Grand Canyon

am luat cel mai matinal tour bus al singurei companii care circulă pe celebra route 66, "the mother road" ce leagă Chicago de Los Angeles. pe partea dreaptă ne-au însoţit mult timp cele mai lungi trenuri de marfă (ajung şi la două mile lungime). de la Hackberry încolo peisajul e superb. doar undeva în Turcia, în apropiere de Pamukkale, am mai întalnit forme de relief atât de pregnante, cu mici stânci una lângă alta, un fel de Babele, dar mai mici şi mult, mult mai multe. am trecut prin gold towns, iar când a început să se simtă Canionul eram deja pe unul din vastele teritorii ale the native americans. nu am văzut nici un native american, din păcate, dar în momentul în care am început să ascult muzică indiană, chiar în acel moment pe partea dreaptă a autostrazii am putut urmări cum se jucau cu voluptate câteva căprioare.
am străbătut cu propriile picioare "a picturesque 2.5 mile paved trail". Grand Canyon s-a dovedit spectaculos şi viu. la Mather Point şi Bright Angel avea adâncimea de o milă.
la întoarcerea în Las Vegas am mai trecut o dată prin Hoover Dam, care, deşi e una din minunile inginereşti ale lumii (şi unde au murit, totuşi, pentru realizarea construcţiei, atâţia oameni...) nu impresionează deloc prin frumuseţe.
înainte încă de întoarcerea în oraşul luminilor am aflat în detaliu câte ecrane cu plasma vin spre tine la... toaletă dacă te afli în turnul Trump... de ce nu-i place şoferului bus-ului celebrul show în aer liber de la Treasure Island, Sirens of TI (în care, totuşi, măcar o corabie se scufundă), cât costă doar unul din cele câteva superbe daily shows de lumină şi apă de la Bellagio ($ 15 000), cine e în prag de faliment pe Strip (Las Vegas Boulevard) & cum a ascuns guvernul SUA într-o anume săptămână cifrele ce miros a recesiune.