e ok şi aşa

dragă V,

nu retrag ce am spus, pt. că n-am de ce. poate că mă înşel, poate că nu, dar, din ce am apucat să constat, chiar nu percepi poezia. nu o vezi, nu o simţi, nici măcar când eşti la doar câţiva centimetri de ea. asta nu e o vină. de fapt, f puţini au o relaţie cu adevărat specială cu poezia, aşa încât faptul că tu nu o ai (din punctul meu de vedere) chiar nu mă deranjează, ba chiar îndrăznesc să presupun că e şi normal să n-o ai. (ce om matur ar avea o relaţie specială cu poezia?! asta ţine de sensibilitate şi de un anumit fel de a vedea care, de cele mai multe ori, nici nu s-ar "cuveni" să se afle printre caracteristicile decisive ale unui om, cum spuneam, matur)

pot însă să îţi semnalez că ai spus chestii gratuite. de pilda, faptul că site-urile pe care “editez” eu etc... păi eu “editez” doar pe RoLiteratura. poate că ai impresia că-s editor pe mai multe site-uri, dar nu sunt şi nici nu am fost. ba mai mult, nici nu am postat, decât rar, pe site-uri. ăsta e un fapt divers pe care nu pretind să îl ştii (n-ai de ce), dar de vreme ce nu-l ştii de ce oare te referi la el?!...

ai mai zis apoi şi altele, în special despre mine ca om. o dată, de două ori, de trei ori... n-am zis nimic nici a patra oară, că doar nu e rostul meu să contrazic ceea ce se apucă unul sau altul să pronunţe despre mine. e o chestie de percepţie a fiecăruia, nu mă simt dator nici să validez, nici să invalidez. doar că mi s-a părut nefiresc să le tot îndrugi aşteptând cumva să intru şi eu în joc sau măcar altcineva care să te contrazică. şi mi s-a părut chiar uşor jenant când cineva chiar a intrat în joc, spunându-ţi de fiecare dată “o, ba din contră!!...”.

eu despre tine, ca om, n-am afirmat nimic niciodată – nici de faţă cu tine, nici de faţă cu apropiaţii tăi, nici de faţă cu altcineva (nu înseamnă că-ţi pretind reciprocitate). iar când am afirmat ceva, nu despre tine ca om, ci despre tine ca receptor al poeziei, ai considerat să pleci de la masă. e ok şi aşa.

Prague "photo session"

me & my old friend


‎85 km/oră – şuviţa încă rezistă

2011

n-a mai urmat nimic. de un an. evident. după o astfel de întâlnire nu puteam decât să fiu suspendat. nici nu îmi dau seama unde.

după o absenţă de pe blog (şi în general) de un an, statistic vizitatorii mei din 2011 arată aşa:

United States (US) - 1,010
... California (CA) - 166
... New York (NY) - 74
... Texas (TX) - 64
…………………………
………………………….

Romania (RO) - 564
... Bucuresti - 282
... Giurgiu - 56
…………………………
………………………….

United Kingdom (GB) - 141
... London - 26

etc.
(în total peste 70 de ţări, îmi arată ClustrMaps)

am mai mulţi vizitatori din California (166) decât din Călăraşi (doar 5). deşi ultima mea postare a fost din Călăraşi. deşi din California nu cunosc decât o persoană. unde sunt eu între aceste două puncte geografice? aseară am fost la Madrid. cu o fată din Călăraşi, incredibil. virtual. ieri am fost doar la Bucureşti. cu doar câteva zile în urmă, în apropiere de Bergamo, cu, iarăşi incredibil, o fostă colegă. tot din Călăraşi. şi înainte de aceste întâlniri (virtuale) tot la Bucureşti. şi deloc la Călăraşi. şi nici în California. unde sunt eu? din nou. în mine, mi-ar plăcea să spun. ca altădată. în mine s-a depistat ceva neplăcut. nu îmi mai place acolo. pentru doar o perioadă, sper. am revenit aici. pentru nu mult timp, poate. poate vă voi spune despre ce este vorba. poate ne vom întâlni cumva.

foto din liceu

cele mai frumoase foto din 2010 au fost din... liceu:


cu Dirigu şi cu Florin, care ascultă atent ce-i spune Dirigu


cu Ştefăniţă, profa de chimie, proful de filozofie, cu Dana şi cu Florin


iată-l şi pe profu de fizică

... şi încă o fată (Emina). ea spune fără paranteze, deci: Emina!

some years up

am fost la Călăraşi ca să mă întâlnesc cu profesorii şi colegii. eu am ajuns primul (dacă nu le iau în calcul pe Emina, care a scris frumos cu creta pe trotuar încă de la intrarea în liceu, şi pe Aura, sosită acolo din timp, probabil s-o ajute; evident, era şi „organizatorul principal”). au venit doar 13 colegi. şi 5 profesori. dirigintele a insistat, la sfârşit, să scriu în Cartea liceului, am „pasat” invitaţia Ivonei (în fond, datorită ei am ajuns acolo). apoi am scris fiecare câte ceva. proful de română nu a venit. nu ştie că scriu, deşi a fost primul (şi singurul) care mi-a prezis c-o să scriu o carte. într-a 9-a. într-a 11-a, de fiecare dată când era o lecţie mai puţin interesantă mă dădea afară din clasă şi mă trimitea la bibliotecă să citesc filosofie ca să mă „reîncarc” pentru discuţiile noastre de a doua zi. la bibliotecă, de fapt, rezolvam probleme de fizică. nici asta nu ştie. la Restaurant a fost şi mai frumos, deşi eu aş mai fi stat vreo 3 nopţi în Călăraşi, ca să vorbesc cu fiecare în parte. profa de mate (acum Directoare) lucrează 12 ore/zi, 7 zile/săptămână. eu doar două. Ivona circa 4 şi doar în cursul săptămânii. toţi colegii câştigă mult mai bine ca mine, deşi Ovidiu (cel care a pus la cale toată chestia) s-a cam ferit să-mi spună. eu bănuiam şi am acum confirmarea: sunt, încă, cel mai puţin matur dintre toţi.

colegii mei

1. colegii de liceu

95% dintre ei nu există. nici pe google, nici pe Facebook, nici în întâlnirile mele cotidiene arbitrare din ultimii ani. mă întreb dacă eu mai exist pentru ei. de câteva săptămâni mă întreb şi mai mult.

Andra (cealaltă parte, de 5%, până la 100%) nu m-a sunat pentru “întâlnirea de 7 ani” de la stabilirea ei în Spania. doar a zburat deasupra României şi a coborât, ca pentru o clipă, pentru treburi urgente şi punctuale. se mai întoarce peste alţi 7 ani! lucrează într-un orăşel situat cam la aceeaşi distanţă şi de Africa, şi de Portugalia. şi îşi întreţine familia. un frate mai mic şi o mamă.

Ivona mi-a dat vestea cea mai bună: întâlnirea cu foştii colegi încă n-a avut loc. întrebare: când are loc? răspuns: nu ştie. mi-a mai spus care dintre fete s-au căsătorit :)

pe Cezar l-aş putea trece şi la colegii de liceu, deşi el cu mine mult mai târziu s-a întâlnit şi niciodată de tot. din liceu de el mă leagă o faptă urâtă: fiind principalii “concurenţi” la o olimpiadă (el nu mă privea aşa), l-am minţit după o primă probă că n-am făcut mare lucru. ca nu cumva să se mobilizeze prea tare pentru a doua… sau, şi mai exact: din prostie. nu l-am mai văzut o perioadă, iar o altă perioadă mi-a fost foarte ruşine (îmi este şi acum). m-am calificat eu la faza naţională, ci nu el, deşi la proba a doua ar fi putut să mă-ntreacă. la prima obţinusem 28 de puncte (din 30), un punctaj foarte mare pentru acea disciplină, care nu ştiu dacă a mai fost atins. pentru naţională nu m-am mai pregătit deloc. şi nici pentru facultate...

în toţi aceşti ani m-am mai întâlnit (întâmplător) doar cu Daniela (o dată) şi cu Ştefăniţă (tot o dată).

(acum ascult Madonna)
(ştiu că îi plăcea lui Ştefăniţă :P)


2. colegii de facultate

pe câţiva îi ştiam deja de la olimpiade. şi cu ei, şi cu ceilalţi foarte rar am schimbat câteva fraze, nici măcar la examene nu ne-am întâlnit de fiecare dată (eu mai mergând şi pe la alte grupe ca să prind unele examene pentru care, de exemplu, nu m-am trezit la timp. la propriu!). ei toţi sunt acum în străinătate.

Cezar a fost şef de promoţie. şi e, ca şi mine, din Călăraşi. am plecat cu acelaşi tren la Bucureşti. la facultate. am plecat cu acelaşi tren la Viena. tot la facultate. eu am studiat după aceea la Pavia, în nordul Italiei. el studiază şi acum la Paris (dacă nu cumva s-a orientat spre un Post-PhD în altă parte). nu îi place corespondenţa, aşa că nu prea ştiu ce mai face (singurul coleg căruia i-am scris – poate chiar de aceea – un mesaj în engleză şi un altul în italiană. s-ar putea totuşi să fi rămas dator cu acesta din urmă) (singurul coleg pe care l-am vizitat, deşi am pierdut un tren şi am dormit o noapte, aşteptând următorul tren, (el nu ştie), în gara Centrală din Milano) (ultima veste de la el datează de prin 2009. încă nu se căsătorise cu o japoneză, dar eu încă (sic!) am încredere în el)

pe Viviana am reperat-o de curând pe Facebook. locuia în oraşul cel mai neamerican dintre toate (şi în care, în 2008, m-am simţit cel mai bine). după Bucureşti a studiat la Stanford şi a rămas „în apropiere”. nu mi-a răspuns (concludent) la întrebarea „ce ţi-a rămas (în amintire) din Ro?”. n-aş fi răspuns nici eu. a scris, în schimb (după o zi în care am uitat să-i spun La mulţi ani): “I spent early morning dancing Tango with baby Teo, the day in the lab, and the evening eating good food. It was a good day”. cândva o voi vizita şi sper că mă va primi la ea acasă, în Menlo Park, atât cât voi dori eu să rămân :D.

Lucian are un blog pe care mă mai uit din când în când şi, deşi nu e (normal!) în Ro, e, în general, la curent cu orice. (a organizat, se pare, şi o conferinţă a cercetătorilor din diaspora la Bucureşti, dar n-am ajuns. eu nefiind, nu-i aşa, în diaspora, ci chiar în Bucureşti... :D)

Alin, cel cu nume de fată (Maria), era pe undeva prin Irlanda. (de ce nu oare prin Scoţia?...). şi lucrează, ca de altfel toţi cei enumeraţi aici, în cercetare. având în vedere precocitatea cu care s-a înscris la doctorat (înainte probabil de vârsta minimă şi chiar imoral pentru psihicul celorlalţi :D) cred că e deja, pe lângă cercetător, şi profesor universitar. sau măcar lector :)

Mihaela şi Daniel locuiesc la Hanovra, s-au căsătorit şi cred că sunt fericiţi. nu le urez casă de piatră (ce e aia “casă”, ce e aia „piatră”?!), dar îi îmbrăţişez şi mă bucur mult pentru ei.

Maria, Oana, Ioana sunt şi ele foarte ok (prin Germania, Olanda, Franţa etc., la un moment dat) şi le mai surprind uneori întrecându-se între ele în mesaje pe un yahoogroup pe care se întâmplă să fiu şi eu. în general ne trimit informaţii despre diverse burse – de aceea presupun că ele sunt foarte ok :)

pe Irina am întâlnit-o întâmplător, anul trecut, la Literaturhaus, în Berlin. oare ce probabilitate era?! mare, mi-a spus ea. de la ea am aflat ce e de văzut repede la Berlin (şi am vizitat astfel gratis câteva muzee foarte interesante, pentru că, de fapt, am rămas mai multe zile la Berlin decât a rămas ea cu impresia :P)

Crenguţa e atipică (mereu a fost). ea e în East Midlands, Anglia. a-nceput ceva (Environmental Management) ce a abandonat apoi, dar ceva ce aş continua eu. doar că “viaţa aici nu e roz”. mi-a lăsat numărul ei, “poti să îl dai şi altora care mai întreabă de mine, dacă mai întreabă cineva”, şi mi-a spus să mă apuc de memorii, “ţi le cumpăr eu, să văd cum mă descrii”. jurnalul meu (i-am arătat jurnalul american) e mai mult despre locuri şi doar un pic despre oameni.

ei mă întreabă (o parte...) cum mai e prin Ro şi le face plăcere (zic ei) că sunt (zic ei) poet. eu le spun că ei trăiesc viaţa mea.


3. eu

... mi-am făcut nenumăraţi alţi colegi între timp sau chiar în acelaşi timp: colegi de şcoli de vară sau de conferinţe, colegi de cantină, colegi de restaurant, colegi de privit de unii singuri în gol (în parc, în diverse camere de hotel, pe bicicletă, pe stadion, chiar şi în faţa casei din Ferentari cu chirie, prin 2003, sau căminului studenţesc din Măgurele), colegi de compartiment de tren, colegi de spaimă de avion sau de ironie, colegi de o zi sau colegi de o noapte. pe toţi i-am uitat şi toţi m-au uitat, n-am nici o îndoială. m-au uitat cum sunt sau nici nu m-au cunoscut. am două bloguri (şi deci de vreo două ori mai mulţi posibili cititori – şi deci colegi – decât dacă aş fi avut doar unul). ajung al doilea, aşadar cu întârziere, la întâlniri (de orice fel), nu mi-am făcut încă operaţie la nas (deşi ar fi fost bine), nu mi-am făcut operaţie la picior (deşi ar fi fost şi mai bine), nu sunt matur. nu m-am căsătorit. am fost cerut în căsătorie (de 3 ori :D). am unele realizări, dar nu îmi folosesc la nimic. pot să vorbesc despre mai multe lucruri, pot să stau treaz şi să găsesc rezolvări pentru diverşi colegi, pot să îmi stimulez colegii să le găsească, pot să (pre)văd lucruri pentru oameni pe care de abia i-am cunoscut, dar nu pot să ştiu nici măcar ce aş putea să fac peste numai 3 zile. pot să fac orice. teoretic, pot să fac orice. (chiar acum ascult “rush love”. am spus „ascult”). dacă îmi voi aprofunda (acum ascult Anya – “Beautiful World”... pură întâmplare...) unele calităţi personale, dacă voi avea curaj sau entuziasm (mai ales entuziasm!) să continuu ceva ce am început sau s-o iau de la zero! dacă voi avea mai ales entuziasm s-o iau de la zero!...

interviu cu Radu Vancu

am mutat de aici interviul cu Radu Vancu. locul lui e mai bine pe celălalt blog al meu, acesta rămânând şi în continuare un blog de impresii şi (sper) călătorie :)

un Revelion lipsă. însă nu un an.

n-am mai plecat de Revelion la Napoli-Roma. dacă nu plecam plăteam (mai exact, plătisem deja) o sumă destul de mare, dacă plecam se adăuga la ea o sumă mai mică. dar până la urmă n-am mai plecat.

fără foto de Revelion de astă dată, dar un an bun şi interesant! interesant sigur e.


scriitorii protestează. şi se vorbeşte că s-ar mai legaliza ceva. eu însă îmi beau cafeaua curat. este prima din an.

Cartea lui Koch

un prieten mai vechi mă invită la o lansare de carte. sunteţi invitaţi şi voi :)

am votat. dar nu faceţi ca mine

duminică e o zi frumoasă, dar eu mă trezesc târziu. la fel şi astăzi. totuşi am un favorit şi mă prezint la vot. secţia e închisă între 14:30 - 18:30: se aşteaptă noile buletine de vot pentru că s-au epuizat incredibil de repede cele aduse de dimineaţă (cineva n-a sesizat la timp discrepanţa?). până la 21:00 se mai interzice accesul în secţie în două rânduri (între 19:45 - 20:15 şi 20:30 - 20:45) pe motiv că sunt deja prea multe persoane în interior la coadă la vot (dar unele din cele care aşteptau în interior votaseră deja). între 20:35 - 20:45 preşedinta secţiei somează oamenii (studenţi - majoritatea) să părăsească secţia de votare căci nu mai are cum să le vină rândul la timp. în cele din urmă (când deja toţi aveam mobilele deschise încercând să semnalăm o posibilă fraudă) revine asupra deciziei şi cei aflaţi în secţie pot vota. eu la 21:10, printre ultimii.

2 weeks in Berlin

topul criticilor de poezie

deşi sunt mai degrabă retractil când vine vorba despre… deşi sunt conştient că mă expun astfel teribil, Ioana m-a provocat aici şi nu-mi place să bat în retragere. aşa că o provoc şi eu. şi o dată cu ea, se subînţelege, pe toţi cei care intră pe această pagină. dar nu numai:

1. ce critici de poezie citiţi? (maxim 10)
(nominalizaţii)

2. care dintre ei vă inspiră încredere? (top 5)
3-4. cel mai (in)credibil? (unul singur plus (se subînţelege, încă) unul)
5. cel mai harnic/activ? (unul singur)
6. cel mai puţin harnic (caut un sinonim pt. leneş :D – pt. scrierea pe diplomă)/ cel mai inactiv (unul singur)
(premiaţii)

cei chemaţi să răspundă sunt cei care citesc cărţi de poezie, deci, în linii mari, cei care le scriu (nu vă jenaţi, asta e situaţia… momentan)

termen: 10 zile

la sfârşit adunăm punctele şi anunţăm câştigătorii. pentru punctele 2-5 dăm diplome, pentru 6 dăm cărţi :D. cei care doresc să doneze cărţi de poezie pentru premiere sunt invitaţi cu drag.

premierea: la târgul Gaudeamus

Se caută:

Gazdă la târg - o editură cu stand
Moderator – un poet sau un critic tânăr. sau, şi mai bine, un cristian?
Sponsor – pentru banii de diplome, în principiu… eventual şi pt. pişcoturi :D

de Juriu nu e nevoie, că numărăm voturile împreună (aici, pe blog)

preluare-mediatizare pe alte bloguri – la liber

Regulament, explicitare: la punctul 2 topul final e dat de numărul de puncte, astfel: primul clasat în fiecare top individual acumulează 5 puncte, al doilea 4 ş.a.m.d. la 3-6 - în funcţie de numărul de ori de câte e nominalizat fiecare din… nominalizaţi (sic)

Later Edit: pot vota doar bloggerii şi cei ce deţin un cont pe un blog colectiv. Nu se votează “anonim”.
Alte detalii în curând.

În curând, liber la vot!!!! :) (nu încă)

Later later Edit: nu la Gaudeamus şi nu în această lună
Later later later Edit: de fapt nici în acest an. (şi poate că nici la anul)

un fel de nu stiu ce...

mi se pare trist cand un om se apuca sa-l acuze (eronat) de lipsa de documentare pe un alt om cand el insusi nu s-a documentat.

redau mai jos un scurt "dialog" (recuperat partial de pe aceasta pagina a Retelei literare... primele doua mici comentarii nu le-am putut recupera), iar la sfarsit ii raspund poetei Angela Furtuna la intrebari:


3. Comentariu publicat de Daniel D. Marin cu 7 minute în urmă:

de fapt aceste detalii nu se gasesc nici pe site-ul oficial. le-am solicitat mai demult si pe e-mail organizatorilor (vrand sa mediatizez si eu evenimentul), dar nu mi le-au trimis. am aflat, in schimb, despre mici... anomalii... unii din participantii la festival nu au asigurata cazarea, transportul nu li se deconteaza.... iar in cadrul festivalului nu are loc nici macar un singur moment poetic bulgaresc... sigur ca da, din pricina crizei financiare... numai ca asa, cu exceptia momentului poetic de vineri seara (unde va urez succes), pare mai mult un festival judetean...

4. Comentariu publicat de Angela Furtuna cu 28 secunde în urmă:

Remarc faptul ca simtiti nevoia sa discreditati. O suficienta si o aroganta care tradeaza lucruri nu tocmai frumoase.

5. Daniel D. Marin: spuneam doar ca sunt mici scapari si un pic de lipsa de transparenta, nimic mai mult. si faptul ca mie nu-mi pare un festival tocmai balcanic, dar nu stiu in ce masura aceasta opinie a mea se numeste dorinta de discreditare. oricum, in cazul in care se va dovedi cumva ca m-am inselat (adica dupa festival) voi mai face un comentariu aici si voi recunoaste acest lucru. sper sa se dovedeasca a fi un festival ireprosabil, iar de la anul sa inceapa totusi sa fie cu adevarat balcanic! (si va asigur ca in momentul in care insasi dumneavoastra veti avea exigentele mele legat de orice alt festival nu va voi suspecta nici de aroganta, nici de suficienta)

cele bune,
Daniel

6. La 1:23pm în Septembrie 23, 2009, Angela Furtuna a spus...

Domnule Daniel D. Marin,

Nu va cunosc si nu mi-au placut insinuarile dv. in legatura cu evenimentul din Braila.
Nu stiu ce intentii aveti, insa lipsa de eleganta a discursului dv. m-a determinat sa sterg mesajele dv.
Fara sa dati nume si fapte, doar acuzati, insinuati si murdariti.
Nu facem parte din acelasi club.

Angela Furtuna


7. La 1:35pm în Septembrie 23, 2009, Angela Furtuna a spus...

Spuneti, va citez: "spuneam doar ca sunt mici scapari si un pic de lipsa de transparenta, nimic mai mult. si faptul ca mie nu-mi pare un festival tocmai balcanic, dar nu stiu in ce masura aceasta opinie a mea se numeste dorinta de discreditare. oricum, in cazul in care se va dovedi cumva ca m-am inselat (adica dupa festival) voi mai face un comentariu aici si voi recunoaste acest lucru. sper sa se dovedeasca a fi un festival ireprosabil, iar de la anul sa inceapa totusi sa fie cu adevarat balcanic! (si va asigur ca in momentul in care insasi dumneavoastra veti avea exigentele mele legat de orice alt festival nu va voi suspecta nici de aroganta, nici de suficienta)

cele bune,
Daniel "

dar nu e nimic concret in spusele dv. Doar insinuari de genul "mici scapari si un pic de lipsa de transparenta". Simt in ceafa respiratia rece a celui ce sta sa ridice piatra, etern haituitor al celor ce incearca sa faca ceva.
Nu se simte dorinta de Bine si de progres. Doar eterna romaneasca pofta de a pune totul sub semnul discreditului.
Nu stiu ce sunteti dv., ce stiti despre conditia scriitorilor sau a bibliotecilor din Romania, si nici daca va preocupa cumva scoaterea tarii din niste blocaje imense, care sunt in primul rand mentale.

Eu regret ca ne-am cunoscut. Astfel.
In general, regret pofta asta de a distruge totul de care dau dovada multi conationali.
Trimitere Comentariu Înapoi Vizualizare Execuţie Adaugă ca prieten Ştergere comentariu

8. La 1:37pm în Septembrie 23, 2009, Angela Furtuna a spus...

Si sunteti arogant.
Aveti exigente, dv., NUMAI DV., de parca ati inventat coada la pruna.
Dar dv. ce ati realizat pana la ora actuala? ce faceti dv., inafara de ham ham, asa incat sa va permiteti atata lipsa de modestie?


9. Daniel D. Marin:

Stimata poeta,

era doar o simpla "opinie pre-festival" (bazata, va asigur, pe adevar. puteti verifica si singura cele 2-3 lucruri pe care le-am spus vizavi de editia de anul acesta a festivalului. daca insa va mentineti parerea ca sunt insinuari, puteti interveni aici: http://danieldmarin.wordpress.com/. voi face probabil o scurta postare pe acest subiect) fara nici un fel de restrictie si sa aratati pe ce va bazati cand ma suspectati de insinuari).

Imi cer scuze daca v-am deranjat cu ceva, chiar n-am intentionat.

Toate cele bune,
Daniel

10. PS: Scuze, adresa site-ului e: http://danieldemarin.blogspot.com/
v-am raspuns acolo


Sa mentionez acum pe ce m-am bazat cand am spus "mici scapari si un pic de lipsa de transparenta":

1. mici scapari:

- nu exista nici macar un scurt moment poetic bulgaresc in cadrul festivalului (asa cum se poate observa din programul postat pe Internet de doamna Angela Furtuna)
- nu se deconteaza transportul si nu se asigura cazarea pentru toti participantii, chiar daca ei au fost alesi, dupa cum mentioneaza doamna Furtuna in postarea dumneaei, de catre un juriu (""Jurizarea efectuată (pe bază de dosare înscrise) de către reprezentanti ai Uniunii Scriitorilor din România în vederea desemnării participanţilor la a III-a ediţie a Festivalului Poeţilor din Balcani, Brăila 2009, a fost finalizată. Vor participa la evenimentele 2009 următorii scriitori români: Nicolae BĂCIUŢ, Angela FURTUNĂ, Victoria MILESCU, Ofelia PRODAN, Octavian SOVIANY, Adrian SUCIU, Aurel ŞTEFANACHI"") - stiu acest lucru chiar de la unul dintre participanti (caruia nu i se asigura si nu i se deconteaza), dar aflasem inca dinainte chiar de la... organizatori


2. un pic de lipsa de transparenta:

- nu se mentioneaza in nici un loc de pe site-ul oficial (cel putin pana in acest moment) in ce consta concursul (sau jurizarea), mai exact care e obiectul jurizarii, in schimb se mentioneaza: ""Sâmbătă, 26.09.2009, Ora 19.00: Festivitatea de premiere şi recital liric al poeţilor premiaţi""

- nu mi s-a raspuns de catre organizatori la intrebarile pe care le-am formulat pe e-mail, desi am fost asigurat ca voi fi informat in cel mai scurt timp si mi se va trimite si programul festivalului - acest lucru in contextul in care mi-am exprimat dorinta de a mediatiza acest festival.

story of this summer

ne vedem la Bookfest

l-am luat deoparte şi i-am spus
se lansează

sau se lasă lansat

de
Paul Cernat şi Robert Şerban

vineri, 19 iunie
ora 13:00
în Pavilionul 14, stand B 11
(asta înseamnă standul editurii Tritonic)

Lorena Lupu ne va citi câteva texte din volum

o întâlnire emoționantă (cu Gabriela Melinescu)

... activitatea de blogger nu e pentru mine... în ultima lună am ținut numai pentru mine câteva bucurii: întâlnirea cu elevii liceului Dante Alighieri (și cu doamna profesoară Elena Cocu), în cadrul festivalului Primăvara poeților (detalii urmând acest link), o mică lectură din volumul meu "așa cum a fost" (detalii aici), în interpretarea poetului Constantin Abăluță (cu complicitatea poetului și criticului Octavian Soviany) și, mai ales, întâlnirea specială cu poeta, dar și (aveam să descopăr cu ochii mei) artistul plastic Gabriela Melinescu. mi-a lăsat ca amintire cuvinte frumoase pe jurnalul suedez, partea a patra: "pentru Daniel / căruia nu-i e frică de lei" :)

cred că la ora aceasta e deja în drum (înapoi) spre Suedia, dar o parte din ea o puteți descoperi, până pe 6 mai, la Galeria Dialog a Primăriei sectorului 2. eu sper ca desenele ei să vă emoționeze și să vă inspire!

un interviu compromiţător

Daniel D. Marin: "Întâlnirile mele ciudate cu oamenii sunt intense şi se consumă pe loc"

un webterviu de Lorena Lupu:

-preluat de pe blogul La Nouvelle Sappho-

Greeeu să îl determini pe tânărul poet Daniel D. Marin să îşi deschidă sufletul, să-ţi dea şi ţie voie să arunci o privire înăuntru! Omul e un şir interminabil de măşti. Se fofilează în spatele timidităţii, apoi pe după jocuri de cuvinte aproape rebusiste. Dar ce se ascunde îndărătul lor…

— On Thu, 3/19/09, lorena lupu wrote:

From: lorena lupu
Subject: Re:
To: d…@yahoo.com
Date: Thursday, March 19, 2009, 2:30 AM

Daniel, hai sa te webtervievez, sa te cunoasca lumea mai bine, sa promovam cele doua evenimente de saptamana viitoare. L.

— On Thu, 3/19/09, Daniel D. Marin wrote:
From: Daniel D. Marin
Subject: legat de interviu
To: lorena lupu
Date: Thursday, March 19, 2009, 12:54 PM

Lorena,
… eu pe mess ma mai surprind doar prin exceptie (si doar pt. ca mai sunt destul de mult singur prin birou; acasa am conexiune slaba, aproape ca lipseste de fiecare data cand ma intorc spre seara de la serviciu sau de la vreun mic eveniment (eventual) literar. doar cand imi mai verific e-mailul, imi place sa intru asa, si uit sa ma pun pe Invisible. sau imi da cineva cate un buzz de imi sar capacele. deci nu sunt persoana potrivita pentru o astfel de convorbire. cum de altfel nu sunt persoana potrivita in general… nu sunt pe faza. nu m-as regasi nici intr-o discutie pe reportofon… ca sa nu ramai cu impresia ca am ceva impotriva mess-ului. mi-a placut mult convorbirea ta cu Marian Coman, absolut delicioasa. si iti multumesc pentru ca te-ai gandit atat de frumos la mine (incat sa iti inchipui ca as face fata la asa ceva), mi-e si rusine sa te refuz, dar sunt nevoit.

Daniel

PS: e imposibil sa convietuiesti web-line (sic) cu persoane ca mine :D. tu imi ceri exteriorizare prin reactii (raspunsuri) rapide. eu ca sa ma pot exprima vreodata trebuie ca, din contra, sa raman cat se poate de interiorizat…

— On Thu, 3/19/09, lorena lupu wrote:
From: lorena lupu
Subject: Re: legat de interviu
To: d…@yahoo.com
Date: Thursday, March 19, 2009, 2:03 PM

te rog frumos sa termini cu lamentatiile de baba si sa imi acorzi o farama de credit. mai exact, nu te rog ci te somez. nu ma face sa scot la iveala mitocanca din mine, atata iti spun.
LL

——–

Daniel D. Marin: buzz
Daniel D. Marin: (e un buzz timid) :)

lorena lupu: Esti poet adevarat, ba chiar poet cu premii pe la festivaluri de poezie, si o nominalizare la premiul national de poezie Mihai Eminescu, sectiunea Opera Prima. Ce anume te visai, cand te imaginai om mare?

Daniel D. Marin: cred ca profesor de mate, sau altceva la fel de banal

lorena lupu: si ce anume te atragea in profesia banala de profesor de mate?

Daniel D. Marin: Dar sa fac precizarea ca eu inca nu sunt mare. Partea mea… ludica ar jongla un pic cu faza asta, numai ca, intr-adevar, Lorena, ca si atunci, si acum sunt destul de defazat cand ma intreaba cineva ceva legat de viitorul meu. Eu nu iti pot spune nici cum as vrea sa apar imbracat pe strada la o intalnire cu tine. Lucrurile astea de viitor ma cam depasesc, sincer. Cunosc cateva chestii despre mine la prezent si un pic la trecut si cam atat.

lorena lupu: aha… Dar nu te-am intrebat nimic legat de viitor. Te intrebam doar cum te visai ca adult, pe cand erai copil.

Daniel D. Marin: Eu ma simt mic, ff mic, deci m-ai intrebat de viitor. Cred ca ma visam oricum, dar nu om normal. Dovada ca nici n-am prea ajuns.

lorena lupu: Ei, hai, chiar oricum? Totusi, trebuie sa remarc ca axa timp e foarte variabila din punctul tau de vedere.

Daniel D. Marin: Sunt destul de atemporal.

lorena lupu: bine! pentru inceput, ne vorbesti putin despre tine, cel din trecut? despre copilul care ai fost?

Daniel D. Marin: Au fost cateva perioade… Una, ca sa intru in joculetul tau, suav-contemplativa, pe la 15 ani. O alta speculativ-angajanta (pe la 12). Si o alta anxios-regenerativa. :D

lorena lupu: bine, dar vreau si eu o imagine concretă, ceva. ai frati/surori? ai crescut la casa sau la bloc?

Daniel D. Marin: peste tot, depinde unde locuiau parintii in acel moment (mie oricum imi placeau cel mai mult delegatiile in care tatal meu ma lua cu el). am si o sora. dar nimic din asta nu e legat de perioadele alea.

lorena lupu: inteleg ca parintii tai isi schimbau des domiciliul pe cand erai mic?

Daniel D. Marin: nu. doar de 3 ori. de fiecare data eu crescand intr-un grad de libertate superior

lorena lupu: inseamna ca ai fost un norocos.

Daniel D. Marin: pai eram un copil mai ciudat, asta n-ai inteles.

lorena lupu: in ce sens “ciudat”?

Daniel D. Marin: pai, de ex., intr-o faza, prea contemplativ. Mi se parea ca lumea se invarte si eu fac ce fac si tot in urma ei stau. Era o dorinta nevinovata de a sta cu mine insumi cat mai mult si de a urmari de aici felul in care au ales sa se miste unul sau altul. Era, mai pe scurt, o savoare (a lumii) mai mult statica… si eu ma infruptam din ea. Intr-un fel mai ciudat, am tras eu concluzia acum :D

lorena lupu: unde ti-a placut cel mai mult sa stai? care a fost locuinta din copilarie care te-a fascinat cel mai mult?

Daniel D. Marin: habar nu am. In mine, mi-ar veni cel mai simplu sa raspund. Nu prea m-au fascinat locuintele, pentru ca nu imi puteam impune spiritul meu organizat (pe atunci) decat prea putin. Acolo intrau oameni, intrau sora, parintii.

lorena lupu: am inteles, un spirit contemplativ care ii excludea pe cei din jur

Daniel D. Marin: ei, acum sper ca nu incerci sa faci din mine, retrospectiv, un mic filosof. Eram si eu mai ciudat si atat.

lorena lupu: Nu incerc sa fac nimic, pe cuvant de onoare. Te intreb ce anume iti placea sa contempli. La ce iti placea sa te uiti?

Daniel D. Marin: La lumea din jurul meu. Si mai ales la formele geometrice de pe tavan. Descopeream tot felul de geometrii…

lorena lupu: A fost vreun lucru care să te captiveze în mod deosebit?

Daniel D. Marin: La un moment dat am avut o situatie mai tensionata cu toti oamenii din jur. Speculam greseala si o aruncam in ochii “imprudentului” imediat ce-l prindeam. Eram un “vanator”, fara sa mi se dea recompense (dimpotriva), recompensa era ca de fiecare data invatam ceva si despre el, si despre mine… Si era un mod activ de a-mi administra fiecare particica de inceput de viata.

lorena lupu: cu alte cuvinte, erai un mic razbunator?

Daniel D. Marin: Eram atent la greseala si atat. Si o aduceam in prim plan. Fara razbunare. “Razboinic” mai degraba, nu razbunator.

lorena lupu: Aha, interesant! Deci nu erai chiar “matza blanda” care incerci sa pari.

Daniel D. Marin: Da, pe la 7-8 ani. Aveam ceva cu toata lumea si cam toata lumea avea ceva cu mine. Eram un copil foarte orgolios. Pe atunci.

lorena lupu: Da? Ia invata-ne rapid o reteta de diminuare a orgoliului!

Daniel D. Marin: Pai nu stiu. La mine s-a sublimat intr-un impuls de a duce la capat ceea ce incep.

lorena lupu: Si cand ti-ai descoperit inclinatiile poetice?

Daniel D. Marin: Nu stiu, Lorena. Memoria mea nu e atat de nepieritoare.

lorena lupu: Memoria nu, dar poate ai insemnari, incercari, notite. Probe, ca la trebunar!

Daniel D. Marin: Nu le mai am de mult. Si nici nu stiu cand mi s-a “infiripat” ideea ca as putea continua sa scriu. A… Poate la vreo ora de literatura romana, cand proful meu, convins ca eu voi avea ceva poetic de spus, ma privea cu nerezervat entuziasm. Orele de literatura erau un neintrerupt dialog intre noi doi (unii colegi m-au urat pentru asta), incat la un moment dat m-a lasat corigent.

lorena lupu: serios?

Daniel D. Marin: ca sa imi aduc aminte, “peste ani”, de el, ca sa nu-l uit. Si uite ca i-a si reusit.

lorena lupu: Ai fost corigent la romana? Tu?

Daniel D. Marin: Dap, in a 11-a. Proful de romana (din liceu) mi-a fost cel mai spectaculos admirator, dar si cel mai necinstit adversar.

lorena lupu: Si ce ai facut? Te-ai pregatit asiduu si ai invatat toata materia?

Daniel D. Marin: Materia o stiam! Nu ma interesau notele!

lorena lupu: In a 11-a scriai deja?

Daniel D. Marin: El (profu) spunea ca scriu bine. Si cand i-am spus ca nu ma intereseaza notele, a incercat sa ma convinga de faptul ca evaluarea celuilalt trebuie sa insemne mai mult in ochii mei. Dar pe mine nu ma interesau notele pentru ca incercam sa ma debarasez de ideea de recompensa pentru ceea ce fac. Vroiam, cu alte cuvinte, sa fiu ceea ce sunt neconditionat. Cam asa as expedia subiectul acesta si, o data cu el, intalnirile mele ciudate cu oamenii. Sunt intense si se consuma pe loc. Si ei raman cu impresia ca ar mai putea fi ceva dupa. Dar de cele mai multe ori nu e.

lorena lupu: Si a inteles mesajul?

Daniel D. Marin: M-a lasat corigent, nu ti-am spus? Asta a fost urmarea.

lorena lupu: Inteleg.

Daniel D. Marin: Nu m-a marcat cu nimic asta. Dumnealui avea impresia ca eu cand ma trimite la biblioteca, “pentru a nu ma plictisi la ora dumnealui”, cand era o lectie mai neinteresanta (da, ma trimitea la biblioteca atunci cand nu simtea nevoia sa discutam ceva in timpul lectiei) citesc filosofie si ma reincarc pentru discutiile de a doua zi. In realitate eu rezolvam probleme de fizica. Am obtinut trei ani consecutiv clasarea in topul celor mai buni rezolvitori de probleme al unei reviste de fizica ("Evrika" se numea). Si asta si datorita acelui prof de romana!

lorena lupu: Uaaau!

Daniel D. Marin: Dar am scris si o glosa

lorena lupu: O mai ai?

Daniel D. Marin: Uitasem de ea, dar o colega de liceu a tinut-o minte. Cand a terminat Facultatea de Drept, ne-am reintalnit intamplator si mi-a spus ca amintirea ei cea mai interesanta cu mine e acea glosa. Poate daca ne vom mai intalni vreodata – tot intamplator – o sa i-o cer…

lorena lupu: Bun. Hai sa vorbim de primul tau volum, “Ora de varf”.

Daniel D. Marin has signed out. (20.03.2009 19:46)

lorena lupu: Danieeeeel!

SMS: Scuze. Mi-a picat netul. Daniel.

- despre volumele lui Daniel, “Oră de vârf” (2003) şi “Aşa cum a fost” (2008), vorbim la licee. -

...

abia acum incalzesc cafeaua de dimineata, printre caderi de net...

am amânat cafeaua de dimineaţă mai spre seară, pentru că

sunt un om bun şi, fiind un om bun, îmi doresc să câştige fiecare om ce îşi doreşte mai tare

no subjects 4 the moment

ma gandesc la ceva cu edituri, cum fac ele -daca fac- fata crizei, ce planuri editoriale au & stuff like that, but I am not sure...