Hollywood
27/08/08
23/08/08
nice Hollywood
22.08
m-am mutat la Hollywood. prima surpriză: şoferul bus-ului (o afro-american) nu mă lasă să cumpăr bilet, dar îmi spune what is a must in LA. mi-am lăsat bagajul în cameră şi am ieşit imediat, pentru că deja se întunecase.
în staţia de metrou o fată cântă atât de emoţionant încât o aplaudăm spontan cu toţii (nu pentru bani, doar de plăcere). evident că de la Hollywood/Highland mai în inima Hollywood-ului nu poate fi decât Universal Studios Hollywood (la prima staţie). acolo am coborât. adică foarte aproape. am mai parcurs pe jos cca 500 de metri, n-am luat free shuttle bus-ul, pentru că mi-a plăcut peisajul verde. pe bulevard un indicator: "Caution! Deer Crossing".
Universal City Walk
un elegant spectacol de lumină, muzică, artă şi turism. chiar la intrare atrage atenţia Martin Lawrence Galleries. aici am descoperit-o pe Luidmila Kondakova. "Her paintings portray images and locations that combine reality with a dose of wistfulness"... emigrarea ei din Rusia în SUA, cu "escală" la Paris, mai ales această întâlnire a ei cu Parisul (1991) şi-a pus amprenta asupra viziunii artistice: "I have been dreaming of Paris since my childhood in Russia. I fell in love with Paris at first sight; with its creative vitality, its architectural beauty, the magnificent river Seine and colorful Montmartre... I have always felt that this city has the most romantic heart".
din picturile ei mi-au placut cel mai mult "Quai de Conti", "Paris Nocturne", "The Latin Quarter", "Paris, ville lumiere" si "Brasserie".
back to citywalk: "you may walk-through or stand in this fountain". poţi să treci şi fără să te uzi dacă ai noroc, vreo două persoane au avut. altele nu! :D
poate că au trecut pe lângă mine câteva staruri nocturne, dar eu nu le-am observat. de fapt, mi s-a spus că le pot vedea la Universal Store. store... no way! m-am plimbat ascultând muzica de la concert.
metroul din LA e mult mai plăcut decât cel din New York (nici nu era greu), arată foarte bine şi are aer condiţionat. la staţia Hollywood Universal City poţi afla aproape tot ce te-ar putea interesa despre native americans - o mini istorie în artă şi cuvinte pe stâlpii de susţinere ai staţiei de metrou.
la Hollywood/Highland sunt pe partea cealaltă a dealului. cum urc treptele, un grupuleţ de 10-12 persoane poartă două cruci de lemn, de câte 2 metri fiecare şi un microfon. "It's about relashionship not religious". după care au executat, firesc, break dance, pe o muzică destul de tare. sunt cazat la numai 30-40 de metri, pe Hollywood Boulevard, chiar în faţa Kodak Theatre. am rămas cca 20 de minute pe bulevard înainte să intru. muzică non-stop, improvizaţie, limuzine, panouri luminoase, tipe aproape dezbrăcate. dacă Las Vegas este locul unde lucrurile se petrec în general în casinouri, la Hollywood acţiunea se petrece pe stradă!
21/08/08
Grand Canyon
am luat cel mai matinal tour bus al singurei companii care circulă pe celebra route 66, "the mother road" ce leagă Chicago de Los Angeles. pe partea dreaptă ne-au însoţit mult timp cele mai lungi trenuri de marfă (ajung şi la două mile lungime). de la Hackberry încolo peisajul e superb. doar undeva în Turcia, în apropiere de Pamukkale, am mai întalnit forme de relief atât de pregnante, cu mici stânci una lângă alta, un fel de Babele, dar mai mici şi mult, mult mai multe. am trecut prin gold towns, iar când a început să se simtă Canionul eram deja pe unul din vastele teritorii ale the native americans. nu am văzut nici un native american, din păcate, dar în momentul în care am început să ascult muzică indiană, chiar în acel moment pe partea dreaptă a autostrazii am putut urmări cum se jucau cu voluptate câteva căprioare.
am străbătut cu propriile picioare "a picturesque 2.5 mile paved trail". Grand Canyon s-a dovedit spectaculos şi viu. la Mather Point şi Bright Angel avea adâncimea de o milă.
la întoarcerea în Las Vegas am mai trecut o dată prin Hoover Dam, care, deşi e una din minunile inginereşti ale lumii (şi unde au murit, totuşi, pentru realizarea construcţiei, atâţia oameni...) nu impresionează deloc prin frumuseţe.
înainte încă de întoarcerea în oraşul luminilor am aflat în detaliu câte ecrane cu plasma vin spre tine la... toaletă dacă te afli în turnul Trump... de ce nu-i place şoferului bus-ului celebrul show în aer liber de la Treasure Island, Sirens of TI (în care, totuşi, măcar o corabie se scufundă), cât costă doar unul din cele câteva superbe daily shows de lumină şi apă de la Bellagio ($ 15 000), cine e în prag de faliment pe Strip (Las Vegas Boulevard) & cum a ascuns guvernul SUA într-o anume săptămână cifrele ce miros a recesiune.
19/08/08
las vegas
anunţurile din autobuzele texane sunt toate în engleză şi spaniolă. 1 day pass costă numai 3 dolari, iar o călătorie 1,5. trebuie să ai suma exactă când urci în autobuz. dacă automatul care furnizează bilete e defect, nu poţi cumpăra biletul şi călătoreşti gratis. mi s-a întâmplat o singură dată. ceilalţi călători erau fie sud-americani, fie afro-americani, fie turişti.
pe Akard Street am văzut cea mai mare limuzină ever.
am vizitat "The Women's Museum" din Fair Park şi Dallas Arts District, iar seara m-am plimbat prin centrul istoric, West End. am comandat Chicken Chimichanga la un restaurant mexican si m-am pregătit sufleteşte pentru Vegas.
după o decolare umedă cu mulţi nori, deasupra Marelui Canion priveliştea a fost superbă. aeroportul din Las Vegas este cel mai colorat şi singurul unde am găsit peste tot jocuri de noroc: Wild Cherry, Red-White-Blue, Double Bonus Poker, Wheel of Fortune, Mucho Dinero, White Ice, Five times pay, Game King etc.
pentru a ajunge la baggage claim a trebuit să iau un mini-metrou şi să cobor într-o sală ce vibra a opulenţă şi ispită. pe un ecran am văzut ce mă aşteapta, dar nu o să spun. "what happens in Las Vegas stays in Las Vegas".
17/08/08
Fort Worth-Dallas
Fort Worth
6-7 zgârie-nori în downtown (cu străduţe curate printre ei şi frumos luminate noaptea, ca de sărbatoare), Cultural District şi Historic Stockyards. te-ai aştepta să fie undeva şi oraşul.
aş putea să mă urc pe cea mai înaltă clădire din centru, şi tot n-aş ajunge cu privirea la casele unde îşi au reşedinţa locuitorii. aici distanţa dintre downtown şi orice alt punct al oraşului este foarte mare.
cu excepţia nopţilor, când puţinele baruri existente sunt luate cu asalt, downtown-ul este aproape mort. aici nu sunt oameni pe străzi şi nici multe maşini.
este foarte cald, dar nu ştiu cât de cald. în SUA se foloseşte Fahrenheit, şi n-am făcut transformarea în Celsius.
Where the West begins
ziua am stat la hotel, dar seara am primit o pălărie de cowboy şi m-am dus la Stockyards. am dat peste un şerif din timpurile alea (îmbrăcat astfel...), m-am plimbat pe Exchange Ave. şi am făcut poze. unele mişto :)
Weekend, 15 august
dacă nimeresti la Fort Worth vineri sau sâmbătă mergi la Cowtown Coliseum. La Rodeo. nu trebuie ratat. este evenimentul numărul unu din zonă şi, pot garanta, nimic nu e mai spectaculos.
iei un taxi de 5 persoane înapoi (costa 10 dolari plus câte 2 de fiecare persoană pe care o iei cu tine), dar nu te opreşti direct la hotel. mergi cu amicii la un restaurant, comanzi mâncare mexicană. la 12:30 a.m. arăţi cartea de identitate şi intri la un bar din Sundance Square.
Dallas, 08:30 p.m.
după ce înconjoară puţin downtown-ul, TRE-ul opreşte la Union Station. am luat red line spre Parker Road şi am coborât undeva la mijloc. spre deosebire de Fort Worth, Dallas-ul are mulţi zgârie nori. se înalţă elegant, cu spaţii între ei, pentru a-i putea admira (nu sunt inghesuiţi, ca la New York). s-a înserat şi am început să fac foto pe semi-întuneric. în faţa unei biserici vreo 40 de oameni aliniaţi pe 5 rânduri exersau nişte mişcări pe muzică tribală; păreau paşi indieni de luptă. foarte aproape e strada cu muzee. am făcut dreapta pentru a ajunge la Museum of Art. cum stai în faţa muzeului de artă şi te uiţi în stânga, puţin deasupra, lângă cei trei zgârie nori foarte înalţi din apropiere se văd avioane la intervale foarte scurte de timp. efectul este nemaipomenit, pentru că dau impresia că trec la foarte mică distanţă de blocuri, aproape că te aştepţi să le-atingă. de acolo este linişte şi e foarte plăcut să te plimbi 10-15 minute, fotografiind oraşul şi autostrada de sub tine (dacă ai aparat foto suficient de bun pe timp de noapte...).plimbarea cu red line-ul înapoi spre Union Station poate fi înfricoşătoare: afro-americani cu pantaloni lăsaţi şi căşti în urechi fac diferite scheme pe muzică. unul dintre ei a spus "ce e cu ăsta aici" - aveam aparatul foto deschis şi priveam pe fereastră.la WEST END SQUARE am coborât. m-am oprit strategic, am întârziat căutând în rucsac, timp în care au trecut pe lângă mine. m-am aşezat pe o bancă. am deschis coca cola scoasă din rucsac şi am băut. m-au aşteptat puţin cei trei care au coborât după mine şi au plecat. în următorul red line nimic deosebit, în afară de un "do you have any change" repetat de vreo 5-6 ori de un afro-american cu burtă.de la Union Station am luat ultimul TRE (Trinity Railway Express) spre Irving, unde în urma cu 8 ore m-am cazat din nou. l-am prins la limită.
casa in Irving
12.01 a.m.
Irving arată ca o staţiune de odihnă imensă, f liniştită. fiecare casă îşi adăposteşte familia ei, pe care, evident, nu ai văzut-o vreodată, dar îţi închipui, fără multă convingere, că există.
dar în noaptea aceasta am văzut copii, într-un mini-parc, pe gazonul puţin ridicat. s-au apucat de mâini, câte unul dintre ei a încercat să rupă "lanţul" (în copilăria mea cred că se numea "ţară-ţară vrem ostaşi"). au fost gălăgioşi, dar nu foarte. sunetele lor se auzeau plăcut în atmosfera albastru-închis de după o zi călduroasă.
a început să picure. rar. mi-am deschis umbrela şi am rămas pe bancă. părinţii îşi iau copiii, cu maşinile, acasă.
10/08/08
impresii din new york
astăzi am ajuns la Irving, un orăşel între Dallas şi Fort Worth. un orăşel unde "nu se întâmplă nimic şi unde locuiesc de o viaţă" - mi-a mărturisit în urmă cu o oră o localnică f prietenoasă. şi-a dat seama că sunt turist, a oprit maşina în care mai era cu fiul ei cel mic şi mi-a oferit un Medium Toast Beef, pe care îl avea în plus. m-a întrebat de unde sunt. "eu n-aş putea de una singură să străbat o ţară întreagă". "am câţiva prieteni în România şi Europa, dar n-au venit cu mine". a fost de acord. şi ar putea fi destul de costisitor. ea e prima persoană cu care am vorbit mai mult de cinci minute în SUA.
mâine plec la Fort Worth şi voi avea (în sfârşit!) cazare gratuită şi confortabilă.
cum a fost la New York?!
dar înainte, Paris-New York. un zbor finalizat pe ecourile "New York-New York", un cântec al celebrului*... :D nu mai ştiu cum îl cheamă... a venit din timpul lui şi s-a strecurat printre noi, înainte de aterizare.
din Atlantic n-am văzut nici măcar un milimetru de apă. am zburat la 10 000 înălţime, dedesubt nori. am ratat turnul Eiffel din avion. era pe partea cealaltă.
la Paris a fost superb.
New York! dar încă înainte: cineva (guvernul SUA?) n-a fost chiar în apele lui pe 6. a pus desene animate pe ecranele din avion. iar când am ascultat în căşti muzică şi mici documentare, aveau conţinut implicit religios, plus "subliminale" gen "when I came to live in USA... ce frumoasă e libertatea aici... american spirit... bla bla bla".
cel mai prost sistem public de transport din multe puncte de vedere. la metrou rişti să fierbi la propriu, între stâlpi de fier. inestetic. totuşi eficient ca acoperire şi e non-stop. în autobuze ceva drăguţ: locuri speciale şi sistem de urcare pentru invalizi.
hotel: etaj 4. fără lift. 10 în cameră. în cameră paturi. atât.internet: tot 6 euro/oră, ca la Paris, doar că de data asta n-am prea avut net. "sunaţi la firma care se ocupă, că uneori mai pică...". n-am sunat.
am locuit în partea de nord a Manhattan-ului, mai sus de Central Park şi mai jos de Bronx. adică în Harlem. n-am văzut decât afro-americani în Harlem... unii înfricoşător de săraci... unii se drogau.
după prima zi New York-ul mi s-a părut ceva de nelocuit.
simplitatea (străzile şi bulevardele sunt numerotate, streets de la est la vest, avenues de la nord la sud, n-ai cum să te rătăceşti!) şi geometriile oraşului (dreptunghiuri... foarte rar câte un bulevard mai "curbat") sunt total în afara spiritului european.
norocul meu ca am vizitat Queen abia a doua zi. altfel mi-aş fi dorit cu siguranţă să mă întorc imediat oriunde.
după o zi şi jumătate de plimbări printre zgârie nori încep să văd altfel... în fond (am descoperit) îmi place mult să mă plimb printre skyscapers. în Harlem nu e nici unul, dar de la Central Park în jos (şi când spun "în jos" mă refer la vreo 6 km) se văd peste tot.
mi-am făcut timp să vizitez un singur muzeu, acolo unde Brâncuşi se întâlneşte (superb) cu Picasso. totuşi nu-mi dau seama de ce unii îl consideră cel mai mare muzeu de artă modernă din lume.
m-am plimbat doar în partea centrală a Manhattanului. fără Wall Street, Cartierul Chinezesc, Ground Zero (cum este numit locul unde au fost turnurile gemene), podul Brooklyn, Statuia Libertăţii, aşadar. acestea în septembrie!
pentru Central Park nu am mai avut suficientă energie. m-am oprit de fiecare dată pe o bancă la intrare. dar serile sunt superbe în partea de sud. mi-a plăcut mult de tot un grup de două fete şi un băiat, au cântat magnific. undeva deasupra, dacă mă uitam câteva clipe prindeam ştirile, de la ultimul etaj, direct de la CNN. dar nu! intrarea aceea în Central Park la orele serii e cu mult mai! e un loc sigur în care mă voi întoarce după 1 septembrie!
* Frank Sinatra
Iscriviti a:
Post (Atom)
