un indicator: "Caution! Deer Crossing".
Universal City Walk
un elegant spectacol de lumină, muzică, artă şi turism. chiar la intrare atrage atenţia Martin Lawrence Galleries. aici am descoperit-o pe Luidmila Kondakova. "Her paintings portray images and locations that combine reality with a dose of wistfulness"... emigrarea ei din Rusia în SUA, cu "escală" la Paris, mai ales această întâlnire a ei cu Parisul (1991) şi-a pus amprenta asupra viziunii artistice: "I have been dreaming of Paris since my childhood in Russia. I fell in love with Paris at first sight; with its creative vitality, its architectural beauty, the magnificent river Seine and colorful Montmartre... I have always felt that this city has the most romantic heart".
din picturile ei mi-au placut cel mai mult "Quai de Conti", "Paris Nocturne", "The Latin Quarter", "Paris, ville lumiere" si "Brasserie".
back to citywalk: "you may walk-through or stand in this fountain". poţi să treci şi fără să te uzi dacă ai noroc, vreo două persoane au avut. altele nu! :D
poate că au trecut pe lângă mine câteva staruri nocturne, dar eu nu le-am observat. de fapt, mi s-a spus că le pot vedea la Universal Store. store... no way! m-am plimbat ascultând muzica de la concert.
metroul din LA e mult mai plăcut decât cel din New York (nici nu era greu), arată foarte bine şi are aer condiţionat. la staţia Hollywood Universal City poţi afla aproape tot ce te-ar putea interesa despre native americans - o mini istorie în artă şi cuvinte pe stâlpii de susţinere ai staţiei de metrou.
la Hollywood/Highland sunt pe partea cealaltă a dealului. cum urc treptele, un grupuleţ de 10-12 persoane poartă două cruci de lemn, de câte 2 metri fiecare şi un microfon. "It's about relashionship not religious". după care au executat, firesc, break dance, pe o muzică destul de tare. sunt cazat la numai 30-40 de metri, pe Hollywood Boulevard, chiar în faţa Kodak Theatre. am rămas cca 20 de minute pe bulevard înainte să intru. muzică non-stop, improvizaţie, limuzine, panouri luminoase, tipe aproape dezbrăcate. dacă Las Vegas este locul unde lucrurile se petrec în general în casinouri, la Hollywood acţiunea se petrece pe stradă!
21/08/08
Grand Canyon
am luat cel mai matinal tour bus al singurei companii care circulă pe celebra route 66, "the mother road" ce leagă Chicago de Los Angeles. pe partea dreaptă ne-au însoţit mult timp cele mai lungi trenuri de marfă (ajung şi la două mile lungime). de la Hackberry încolo peisajul e superb. doar undeva în Turcia, în apropiere de Pamukkale, am mai întalnit forme de relief atât de pregnante, cu mici stânci una lângă alta, un fel de Babele, dar mai mici şi mult, mult mai multe. am trecut prin gold towns, iar când a început să se simtă Canionul eram deja pe unul din vastele teritorii ale the native americans. nu am văzut nici un native american, din păcate, dar în momentul în care am început să ascult muzică indiană, chiar în acel moment pe partea dreaptă a autostrazii am putut urmări cum se jucau cu voluptate câteva căprioare.
am străbătut cu propriile picioare "a picturesque 2.5 mile paved trail". Grand Canyon s-a dovedit spectaculos şi viu. la Mather Point şi Bright Angel avea adâncimea de o milă.
la întoarcerea în Las Vegas am mai trecut o dată prin Hoover Dam, care, deşi e una din minunile inginereşti ale lumii (şi unde au murit, totuşi, pentru realizarea construcţiei, atâţia oameni...) nu impresionează deloc prin frumuseţe.
înainte încă de întoarcerea în oraşul luminilor am aflat în detaliu câte ecrane cu plasma vin spre tine la... toaletă dacă te afli în turnul Trump... de ce nu-i place şoferului bus-ului celebrul show în aer liber de la Treasure Island, Sirens of TI (în care, totuşi, măcar o corabie se scufundă), cât costă doar unul din cele câteva superbe daily shows de lumină şi apă de la Bellagio ($ 15 000), cine e în prag de faliment pe Strip (Las Vegas Boulevard) & cum a ascuns guvernul SUA într-o anume săptămână cifrele ce miros a recesiune.
19/08/08
las vegas
anunţurile din autobuzele texane sunt toate în engleză şi spaniolă. 1 day pass costă numai 3 dolari, iar o călătorie 1,5. trebuie să ai suma exactă când urci în autobuz. dacă automatul care furnizează bilete e defect, nu poţi cumpăra biletul şi călătoreşti gratis. mi s-a întâmplat o singură dată. ceilalţi călători erau fie sud-americani, fie afro-americani, fie turişti.
pe Akard Street am văzut cea mai mare limuzină ever.
am vizitat "The Women's Museum" din Fair Park şi Dallas Arts District, iar seara m-am plimbat prin centrul istoric, West End. am comandat Chicken Chimichanga la un restaurant mexican si m-am pregătit sufleteşte pentru Vegas.
după o decolare umedă cu mulţi nori, deasupra Marelui Canion priveliştea a fost superbă. aeroportul din Las Vegas este cel mai colorat şi singurul unde am găsit peste tot jocuri de noroc: Wild Cherry, Red-White-Blue, Double Bonus Poker, Wheel of Fortune, Mucho Dinero, White Ice, Five times pay, Game King etc.
pentru a ajunge la baggage claim a trebuit să iau un mini-metrou şi să cobor într-o sală ce vibra a opulenţă şi ispită. pe un ecran am văzut ce mă aşteapta, dar nu o să spun. "what happens in Las Vegas stays in Las Vegas".
17/08/08
Fort Worth-Dallas
Fort Worth
6-7 zgârie-nori în downtown (cu străduţe curate printre ei şi frumos luminate noaptea, ca de sărbatoare), Cultural District şi Historic Stockyards. te-ai aştepta să fie undeva şi oraşul.
aş putea să mă urc pe cea mai înaltă clădire din centru, şi tot n-aş ajunge cu privirea la casele unde îşi au reşedinţa locuitorii. aici distanţa dintre downtown şi orice alt punct al oraşului este foarte mare.
cu excepţia nopţilor, când puţinele baruri existente sunt luate cu asalt, downtown-ul este aproape mort. aici nu sunt oameni pe străzi şi nici multe maşini.
este foarte cald, dar nu ştiu cât de cald. în SUA se foloseşte Fahrenheit, şi n-am făcut transformarea în Celsius.
Where the West begins
ziua am stat la hotel, dar seara am primit o pălărie de cowboy şi m-am dus la Stockyards. am dat peste un şerif din timpurile alea (îmbrăcat astfel...), m-am plimbat pe Exchange Ave. şi am făcut poze. unele mişto :)
Weekend, 15 august
dacă nimeresti la Fort Worth vineri sau sâmbătă mergi la Cowtown Coliseum. La Rodeo. nu trebuie ratat. este evenimentul numărul unu din zonă şi, pot garanta, nimic nu e mai spectaculos.
iei un taxi de 5 persoane înapoi (costa 10 dolari plus câte 2 de fiecare persoană pe care o iei cu tine), dar nu te opreşti direct la hotel. mergi cu amicii la un restaurant, comanzi mâncare mexicană. la 12:30 a.m. arăţi cartea de identitate şi intri la un bar din Sundance Square.
Dallas, 08:30 p.m.
după ce înconjoară puţin downtown-ul, TRE-ul opreşte la Union Station. am luat red line spre Parker Road şi am coborât undeva la mijloc. spre deosebire de Fort Worth, Dallas-ul are mulţi zgârie nori. se înalţă elegant, cu spaţii între ei, pentru a-i putea admira (nu sunt inghesuiţi, ca la New York). s-a înserat şi am început să fac foto pe semi-întuneric. în faţa unei biserici vreo 40 de oameni aliniaţi pe 5 rânduri exersau nişte mişcări pe muzică tribală; păreau paşi indieni de luptă. foarte aproape e strada cu muzee. am făcut dreapta pentru a ajunge la Museum of Art. cum stai în faţa muzeului de artă şi te uiţi în stânga, puţin deasupra, lângă cei trei zgârie nori foarte înalţi din apropiere se văd avioane la intervale foarte scurte de timp. efectul este nemaipomenit, pentru că dau impresia că trec la foarte mică distanţă de blocuri, aproape că te aştepţi să le-atingă. de acolo este linişte şi e foarte plăcut să te plimbi 10-15 minute, fotografiind oraşul şi autostrada de sub tine (dacă ai aparat foto suficient de bun pe timp de noapte...).plimbarea cu red line-ul înapoi spre Union Station poate fi înfricoşătoare: afro-americani cu pantaloni lăsaţi şi căşti în urechi fac diferite scheme pe muzică. unul dintre ei a spus "ce e cu ăsta aici" - aveam aparatul foto deschis şi priveam pe fereastră.la WEST END SQUARE am coborât. m-am oprit strategic, am întârziat căutând în rucsac, timp în care au trecut pe lângă mine. m-am aşezat pe o bancă. am deschis coca cola scoasă din rucsac şi am băut. m-au aşteptat puţin cei trei care au coborât după mine şi au plecat. în următorul red line nimic deosebit, în afară de un "do you have any change" repetat de vreo 5-6 ori de un afro-american cu burtă.de la Union Station am luat ultimul TRE (Trinity Railway Express) spre Irving, unde în urma cu 8 ore m-am cazat din nou. l-am prins la limită.
casa in Irving
12.01 a.m.
Irving arată ca o staţiune de odihnă imensă, f liniştită. fiecare casă îşi adăposteşte familia ei, pe care, evident, nu ai văzut-o vreodată, dar îţi închipui, fără multă convingere, că există.
dar în noaptea aceasta am văzut copii, într-un mini-parc, pe gazonul puţin ridicat. s-au apucat de mâini, câte unul dintre ei a încercat să rupă "lanţul" (în copilăria mea cred că se numea "ţară-ţară vrem ostaşi"). au fost gălăgioşi, dar nu foarte. sunetele lor se auzeau plăcut în atmosfera albastru-închis de după o zi călduroasă.
a început să picure. rar. mi-am deschis umbrela şi am rămas pe bancă. părinţii îşi iau copiii, cu maşinile, acasă.
10/08/08
impresii din new york
astăzi am ajuns la Irving, un orăşel între Dallas şi Fort Worth. un orăşel unde "nu se întâmplă nimic şi unde locuiesc de o viaţă" - mi-a mărturisit în urmă cu o oră o localnică f prietenoasă. şi-a dat seama că sunt turist, a oprit maşina în care mai era cu fiul ei cel mic şi mi-a oferit un Medium Toast Beef, pe care îl avea în plus. m-a întrebat de unde sunt. "eu n-aş putea de una singură să străbat o ţară întreagă". "am câţiva prieteni în România şi Europa, dar n-au venit cu mine". a fost de acord. şi ar putea fi destul de costisitor. ea e prima persoană cu care am vorbit mai mult de cinci minute în SUA.
mâine plec la Fort Worth şi voi avea (în sfârşit!) cazare gratuită şi confortabilă.
cum a fost la New York?!
dar înainte, Paris-New York. un zbor finalizat pe ecourile "New York-New York", un cântec al celebrului*... :D nu mai ştiu cum îl cheamă... a venit din timpul lui şi s-a strecurat printre noi, înainte de aterizare.
din Atlantic n-am văzut nici măcar un milimetru de apă. am zburat la 10 000 înălţime, dedesubt nori. am ratat turnul Eiffel din avion. era pe partea cealaltă.
la Paris a fost superb.
New York! dar încă înainte: cineva (guvernul SUA?) n-a fost chiar în apele lui pe 6. a pus desene animate pe ecranele din avion. iar când am ascultat în căşti muzică şi mici documentare, aveau conţinut implicit religios, plus "subliminale" gen "when I came to live in USA... ce frumoasă e libertatea aici... american spirit... bla bla bla".
cel mai prost sistem public de transport din multe puncte de vedere. la metrou rişti să fierbi la propriu, între stâlpi de fier. inestetic. totuşi eficient ca acoperire şi e non-stop. în autobuze ceva drăguţ: locuri speciale şi sistem de urcare pentru invalizi.
hotel: etaj 4. fără lift. 10 în cameră. în cameră paturi. atât.internet: tot 6 euro/oră, ca la Paris, doar că de data asta n-am prea avut net. "sunaţi la firma care se ocupă, că uneori mai pică...". n-am sunat.
am locuit în partea de nord a Manhattan-ului, mai sus de Central Park şi mai jos de Bronx. adică în Harlem. n-am văzut decât afro-americani în Harlem... unii înfricoşător de săraci... unii se drogau.
după prima zi New York-ul mi s-a părut ceva de nelocuit.
simplitatea (străzile şi bulevardele sunt numerotate, streets de la est la vest, avenues de la nord la sud, n-ai cum să te rătăceşti!) şi geometriile oraşului (dreptunghiuri... foarte rar câte un bulevard mai "curbat") sunt total în afara spiritului european.
norocul meu ca am vizitat Queen abia a doua zi. altfel mi-aş fi dorit cu siguranţă să mă întorc imediat oriunde.
după o zi şi jumătate de plimbări printre zgârie nori încep să văd altfel... în fond (am descoperit) îmi place mult să mă plimb printre skyscapers. în Harlem nu e nici unul, dar de la Central Park în jos (şi când spun "în jos" mă refer la vreo 6 km) se văd peste tot.
mi-am făcut timp să vizitez un singur muzeu, acolo unde Brâncuşi se întâlneşte (superb) cu Picasso. totuşi nu-mi dau seama de ce unii îl consideră cel mai mare muzeu de artă modernă din lume.
m-am plimbat doar în partea centrală a Manhattanului. fără Wall Street, Cartierul Chinezesc, Ground Zero (cum este numit locul unde au fost turnurile gemene), podul Brooklyn, Statuia Libertăţii, aşadar. acestea în septembrie!
pentru Central Park nu am mai avut suficientă energie. m-am oprit de fiecare dată pe o bancă la intrare. dar serile sunt superbe în partea de sud. mi-a plăcut mult de tot un grup de două fete şi un băiat, au cântat magnific. undeva deasupra, dacă mă uitam câteva clipe prindeam ştirile, de la ultimul etaj, direct de la CNN. dar nu! intrarea aceea în Central Park la orele serii e cu mult mai! e un loc sigur în care mă voi întoarce după 1 septembrie!
* Frank Sinatra
10/07/08
cât de departe
am fost întrebat de ce blogul meu arată astfel, adică de ce nu intru "în dialog cu cititorii", nu postez jurnal şi, în general, mai nimic, şi nu scriu. pentru că n-am chef. sunt în vacanţă şi când mă voi întoarce tot în vacanţă voi fi. Andra Rotaru pleacă în vizită departe şi mă întreb cât de departe voi putea şi eu să plec. momentan nu foarte.
05/07/08
Iscriviti a:
Post (Atom)
