o poezie

Pe Laura Bândilă am întâlnit-o aseară, la poeticile cotidianului - microfonul deschis, şi mi s-a părut că surprinde cu drag arhaicul unei lumi rurale de mult nemaifrecventată în poezie, cel puţin nu cu atâta candoare şi naturaleţe a evocării. Mie mi s-a părut simpatică poezia ei, atât de simpatică încât v-o propun şi vouă :).


rădăcini

drag mi-e cerul iernii cu stele
răcoarea dimineţilor
dealu de la idicel,
snopu ce-l tai cu secera
(nu la fel de dragă, Miriştea)
dragă mi-e brazda dată la 5 dimineaţa
ascuţitu coasei, într-un fel în care m-a învăţat tata moş ăl mic
fluierul
mersul la biserică
învârtita
da şi-n sârbă mă prind cu drag
nu la fel de drag mi Strânsu Murii
da la greblat mi drag să mă-ntrec
drag tare mi să iau calu de căpăstru
să bat la război, să fac ţăgile
să cânt oilor
dar ăl mai drag mi să torc.
să torc...
că parcă văd firul destinului cum se leagă
şi cum se deapănă viaţa pe fuior
sucită când mai gros, când mai subţire
după ştiinţa şi îndemânarea muierii
doamne cât mă străduiam să netezesc lâna trasă din caier
ba cu scuipat, muncind-o între degete
ba cu limba, netezind-o cu buzele
şi când se rupea
tresărea în mine fiorul unei temeri
de care n-am scăpat nici acum
degeaba deprinsem cum să prind firul
cît să nici nu se vadă
de botul ăla de lână scărmată
şi dusă la maşână înainte s-o prindă mama victorie în caier
că în mine încolţise deja tristeţea cumpănii
pe care ţi-o citesc ţigăncile în palmă
dor mi s-o aud pe mama victorie
citindu-ne din sfânta scriptură
sub nuc
în zi cu cruce roşie în calendar
sau silabisând înainte de culcare la lumina lămpii
rugăciuni din vreo cărticică înnegrită de vreme
dor să o aud prezicându-ne sfârşitul lumii
care după ştiinţa ei era aproape
că din cărţi aşa-i citea tătucu
că atunci când or umbla animalele sălbatice pe drum cu oamenii
şi s-or uita urşii pe geam în casă, atunci o fi sfârşitu.
când frate cu frate nu s-or mai înţelege şi mamă cu fiică nu s-or mai răbda
şi ce?
lui George a Tinichii nu i-o luat doi porci din grajd,
cu cânii acolo lângă ei!
Ion a Hulpii nu s-o-ntâlnit cu lupu când merge, la cursă, în jos!
si Dumitru Fătului s-o bătut cu fratine-so, de s-o cilagit, amu Gilucu îi în spital
şi pe mică-sa n-o rabdă să-i zică ceva!
puneţi mâna şi cetiţi acolo, nu vă tat hârjoniţi, că-i păcat!

un fel de inceput. de 2009.

... din ultimele zile îmi voi aminti cu plăcere de concertul din Chiesa di San Giacomo Maggiore (Bologna), il Museo della Specola, fotografiile cu oraşul de pe acoperişul celei mai vechi universităţi din Europa, formaţia indiană din Piazza Maggiore, câteva clipe de pe via dè Poeti, unde m-am plimbat cu o poetă, tot în „oraşul roşu”... sau de cafeniul încântător al Florenţei, de la, să spunem, Ponte Vecchio la Piazza della Signoria, trecând, desigur, pe la Domul Santa Maria del Fiore şi continuând apoi cu biserica Santa Maria Novella, aproape de care se află hotelul la care încă sunt cazat şi unde în urmă cu o oră m-am întors de la Siena, pe care aş asemăna-o (ca impact şi bucuria pe care mi-a readus-o în suflet, în primul rând) cu Dubrovnik, din Croaţia. la care aş adăuga neapărat ceaţa uriaşă pe care am salutat-o amical şi care m-a salutat în piazza San Marco, în urmă cu... mi se pare că au trecut deja 11-12 zile de când am revăzut Venezia, cu expoziţia lui Marcel Chirnoaga de la ICR, întâlnirea pentru prima oară cu Padova şi influenţa, în spirit, a facultăţii de Drept asupra oraşului, unde am asistat, în Piazza Cavour, la o dezbatere live despre democraţie, sistemul politic din Grecia antică versus Italia azi, Hitler, Musolini, războiul din Irak, măştile sub care se ascund dictatori, dar şi oameni mai simpli, ziarele şi ce se află în spatele lor vs. blogurile mai mult sau mai puţin frecventate, Berlusconi & B. Obama, cu un scăunel simpatic pe care au urcat rând pe rând benevol participanţii la dialog, spontan, nepremeditat... acolo am realizat o dată în plus cât de mult regăsesc viaţa în gesturile oamenilor, cu tot ce include ea, dar mai ales faptul de a te găsi în largul tău, în buna companie a vechiului şi a noului, a provocărilor de azi şi a atmosferei din alt timp, aşa cum apare ea în interiorul fiecărui centru istoric al oraşelor care ştiu să se respecte.

PS: aceste rânduri pentru Ioana, care m-a întrebat „„Pe care parte a lumii te afli acum?””. dar ff curând în Ro… unde îmi voi mai pune câteva melodii care îmi plac pe blog, voi ieşi o dată la două-trei săptămâni să mă plimb printre oameni, ca să ştiu că încă există, şi asta în cazul fericit, voi primi poate invitaţie la câte un cenaclu, unde voi merge din când în când la o piesă de teatru, unde voi citi unele chestii pe net şi nu voi înţelege nimic din mediul editorial românesc, despre cărţi şi premii, dar nu voi avea timp să scriu despre (cum are Un Cristian), unde voi scrie în grabă mai multe mesaje Reply şi unde, într-adevăr, nu voi avea timp, şi o să îmi dau seama că, da, în... curând voi intra şi eu în 2009.