-preluat de pe blogul La Nouvelle Sappho-
Greeeu să îl determini pe tânărul poet Daniel D. Marin să îşi deschidă sufletul, să-ţi dea şi ţie voie să arunci o privire înăuntru! Omul e un şir interminabil de măşti. Se fofilează în spatele timidităţii, apoi pe după jocuri de cuvinte aproape rebusiste. Dar ce se ascunde îndărătul lor…
— On Thu, 3/19/09, lorena lupu wrote:
From: lorena lupu
Subject: Re:
To: d…@yahoo.com
Date: Thursday, March 19, 2009, 2:30 AM
Daniel, hai sa te webtervievez, sa te cunoasca lumea mai bine, sa promovam cele doua evenimente de saptamana viitoare. L.
— On Thu, 3/19/09, Daniel D. Marin wrote:
From: Daniel D. Marin
Subject: legat de interviu
To: lorena lupu
Date: Thursday, March 19, 2009, 12:54 PM
Lorena,
… eu pe mess ma mai surprind doar prin exceptie (si doar pt. ca mai sunt destul de mult singur prin birou; acasa am conexiune slaba, aproape ca lipseste de fiecare data cand ma intorc spre seara de la serviciu sau de la vreun mic eveniment (eventual) literar. doar cand imi mai verific e-mailul, imi place sa intru asa, si uit sa ma pun pe Invisible. sau imi da cineva cate un buzz de imi sar capacele. deci nu sunt persoana potrivita pentru o astfel de convorbire. cum de altfel nu sunt persoana potrivita in general… nu sunt pe faza. nu m-as regasi nici intr-o discutie pe reportofon… ca sa nu ramai cu impresia ca am ceva impotriva mess-ului. mi-a placut mult convorbirea ta cu Marian Coman, absolut delicioasa. si iti multumesc pentru ca te-ai gandit atat de frumos la mine (incat sa iti inchipui ca as face fata la asa ceva), mi-e si rusine sa te refuz, dar sunt nevoit.
Daniel
PS: e imposibil sa convietuiesti web-line (sic) cu persoane ca mine :D. tu imi ceri exteriorizare prin reactii (raspunsuri) rapide. eu ca sa ma pot exprima vreodata trebuie ca, din contra, sa raman cat se poate de interiorizat…
— On Thu, 3/19/09, lorena lupu wrote:
From: lorena lupu
Subject: Re: legat de interviu
To: d…@yahoo.com
Date: Thursday, March 19, 2009, 2:03 PM
te rog frumos sa termini cu lamentatiile de baba si sa imi acorzi o farama de credit. mai exact, nu te rog ci te somez. nu ma face sa scot la iveala mitocanca din mine, atata iti spun.
LL
——–
Daniel D. Marin: buzz
Daniel D. Marin: (e un buzz timid) :)
lorena lupu: Esti poet adevarat, ba chiar poet cu premii pe la festivaluri de poezie, si o nominalizare la premiul national de poezie Mihai Eminescu, sectiunea Opera Prima. Ce anume te visai, cand te imaginai om mare?
Daniel D. Marin: cred ca profesor de mate, sau altceva la fel de banal
lorena lupu: si ce anume te atragea in profesia banala de profesor de mate?
Daniel D. Marin: Dar sa fac precizarea ca eu inca nu sunt mare. Partea mea… ludica ar jongla un pic cu faza asta, numai ca, intr-adevar, Lorena, ca si atunci, si acum sunt destul de defazat cand ma intreaba cineva ceva legat de viitorul meu. Eu nu iti pot spune nici cum as vrea sa apar imbracat pe strada la o intalnire cu tine. Lucrurile astea de viitor ma cam depasesc, sincer. Cunosc cateva chestii despre mine la prezent si un pic la trecut si cam atat.
lorena lupu: aha… Dar nu te-am intrebat nimic legat de viitor. Te intrebam doar cum te visai ca adult, pe cand erai copil.
Daniel D. Marin: Eu ma simt mic, ff mic, deci m-ai intrebat de viitor. Cred ca ma visam oricum, dar nu om normal. Dovada ca nici n-am prea ajuns.
lorena lupu: Ei, hai, chiar oricum? Totusi, trebuie sa remarc ca axa timp e foarte variabila din punctul tau de vedere.
Daniel D. Marin: Sunt destul de atemporal.
lorena lupu: bine! pentru inceput, ne vorbesti putin despre tine, cel din trecut? despre copilul care ai fost?
Daniel D. Marin: Au fost cateva perioade… Una, ca sa intru in joculetul tau, suav-contemplativa, pe la 15 ani. O alta speculativ-angajanta (pe la 12). Si o alta anxios-regenerativa. :D
lorena lupu: bine, dar vreau si eu o imagine concretă, ceva. ai frati/surori? ai crescut la casa sau la bloc?
Daniel D. Marin: peste tot, depinde unde locuiau parintii in acel moment (mie oricum imi placeau cel mai mult delegatiile in care tatal meu ma lua cu el). am si o sora. dar nimic din asta nu e legat de perioadele alea.
lorena lupu: inteleg ca parintii tai isi schimbau des domiciliul pe cand erai mic?
Daniel D. Marin: nu. doar de 3 ori. de fiecare data eu crescand intr-un grad de libertate superior
lorena lupu: inseamna ca ai fost un norocos.
Daniel D. Marin: pai eram un copil mai ciudat, asta n-ai inteles.
lorena lupu: in ce sens “ciudat”?
Daniel D. Marin: pai, de ex., intr-o faza, prea contemplativ. Mi se parea ca lumea se invarte si eu fac ce fac si tot in urma ei stau. Era o dorinta nevinovata de a sta cu mine insumi cat mai mult si de a urmari de aici felul in care au ales sa se miste unul sau altul. Era, mai pe scurt, o savoare (a lumii) mai mult statica… si eu ma infruptam din ea. Intr-un fel mai ciudat, am tras eu concluzia acum :D
lorena lupu: unde ti-a placut cel mai mult sa stai? care a fost locuinta din copilarie care te-a fascinat cel mai mult?
Daniel D. Marin: habar nu am. In mine, mi-ar veni cel mai simplu sa raspund. Nu prea m-au fascinat locuintele, pentru ca nu imi puteam impune spiritul meu organizat (pe atunci) decat prea putin. Acolo intrau oameni, intrau sora, parintii.
lorena lupu: am inteles, un spirit contemplativ care ii excludea pe cei din jur
Daniel D. Marin: ei, acum sper ca nu incerci sa faci din mine, retrospectiv, un mic filosof. Eram si eu mai ciudat si atat.
lorena lupu: Nu incerc sa fac nimic, pe cuvant de onoare. Te intreb ce anume iti placea sa contempli. La ce iti placea sa te uiti?
Daniel D. Marin: La lumea din jurul meu. Si mai ales la formele geometrice de pe tavan. Descopeream tot felul de geometrii…
lorena lupu: A fost vreun lucru care să te captiveze în mod deosebit?
Daniel D. Marin: La un moment dat am avut o situatie mai tensionata cu toti oamenii din jur. Speculam greseala si o aruncam in ochii “imprudentului” imediat ce-l prindeam. Eram un “vanator”, fara sa mi se dea recompense (dimpotriva), recompensa era ca de fiecare data invatam ceva si despre el, si despre mine… Si era un mod activ de a-mi administra fiecare particica de inceput de viata.
lorena lupu: cu alte cuvinte, erai un mic razbunator?
Daniel D. Marin: Eram atent la greseala si atat. Si o aduceam in prim plan. Fara razbunare. “Razboinic” mai degraba, nu razbunator.
lorena lupu: Aha, interesant! Deci nu erai chiar “matza blanda” care incerci sa pari.
Daniel D. Marin: Da, pe la 7-8 ani. Aveam ceva cu toata lumea si cam toata lumea avea ceva cu mine. Eram un copil foarte orgolios. Pe atunci.
lorena lupu: Da? Ia invata-ne rapid o reteta de diminuare a orgoliului!
Daniel D. Marin: Pai nu stiu. La mine s-a sublimat intr-un impuls de a duce la capat ceea ce incep.
lorena lupu: Si cand ti-ai descoperit inclinatiile poetice?
Daniel D. Marin: Nu stiu, Lorena. Memoria mea nu e atat de nepieritoare.
lorena lupu: Memoria nu, dar poate ai insemnari, incercari, notite. Probe, ca la trebunar!
Daniel D. Marin: Nu le mai am de mult. Si nici nu stiu cand mi s-a “infiripat” ideea ca as putea continua sa scriu. A… Poate la vreo ora de literatura romana, cand proful meu, convins ca eu voi avea ceva poetic de spus, ma privea cu nerezervat entuziasm. Orele de literatura erau un neintrerupt dialog intre noi doi (unii colegi m-au urat pentru asta), incat la un moment dat m-a lasat corigent.
lorena lupu: serios?
Daniel D. Marin: ca sa imi aduc aminte, “peste ani”, de el, ca sa nu-l uit. Si uite ca i-a si reusit.
lorena lupu: Ai fost corigent la romana? Tu?
Daniel D. Marin: Dap, in a 11-a. Proful de romana (din liceu) mi-a fost cel mai spectaculos admirator, dar si cel mai necinstit adversar.
lorena lupu: Si ce ai facut? Te-ai pregatit asiduu si ai invatat toata materia?
Daniel D. Marin: Materia o stiam! Nu ma interesau notele!
lorena lupu: In a 11-a scriai deja?
Daniel D. Marin: El (profu) spunea ca scriu bine. Si cand i-am spus ca nu ma intereseaza notele, a incercat sa ma convinga de faptul ca evaluarea celuilalt trebuie sa insemne mai mult in ochii mei. Dar pe mine nu ma interesau notele pentru ca incercam sa ma debarasez de ideea de recompensa pentru ceea ce fac. Vroiam, cu alte cuvinte, sa fiu ceea ce sunt neconditionat. Cam asa as expedia subiectul acesta si, o data cu el, intalnirile mele ciudate cu oamenii. Sunt intense si se consuma pe loc. Si ei raman cu impresia ca ar mai putea fi ceva dupa. Dar de cele mai multe ori nu e.
lorena lupu: Si a inteles mesajul?
Daniel D. Marin: M-a lasat corigent, nu ti-am spus? Asta a fost urmarea.
lorena lupu: Inteleg.
Daniel D. Marin: Nu m-a marcat cu nimic asta. Dumnealui avea impresia ca eu cand ma trimite la biblioteca, “pentru a nu ma plictisi la ora dumnealui”, cand era o lectie mai neinteresanta (da, ma trimitea la biblioteca atunci cand nu simtea nevoia sa discutam ceva in timpul lectiei) citesc filosofie si ma reincarc pentru discutiile de a doua zi. In realitate eu rezolvam probleme de fizica. Am obtinut trei ani consecutiv clasarea in topul celor mai buni rezolvitori de probleme al unei reviste de fizica ("Evrika" se numea). Si asta si datorita acelui prof de romana!
lorena lupu: Uaaau!
Daniel D. Marin: Dar am scris si o glosa
lorena lupu: O mai ai?
Daniel D. Marin: Uitasem de ea, dar o colega de liceu a tinut-o minte. Cand a terminat Facultatea de Drept, ne-am reintalnit intamplator si mi-a spus ca amintirea ei cea mai interesanta cu mine e acea glosa. Poate daca ne vom mai intalni vreodata – tot intamplator – o sa i-o cer…
lorena lupu: Bun. Hai sa vorbim de primul tau volum, “Ora de varf”.
Daniel D. Marin has signed out. (20.03.2009 19:46)
lorena lupu: Danieeeeel!
SMS: Scuze. Mi-a picat netul. Daniel.
- despre volumele lui Daniel, “Oră de vârf” (2003) şi “Aşa cum a fost” (2008), vorbim la licee. -
