... nu prin timiditate (nu că m-aş fi vindecat de ea), nu prin răsturnare de situaţie în ultimul moment, ci prin locul ales. pentru că ne place teatrul, am ales Odeon, la o "dezbatere" informală cu publicul (aşa înţelesesem eu dintr-un anunţ), pentru a avea după aceea plăcere egală pentru o scurtă plimbare prin centrul (cât de cât) istoric al Capitalei.
numai că... eu am întârziat 5-6 minute, iar ea a apucat să intre. foarte frumos, că doar ăsta şi era primul punct al întâlnirii.
numai că... pe mine nu m-au mai lăsat să intru, căci, mi se spune solemn: "a început"! bine, stau în picioare, în spatele sălii, nu-i o problemă, dar mă aşteaptă cineva înăuntru. mai degrabă atunci să iasă ea şi mergeţi în altă parte... schimb de sms-uri...
numai că... pe ea n-au mai lăsat-o să iasă.
cooolll... cel de afară (pus de organizatori) nu mă lasă să intru, cel din interior nu o lasă să iasă. şi cam aici s-a terminat toată întâlnirea. am rămas fix cu sms-urile :D.
dar aveam să constat ceva minunat: câteva fete (probabil bloggeriţe) au rămas la uşă să aştepte, poate-poate s-o îndura durul de la intrare. inflexibilitatea şi indiferenţa "oficialului" faţă în faţă cu firavitatea şi răbdarea iubitorului de evenimente culturale.
PS: cât despre organizatori, jos pălăria, super eveniment! atâta doar că dacă tot au mediatizat în stânga şi în dreapta de ce nu şi-or fi luat o sală mai mare...
25/02/09
cum se ratează o întâlnire. la teatrul Odeon.
24/02/09
ce se mai vinde
23/02/09
22/02/09
Văzut de aproape
[continuarea (cronicheta de duminică): aici]
... un roman despre pseudo-artă culinară şi pseudo-sex... sau atât a lăsat să se vadă Cătălina George la întâlnirea de săptămâna aceasta a cenaclului Euridice. Un joc între fetiţe care se îmbracă şi se dezbracă de îndată ce se cunosc şi "liantul" Mihai, "bucătarul" care teoretizase "relaţia erotică ideală" în nenumărate rânduri. După care, desigur, trece la fapte mai mari.
În afară de triunghiul Letiţia-Mihai-Ela mai apar doar două personaje, tanti Mia, "insomniaca şi obsedata de călcător", o profesoară de literatură în al cărei corp hormonii fac ravagii, previzibil... şi Mariana, colega de la birou, despre care n-am aflat mare lucru.
Mâna scriitorului aproape că lipseşte, n-am văzut felul în care se leagă fazele erotice de altceva. Plus că şi erotismul, dacă l-am putea numi aşa, e din zona mai soft, nici măcar nu şochează.
Cum e până la urmă cu acest menage a trois al erotismului carnal care ar vrea să acopere toate posibilităţile... unii ar spune că ar fi o experienţă totuşi difuză din punct de vedere al plenitudinii umane, alţii că nu.
Dar nu aici ar sta miza romanului, aflăm spre final. Şi atunci, unde şi de ce, aţi fi poate curioşi...
Dacă în prima parte scrierea Cătălinei George a suscitat un oarecare interes prin sală, partea a doua a lecturii a fost doar fadă.
Să mă întorc la "miezul" romanului şi să spun că ratează şi pornografic/la nivel de vulgaritate (pentru că mai degrabă în zona aceasta se învârte autoarea, erotismul fiind o ţintă prea grea). Intensitatea trăirii erotice nu se menţine mai mult de un rând-două, diminuându-se clişeistic.
Dacă Claudiu Komartin, pus faţă în faţă cu exhibiţionismul deşănţat al lui Galeriu, ameninţa cu părăsirea unei săli de cenaclu în urmă cu mai mulţi ani sau, ca să fiu şi mai exact, îl soma pe Galeriu să o părăsească (ceea ce, de altfel, s-a şi întâmplat), domnul Marin Mincu, mai calm, reiterează momentul Ioana Baeţică (**), de prin 2000-2001. "Când şi cât din text -când explorezi acest spaţiu tabuizat - devine autentic în scriitură"? Dar tot domnul Mincu completează, spre surprinderea mea: "Cătălina ne-a cam lăsat paf, pentru că are o îndrăzneală pe care nu o are scriitorul contemporan, care atunci când vrea să fie îndrăzneţ cade în vulgaritate". Să deducem atunci că Letiţia se ridică deasupra vulgarităţii şi reuşeşte să ajungă la erotism? Sau că scrierea ei atinge şi alte mize? Cam da, ar fi de părere distinsul critic Marin Mincu, de vreme ce "a reuşit să ne provoace cu folos".
Cam puţin totuşi, spun eu, pentru un cenaclu cu pretenţii...
(**) În treacăt fie spus, însemnările Cătălinei nu au nimic de a face cu fişele Ioanei Băeţică, totuşi mult mai mult decât nişte însemnări fade pe marginea propriei sexualităţi...
06/02/09
hot news
cercetarea românească - cine pleacă ultimul stinge lumina
"bugetul" cercetării
revolta savanţilor - noul exod şi ştergerea României de pe harta cercetării
05/02/09
30/01/09
o poezie
Pe Laura Bândilă am întâlnit-o aseară, la poeticile cotidianului - microfonul deschis, şi mi s-a părut că surprinde cu drag arhaicul unei lumi rurale de mult nemaifrecventată în poezie, cel puţin nu cu atâta candoare şi naturaleţe a evocării. Mie mi s-a părut simpatică poezia ei, atât de simpatică încât v-o propun şi vouă :).
rădăcini
drag mi-e cerul iernii cu stele
răcoarea dimineţilor
dealu de la idicel,
snopu ce-l tai cu secera
(nu la fel de dragă, Miriştea)
dragă mi-e brazda dată la 5 dimineaţa
ascuţitu coasei, într-un fel în care m-a învăţat tata moş ăl mic
fluierul
mersul la biserică
învârtita
da şi-n sârbă mă prind cu drag
nu la fel de drag mi Strânsu Murii
da la greblat mi drag să mă-ntrec
drag tare mi să iau calu de căpăstru
să bat la război, să fac ţăgile
să cânt oilor
dar ăl mai drag mi să torc.
să torc...
că parcă văd firul destinului cum se leagă
şi cum se deapănă viaţa pe fuior
sucită când mai gros, când mai subţire
după ştiinţa şi îndemânarea muierii
doamne cât mă străduiam să netezesc lâna trasă din caier
ba cu scuipat, muncind-o între degete
ba cu limba, netezind-o cu buzele
şi când se rupea
tresărea în mine fiorul unei temeri
de care n-am scăpat nici acum
degeaba deprinsem cum să prind firul
cît să nici nu se vadă
de botul ăla de lână scărmată
şi dusă la maşână înainte s-o prindă mama victorie în caier
că în mine încolţise deja tristeţea cumpănii
pe care ţi-o citesc ţigăncile în palmă
dor mi s-o aud pe mama victorie
citindu-ne din sfânta scriptură
sub nuc
în zi cu cruce roşie în calendar
sau silabisând înainte de culcare la lumina lămpii
rugăciuni din vreo cărticică înnegrită de vreme
dor să o aud prezicându-ne sfârşitul lumii
care după ştiinţa ei era aproape
că din cărţi aşa-i citea tătucu
că atunci când or umbla animalele sălbatice pe drum cu oamenii
şi s-or uita urşii pe geam în casă, atunci o fi sfârşitu.
când frate cu frate nu s-or mai înţelege şi mamă cu fiică nu s-or mai răbda
şi ce?
lui George a Tinichii nu i-o luat doi porci din grajd,
cu cânii acolo lângă ei!
Ion a Hulpii nu s-o-ntâlnit cu lupu când merge, la cursă, în jos!
si Dumitru Fătului s-o bătut cu fratine-so, de s-o cilagit, amu Gilucu îi în spital
şi pe mică-sa n-o rabdă să-i zică ceva!
puneţi mâna şi cetiţi acolo, nu vă tat hârjoniţi, că-i păcat!
22/01/09
un fel de inceput. de 2009.
... din ultimele zile îmi voi aminti cu plăcere de concertul din Chiesa di San Giacomo Maggiore (Bologna), il Museo della Specola, fotografiile cu oraşul de pe acoperişul celei mai vechi universităţi din Europa, formaţia indiană din Piazza Maggiore, câteva clipe de pe via dè Poeti, unde m-am plimbat cu o poetă, tot în „oraşul roşu”... sau de cafeniul încântător al Florenţei, de la, să spunem, Ponte Vecchio la Piazza della Signoria, trecând, desigur, pe la Domul Santa Maria del Fiore şi continuând apoi cu biserica Santa Maria Novella, aproape de care se află hotelul la care încă sunt cazat şi unde în urmă cu o oră m-am întors de la Siena, pe care aş asemăna-o (ca impact şi bucuria pe care mi-a readus-o în suflet, în primul rând) cu Dubrovnik, din Croaţia. la care aş adăuga neapărat ceaţa uriaşă pe care am salutat-o amical şi care m-a salutat în piazza San Marco, în urmă cu... mi se pare că au trecut deja 11-12 zile de când am revăzut Venezia, cu expoziţia lui Marcel Chirnoaga de la ICR, întâlnirea pentru prima oară cu Padova şi influenţa, în spirit, a facultăţii de Drept asupra oraşului, unde am asistat, în Piazza Cavour, la o dezbatere live despre democraţie, sistemul politic din Grecia antică versus Italia azi, Hitler, Musolini, războiul din Irak, măştile sub care se ascund dictatori, dar şi oameni mai simpli, ziarele şi ce se află în spatele lor vs. blogurile mai mult sau mai puţin frecventate, Berlusconi & B. Obama, cu un scăunel simpatic pe care au urcat rând pe rând benevol participanţii la dialog, spontan, nepremeditat... acolo am realizat o dată în plus cât de mult regăsesc viaţa în gesturile oamenilor, cu tot ce include ea, dar mai ales faptul de a te găsi în largul tău, în buna companie a vechiului şi a noului, a provocărilor de azi şi a atmosferei din alt timp, aşa cum apare ea în interiorul fiecărui centru istoric al oraşelor care ştiu să se respecte.
PS: aceste rânduri pentru Ioana, care m-a întrebat „„Pe care parte a lumii te afli acum?””. dar ff curând în Ro… unde îmi voi mai pune câteva melodii care îmi plac pe blog, voi ieşi o dată la două-trei săptămâni să mă plimb printre oameni, ca să ştiu că încă există, şi asta în cazul fericit, voi primi poate invitaţie la câte un cenaclu, unde voi merge din când în când la o piesă de teatru, unde voi citi unele chestii pe net şi nu voi înţelege nimic din mediul editorial românesc, despre cărţi şi premii, dar nu voi avea timp să scriu despre (cum are Un Cristian), unde voi scrie în grabă mai multe mesaje Reply şi unde, într-adevăr, nu voi avea timp, şi o să îmi dau seama că, da, în... curând voi intra şi eu în 2009.
14/11/08
lansare la Gaudeamus
Sâmbata, 22 noiembrie, orele 15:00, standul editurii VINEA
"Ruleta cu nebun" - Ofelia Prodan
Prezintă: Şerban Axinte, Mihail Gălăţanu
"asa cum a fost" - Daniel D. Marin
Prezintă: Ion Zubaşcu, Răzvan Ţupa
Lectură de Lorena Lupu
"Poziţia Lotus" - Ion Maria
Prezintă: Ion Zubaşcu, Nicolae Tzone
23/09/08
maine seara te astept la Muzeu. in Bucuresti.
22/09/08
21/09/08
back to Manhattan
n-am intalnit decat o persoana din Ro la unul din hostelurile unde am fost cazat (în Las Vegas). probabil că românii fie călătoresc prea puţin, fie, când călătoresc, se cazează la hoteluri mai scumpe.
în schimb, f multe rusoaice. foarte mulţi asiatici, de asemenea. dacă nimereşti în cameră cu un chinez nu e prea bine... e foarte prietenos, adoră conversaţia, dar... nu îi poţi înţelege engleza. soluţia e să vorbeşti numai tu :D.
am aflat care este cel mai cunoscut român în străinătate, de la un angajat al aeroportului din Dallas, un etiopian care ştia mai multe decât mine despre Hagi şi care m-a întrebat “ce mai faci” (o întrebare care mi s-a mai pus de vreo trei ori, tot de către persoane de culoare), am aflat cât de frumoasă e Transilvania de la o rusoaică; nu a vizitat Ro, dar “am citit despre Transilvania şi am văzut foto”. o fată din Noua Zeelenda a economisit bani 5 ani pentru o călătorie de 6 luni în jurul lumii. a vizitat deja Asia şi Europa şi ne-am întâlnit la New York. secretul călătoriei ei constă în faptul că “mă plimb pe jos prin fiecare colţişor al oraşului fără să intru la muzee, restaurante etc, ca să-mi rămână bani şi pentru următorul oraş. în felul acesta, reuşesc să mă plimb foarte mult”. am aplicat şi eu această metodă (în primele 3-4 luni de bursă Erasmus) în oraşele din Italia.
întoarcerea la New York am inaugurat-o printr-o călătorie cu ferry de la Manhattan la Staten Island, via Liberty Island, şi o plimbare prin Central Park, după care m-am reîntâlnit cu Brâncuşi la MoMA şi am privit pentru prima oară lucrările lui Henry Darger la American Folk Art Museum, unde am rămas şi la un mic concert. s-au derulat, zilele următoare, firesc, scene din Brooklyn, Queens (ceva mai prietenos decât prima dată), atmosfera colorată din Harlem, podul Brooklyn (care m-a dezamăgit, nu se compară cu Golden Gate Bridge şi nici cu Towel Bridge), Chinatown îngemănat cu Little Italy pe o parte şi cealaltă a Canal Street, străduţele pline de shopping, artists&galleries din SoHo, Wall Street (prea… baricadată pentru mine), Washington Square, în renovare, Times Square etc.
am privit New York-ul din cel mai înalt punct al său, Empire State Building Observatory, şi am coborât la Madison Square pentru a urmări setul 2 al finalei US Open pe ecranul din Park. pe la 7:15 pm abia am ajuns la ICR (Institutul Cultural Român – filiala New York), era aşadar… închis. dar am dat acolo peste nişte oameni foarte simpatici şi amabili şi am putut arunca o privire “live” asupra mult disc(p)utatei expoziţii. am găsit-o foarte colorată şi atât. eram curios să descopăr argumentele “scandalului poneiului roz” de prin presa din Ro.
Bronx, un cartier foarte simpatic. m-am plimbat cu Bx 15 până s-a oprit ploaia.
cel mai mult îmi plăcusera Philadelphia şi San Francisco înainte să mă întorc la New York. dar după 7 zile în care l-am străbătut încontinuu, mi-am dat seama că mi-ar plăcea foarte mult să locuiesc în Manhattan. undeva în partea de vest a Parcului Central, dacă s-ar putea.
10 septembrie 2008
19/09/08
de unde incepe istoria
la Philadelphia am vizitat în primul rând locul de unde începe istoria Statelor Unite: Independence Hall, unde a fost adoptată Declaraţia de Independenţă, în 1776 (urmând ca în 1787 să fie scrisă Constituţia) şi Liberty Bell Center, care e considerat şi astăzi un simbol internaţional al Libertăţii. am continuat cu New Hall Military Museum, Carpenter's Hall si National Museum of American Jewish History, al cărui rol pare a fi acela de a exemplifica înţelesul libertăţii în SUA prin istoria evreilor americani... experienţa lor de libertate. "there are no right answers, only discussions", iar vizitatorii sunt invitaţi să comenteze pe marginea unor subiecte controversate de religie, politică, viaţă culturală, de exemplu (şi transcriu întrebarile pe care le-am găsit pe un perete şi care îşi aşteaptă răspunsurile personale pe nişte bilete colorate pe care ne mai scriem numele şi oraşul. la rândul lor, acestea vor fi expuse):
1. Are opportunities for advancement equally available to all ethnic and racial minorities in the US?
2. Is Israel the homeland for all Jews?
3. Does antisemitism exist in the United States?
4. Are Jews white?
5. Is intermarriage a significant threat to religious communities?
6. Should religion play a role in American politics?
m-am plimbat mult pe Market Street, în memoria lui Benjamin Franklin, şi pe Chestnut St., una dintre cele mai circulate străzi din Philadelphia. Walnut Street mi-a amintit de micuţul Downtown al Fort Worth-ului şi totodată de Dublin, prin arhitectură.
la Franklin Court am încercat mai multe numere de telefon. au răspuns, pe rând, Thomas Jefferson, Roosevelt, Franklin, Truman. dar şi... Immanuel Kant. ultimul pe care l-am sunat a fost George Washington, la 703-280-2000. şi am vizionat un filmuleţ, "Portret of a Family", despre viaţa lui Benjamin Franklin. actorii au interpretat rolurile soţiei, fetei, băiatului şi al lui Franklin însuşi; n-am reţinut numele lor, dar au transpus fenomenal spiritul epocii.
4 septembrie 2008
